De peste două decenii, Oana Boca Stănescu se află printre oamenii care au schimbat modul în care literatura și marile proiecte culturale sunt comunicate în România. Fostă directoare de imagine a Editurii Polirom, fondatoare a agenției Headsome Communication și co-fondatoare a festivalurilor FILB și FILTM, ea a construit punți solide între autori, editori și public.
În ultimii ani, numele său s-a legat și de prezențele internaționale de la Bookfest, coordonând comunicarea pentru țări invitate de onoare precum Germania, Israel, Suedia, Japonia, Republica Moldova sau Portugalia.
În 2026, Bulgaria devine cea de-a zecea țară invitată de onoare de care se ocupă la Bookfest – un proiect pe care îl consideră „foarte apropiat și firesc”.
În acest interviu, Oana Boca Stănescu vorbește despre drumul prin care Bulgaria a ajuns invitat de onoare la Bookfest, despre autorii bulgari care vin la București și despre nevoia unui dialog cultural mai profund între două spații vecine care încă se cunosc prea puțin.
Tot ea amintește că, alături de echipa FILB, l-a adus pentru prima dată în România pe Gheorghi Gospodinov, încă din 2011 – înainte ca scriitorul bulgar să devină unul dintre cele mai importante nume ale literaturii europene contemporane.
Redau în continuare, întreaga conversație:
- Bulgaria este invitata de onoare la Bookfest, București 2026. Cum a început această poveste și cât de ușor sau cât de greu a fost ca ideea să se transforme într-un proiect cultural de asemenea amploare?
România a fost țară invitată de onoare la Târgul de carte de la Sofia în 2014 și revine constant, an de an, cu stand la acest târg. Plecând de la această informație, aproape că se se simte plutind în aer o întrebare retorică, pe care o strecor și eu aici doar ca pe o mirare blândă, legată de felul în care, ambele țări, am lăsat timpul să curgă atât de liniștit mai bine de un deceniu…
Revenind, planul ca Bulgaria să fie țara invitată din acest an la Bookfest a început în urmă cu doi ani, prin eforturile Asociației Editorilor din România, care se încăpățânează să ducă proiectul acesta numit „țară invitată de onoare” mai departe. Și bine face, căci este important să avem anual și o privire în afară, o ocazie de a înțelege alte contexte ale pieței de carte, alte moduri de a construi relația cu cititorii și alte dinamici editoriale. Asta, desigur, dincolo de bucuria cititorilor români de a-și întâlni scriitorii preferați.
De la idee până la concretizarea prezenței Bulgariei ca țară invitată de onoare la ediția din acest an a Bookfest a fost un drum de durată, construit prin dialog instituțional și prin multă muncă de coordonare între partenerii români și cei bulgari. A fost nevoie de alinierea mai multor factori – de la susținerea autorităților culturale și a Ambasadei Bulgariei în România, până la implicarea editurilor românești.
Nu a fost un proces ușor, pentru că un astfel de proiect presupune logistică complexă, bugete consistente și echipe bilaterale. Iar faptul că acest proiect are loc într-o perioadă dificilă, marcată de nesiguranță economică și de multe tensiuni internaționale, iar ambele țări au ales totuși să meargă înainte, îl face cu atât mai valoros.
2.Ce înseamnă această prezență pentru relația culturală dintre România și Bulgaria?
Este – sau ar ar trebui să fie – mai mult decît simpla participare la un tîrg de carte.
O văd ca pe un exercițiu de apropiere și de vizibilitate reciprocă între cele două spații culturale, ca pe o ocazie de a consolida un tip de dialog care depășește stereotipurile regionale și deschide accesul la traduceri, colaborări editoriale și coproducții culturale. În esență, este o mică șansă de a transforma proximitatea geografică într-o proximitate culturală reală.
3.La ce ar trebui să se aștepte publicul român la Bookfest? Ce nume importante, evenimente și surprize pregătește Bulgaria?
Vin 14 scriitori – în ordine alfabetică: Elena Alexieva, Emil Andreev, Iordan Eftimov, Ioanna Elmy, Gheorghi Gavrilov, Maria Ghetova, Gheorghi Gospodinov, Ivan Hristov, Petia Kokudeva, Kostadin Kostadinov, Nadejda Radulova, Ivan Stankov, Petar Tchouhov și Todor P. Todorov.
Avem, așadar, în program și proză, și poezie, și literatură pentru copii. Aș vrea însă să adaug faptul că mai toți scriitorii invitați au profiluri mult mai complexe decât acela de scriitor pur și simplu.
Spre exemplu, Iordan Eftimov este și critic, istoric literar și profesor universitar, una dintre vocile importante ale reflecției asupra literaturii bulgare contemporane, nu doar prin opera sa literară, ci și prin activitatea sa eseistică și academică.
Ivan Hristov este cunoscut și pentru activitatea sa în zona etnomuzicologiei, domeniu pe care îl explorează în paralel cu scrisul și cercetarea culturală. Nadejda Radulova este și o reputată traducătoare și editoare, iar Petia Kokudeva, una dintre cele mai iubite și premiate voci ale literaturii pentru copii din Bulgaria contemporană, este și jurnalistă, călătoare neobosită și autoare a unor cărți aflate la granița dintre literatură și explorare culturală.
Și exemplele ar putea continua, dar mă opresc aici și îi invit pe cei curioși să descopere pe larg biografiile invitaților pe siteul Bookfest.
Aș încheia spunînd că la Bookfest nu vin doar 14 scriitori, ci un întreg univers literar. Așadar, în ansamblu, „surpriza” nu stă într-un nume mare anume, ci în întregul ansamblu de întâlniri și descoperiri: felul în care literatura bulgară se va lăsa văzută și citită în dialog direct cu publicul român, prin evenimente în care scriitorii, criticii și jurnaliștii bulgari vor intra în dialog cu omologii lor din România.
4. Georgi Gospodinov este deja foarte iubit în România. Cât de mult a schimbat succesul său internațional percepția în România, și nu numai, asupra literaturii bulgare contemporane?
Este evident că succesul lui Georgi Gospodinov a schimbat perspectiva asupra literaturii bulgare de astăzi, deschizând uși pentru alți autori și modificând așteptările criticii și ale editorilor. Totuși, cred că vorbim despre un început de schimbare.
Pentru ca această schimbare să capete cu adevărat contur – și aici nu vorbesc doar despre Bulgaria –, ea trebuie susținută de politici culturale coerente: programe publice de finanțare a traducerilor, sprijin constant pentru editori și traducători, precum și mecanisme stabile de promovare internațională a literaturii. Fără acest tip de infrastructură, chiar și un succes major rămâne mai degrabă un moment frumos, dar izolat decât începutul unei transformări durabile.
Același lucru este valabil și în cazul României, unde vizibilitatea internațională a literaturii depinde încă, în mare măsură, de inițiative punctuale și de câteva nume foarte vizibile, mai degrabă decât de o strategie națională de susținere a circulației traducerilor.
5. În timpul evenimentului „Povești bulgărești la București” s-a afirmat că românii cunosc mai bine literatura occidentală decât literatura vecinilor lor. Și pe de altă parte, că literatura română este mult mai bine promovată în Bulgaria. De ce crezi că există încă această distanță culturală între România și Bulgaria?
„Povești bulgărești la București” a fost o mică joacă serioasă, o încercare de a da puțină căldură umană proiectului înainte de Bookfest. Urmează încă o „haltă”: proiecțiile de filme din București, din mansarda Muzeului Național al Literaturii Române, din seara zilei de 27 mai.
Cît privește eventualul dezechilibru dintre receptarea celor două literaturi de-o parte și de alta a Dunării, nu m-aș grăbi să confund numărul traducerilor cu intensitatea reală a interesului cultural.
Și aici mă refer în general, nu neapărat la axa Bulgaria-România: de foarte multe ori, o carte publicată în traducere, chiar și cu sprijin financiar public, nu înseamnă automat și o distribuție serioasă. Uneori, nici măcar nu există cu adevărat în librării sau în circuitul public de lectură.
Așa că, înainte de a trage concluzii despre cine circulă mai mult sau mai puțin cultural într-o direcție sau alta, ar trebui poate să avem și o imagine mai clară: tiraje, distribuție, prezență în librării, participare la evenimente, vizibilitate în presă, interes real al cititorilor. Până atunci, aș evita concluziile prea ferme despre un eventual dezechilibru.
6. Cine este Oana Stănescu, cum și de unde a început legătura ta cu Bulgaria și cu literatura bulgară?
Dacă e să răspund direct la întrebarea „Cine este Oana Boca Stănescu?”, aș spune așa: sunt cea care, alături de prietenii mei cu care am co-fondat Festivalul Internațional de Literatură de la București (îndrăgitul „FILB”), l-am adus pe Gheorghi Gospodinov pentru prima dată în România la un eveniment public. Asta se întîmpla în anul 2011, la Clubul Țăranului
Și aș mai spune că Bulgaria este a zecea țară invitată de care mă ocup la Bookfest, după țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Republica Cehă, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, Republica Moldova și Portugalia. Și cred că aceste două repere din biografia mea profesională spun cel mai bine de ce proiectul de față îmi este atât de apropiat și de firesc.
Totuși, cred că legătura mea cu Bulgaria este încă insuficient valorificată, chiar dacă interesul există de multă vreme.
Cât privește literatura bulgară, ea se înscrie în linia preocupărilor mele mai largi pentru cărțile autorilor din zona Europei Centrale și de Sud-Est, un spațiu literar adesea marginalizat în raport cu centrele consacrate ale literaturii mondiale, dar care reunește o densitate remarcabilă de voci care explorează trauma, identitatea, istoria și absurdul cu o intensitate greu de egalat.
Știu foarte puține despre literatura bulgară, de astăzi și dintotdeauna. Desigur, mă înscriu în lista mare a celor care urmăresc cu aviditate noile traduceri din opera lui Georgi Gospodinov, reperul imediat în România atunci când vine vorba despre literatura bulgară.
Și poate că aici există o mică nedreptate de percepție: așa cum nouă ni se pare uneori nedrept ca literatura română să fie redusă, din exterior, la unul sau două nume, deși ea este mult mai amplă, mai diversă și mai vie, la fel se întâmplă și cu literatura bulgară, care riscă să fie citită prin prisma unui singur autor foarte vizibil, în timp ce în spatele acestei vizibilități există o scenă literară bogată, cu registre și voci multiple, încă insuficient descoperite.
7. Îți mai amintești prima carte bulgară care te-a făcut să simți că această cultură merită descoperită și spusă mai departe? Și, după toți acești ani de experiențe culturale între nordul și sudul Dunării, crezi că românii încă nu cunosc suficient Bulgaria, și, la rândul lor, crezi că bulgarii înțeleg greșit sau știu prea puține despre România?
Nu există, în cazul meu, o singură carte „de început” care să fi declanșat această relație cu literatura bulgară. Aș reduce mai degrabă în discuție interesul meu mai general pentru literaturile din proximitate.
Cît privește lipsa de cunoaștere, în acest context mi se pare relevantă observația lui Gisèle Sapiro, una dintre cele mai influente voci ale sociologiei literare contemporane pe care am avut bucuria să o întîlnim anul trecut la București, despre modul în care validarea literară se produce adesea „la centru”: adică în marile spații editoriale și instituționale ale lumii literare occidentale.
Acolo se decide în mare măsură, spune ea, vizibilitatea internațională a unui autor sau a unei literaturi. Din această perspectivă, atât literatura română, cât și cea bulgară se află într-o poziție similară: diverse în interior, dar dependente de confirmări externe pentru a circula pe scară largă.
De aici decurge și percepția asimetrică între cele două culturi. Românii nu cunosc încă suficient de bine diversitatea literaturii bulgare contemporane, dincolo de câteva nume vizibile, iar bulgarii, la rândul lor, au adesea o imagine incompletă asupra literaturii române actuale. În ambele cazuri, problema nu este valoarea, ci mecanismul de circulație și validare.
În esență, experiența dintre nordul și sudul Dunării arată cât de mult depindem încă de aceste mecanisme „centrale” de consacrare și cât de dificil este ca literaturile din regiune să se impună prin propriile lor rețele, fără medierea unor centre culturale dominante.
8. Ce ar însemna pentru tine, ca participarea Bulgariei la Bookfest să lase o urmă reală în spațiul cultural româno-bulgar?
Ar însemna, în primul rând, ca această participare să nu rămână un moment izolat, frumos, dar trecător, ci să ducă la continuitate și colaborări reale între România și Bulgaria.
O „urmă reală” ar însemna traduceri noi și constante din literatura bulgară în română și invers, colaborări între instituții culturale și operatori independenți, dar și o curiozitate mai stabilă din partea publicului.
Citește și
Înseamnă, de asemenea, ca autorii invitați să nu rămână doar „vedete de moment”, ci să continue să fie citiți și după încheierea Bookfest 2026.
În același timp, ar presupune și consolidarea unui dialog cultural constant: mai multe rezidențe literare, întâlniri profesionale între editori și traducători și proiecte recurente care să lege cele două spații culturale.
Pe scurt, impactul real nu stă în amploarea momentului de la Bookfest, ci în capacitatea lui de a produce efecte pe termen lung: de a transforma o întâlnire festivă într-o relație culturală continuă și firească între cele două spații.
Foto: arhivă personală
*******
Mulțumesc, Oana Boca Stănescu, pentru această conversație despre literatură, punți culturale și despre șansa de a ne descoperi mai bine vecinii prin cărți.
Iar tu, dragă cititorule, dacă vrei să afli mai multe despre participarea Bulgariei ca țară invitată de onoare la Bookfest 2026, despre scriitorii invitați, evenimentele și surprizele pregătite la București, urmărește pagina de Facebook dedicată proiectului.
