Cu opera artistului român Vlad Nancă am făcut cunoștință la o ediție Art Safari din anii trecuți. Am citit atunci mai multe despre arta lui și i-am tot urmărit lucrările, fără să știu că-ntr-o bună zi ne vom întâlni la Sofia, înainte de vernisajul expoziției sale personale, intitulată “Harta lumii văzută de el”.
Ne-am întâlnit la Institutul de Artă Contemporană din Sofia, unde Vlad Nancă, alături de artiști bulgari pregătea expoziția. L-am întrebat despre artă și cultură, despre prezent si viitor, despre război și pace și bună vecinătate a țărilor din regiune, dar și despre colaborarea culturală dintre România și Bulgaria.
Iar el, cu sinceritate și deschidere, a oferit următoarele răspunsuri 😊
Vlad Nancă, de unde vii și unde ai crescut?
Sunt bucureștean, nu stiu cum se măsoară, dacă prima sau a doua generație… părinții mei au venit ca studenți în București. Sunt amândoi sudiști get-beget, posibil chiar linia paternă să fie de la sud de Dunăre și să fi ajuns în Oltenia, într-un anumit punct si moment.
Am crescut în București, am prins ultimii 10 de ani de socialism, după care am avut un traseu scris, în prima instanță, de mama care insista să ajung la un liceu foarte bun. Și am ajuns la acel liceu foarte bun pe care ea și l-a dorit, deși n-am fost, neapărat, elevul model. Undeva între gimnaziu și liceu m-am împrietenit cu un băiat care studia la Tonitza, și întâmplarea făcea ca liceul unde învățam eu era pe aceeași stradă cu atelierele de la Tonitza.
Așa a intrat arta în viața ta?
Da, exact. Nu de puține ori, chiulitul de la liceu se întâmpla în atelierele de la Tonitza. 😊
Inițial am vrut să fac imagine de film. Am făcut un semestru, după care mi-am dat seama că e un domeniu destul de dificil, iar eu căutam un context mai liber. Așa am ajuns să studiez foto-video.
Dar n-am reușit să-mi termin studiile și să iau diploma, niciodată. Pentru că am început să activez ca artist destul de tânăr, înainte de a termina facultatea. Și nu mi-am propus niciodată o cariera academică. Să zicem că am fost tot timpul un răzvrătit, iar mediul academic din România nu e foarte prietenos cu acest statut. Asta nu înseamnă ca sunt un exemplu bun. 😊
Însă acest traseu artistic început devreme, te-a dus pe multe meleaguri. Inclusiv azi, aici, în Sofia, unde vei prezenta o hartă a lumii așa cum o vezi tu?
Daa.. nu neapărat cum o văd eu, dar să zicem că e o viziune a mea. Titlul expoziției ”Harta lumii văzută de el” nu se referă neapărat la mine, dar există și tipul ăsta de citire. Se referă mai degrabă la o viziune asupra lumii dintr-un punct de vedere patriarhal. Un lucru pe care eu încerc să-l critic și să propun o abordare diferită. Ceea ce sugerez eu, e un posibil viitor feminist nu doar al lumii, ci al umanității, într-o nouă versiune a planetei, care poate fi planeta pe care suntem sau o altă planetă, undeva în spațiu.
Această tematică, a viitorului în afara spațiului, m-a preocupat în ultimii ani. Diferența acum este că propun o abordare feministă. Și fac asta lucrând cu multe “ingrediente” care vin, majoritatea, din secolul al XX-lea, fie că e vorba de lucrări propriu-zise de artă sau de artă decorativă sau arhitectură, fie că e vorba de teme discuție care apar în secolul XX. Și folosindu-mă de toate aceste ingrediente, încerc să construiesc noi narațiuni, noi conexiuni între idei și să-mi fac exercițiile creative în felul acesta.
În expoziția pe care urmează să o prezinți aici, există prezență bulgărească atât din spațiul urban din Sofia, cât și personaje feminine care sunt legate de arta din Bulgaria sau de arhitectura românească la Balcic. Inclusiv curatoarea expoziției este din Bulgaria. Ne spui mai multe?
Da! M-am bucurat foarte mult de colaborarea cu Stefka Tsaneva, curatoarea expoziției. Ne-am înțeles foarte bine de la început.
Am încercat să lucrez cu contextul bulgar pentru temele pe care le-am abordat în expoziție.
Primul exemplu ar fi cel al unei sculpturi pe care am văzut-o la ultima mea vizită în Sofia. Și am avut bucuria să văd că autorul este o femeie sculptor. Și voi avea în expoziție o replică a lucrării făcută de un artist bulgar, care mă bucur foarte mult că a agreat să se implice în acest proiect. Mi se pare foarte frumos ca gest, mai ales că el nu doar reconstruiește corpul femeii reprezentat în sculptură, dar glorifică și autoarea și a avut numai cuvinte de admirație când am vorbit cu el despre lucrare.
Foto: Radostin Sevdechev, curator al programului Institutului de Artă Contemporană Sofia
Foto: Radostin Sevdechev, curator al programului Institutului de Artă Contemporană Sofia
Iar cealaltă autoare care a lucrat în spațiul bulgar este Henrieta Delavrancea, arhitectă care a lucrat la Balcic. Iar eu am făcut încă o dată un exercițiu pe care l-am tot făcut în ultimii ani. Folosesc siluete arhitecturale pe care arhitecții sau arhitectele le desenează în schițele lor pentru a arăta scara obiectului propus. Și-atunci eu iau personaje care au, de obicei au 2-3 centimetri, și le măresc la scara umană. Și fac asta și cu niște personaje desenate de Henrieta Delavrancea. Intenția mea este să le în aduc mărime 1:1, la scara umană și să transpun în realitate, să aduc în prezent niște personaje care rămân uitate în aceste schițe.
Ceea ce cred eu este că, de fapt, prin felul în care arhitecții desenează aceste personaje, ei încearcă sa transmită mult mai mult despre viziunea lor asupra mediului construit și asupra intențiilor lor. Și da, am folosit pentru această expoziție, trei personaje dintr-un desen de Henrieta Delavrancea. Aceste personaje ajung să fie conectate. Și cred că și ele vorbesc despre prietenie, vecinătate și conexiunile pe care le au oamenii.
Nu ești pentru prima dată în Bulgaria. Cunoști destul de bine această țară. Când te-ai întâlnit prima dată cu ea? În copilărie, cumva, la televiziunea bulgară?
Da. În anii 70-80, în sudul României exista conexiunea asta prin televiziunea bulgară pentru că în România nu erau decât două ore de program TV și alea, în general, de propagandă. Deci, da, ne uitam la desene animate, la ”Leka noșt, deța! (Noapte bună, copii), la Studio X (program de filme polițiste) si la emisiunea de weekend ”Vsiaka Nedelia” (în traducere ”Fiecare duminică”). Acesta a fost și motivul pentru care am învățat alfabetul chirilic.
Cât despre vizitat, am început cu Ruse, apoi Sofia, Veliko Târnovo, Plovdiv. A existat în viața mea un șir lung de vacanțe, la Marea Neagră în Bulgaria, mai ales în zonele extreme, foarte în sud, sau foarte în nord.
Unde îți place mai mult?
Arată total diferit. Natura e absolut fantastică în orice parte a Bulgariei, nu doar pe litoral. Dar da, să zicem că mâncarea pare mai degrabă să fie mai bună în Dobrogea bulgărească, decât în sud.
Mi-ar fi plăcut mai mult să explorez zona de munte. Și ăsta e un plan de viitor.
Am fost, în Bulgaria, cred că, de vreo 15 ori în total. Și de fiecare dată m-am reîntors și mă reîntorc cu plăcere aici.
O căutare în Google cu numele tău în limba bulgară arată că ești cunoscut publicului de artă de aici. Ai participat la expoziții de grup, atât în Sofia, cât și în Plovdiv. Ești prieten cu mediul artistic din Bulgaria, se pare…
Da, există o colaborare care mă face să simt că aparțin spațiului de aici.
La nivel de legături personale există chiar o conexiune puternică cu câțiva artiști, în special cu unul dintre ei, cu Ivan Moudov. Alături de Ivan și de un alt artist, Krasimir Terziev am creat o așa-zisă Uniune Româno-Bulgară sau Bulgaro-Română, depinde…
Dar este, să zicem, o instituție fictivă construită oarecum ironic pentru a sublinia de fapt cât de puține legături culturale există între cele două țări. Și de fiecare dată când unul din noi a fost implicat în proiecte româno- bulgare, am introdus și uniunea aceasta fictivă între suporterii programelor culturale. Să zicem că există o latură destul de mare de ironie în aici. Și, da, interesant că tendința fiecăreia dintre țări e să se uite mai degrabă spre Occident, mai degrabă în altă parte decât la vecini.
Și asta e dramatic că se întâmplă. Și aici aș dori să deschid o paranteză și să subliniez că unul din aspectele pozitive ale războiului din Ucraina este că acum interacționăm mult mai mult pe scena de artă cu artiști din Ucraina, refugiați în București sau în alte zone.
Eu folosesc foarte mult arta monumentală din Ucraina, ca sursă de inspirație în lucrările mele, sunt conectat cu spațiul cultural de acolo, dar nu am avut până acum aproape deloc ocazia să cunosc personal artiști. Asta s-a întâmplat acum, datorită războiului, iar tipul ăsta de interacțiune mă bucură foarte tare pentru că eu un lucru la care țin și eu cred că arta mea și tot ce fac eu e definit de spațiul cultural geografic din estul Europei.
Afirmi că acest spațiu geografic este definit de influențele istorice ale imperiilor care au ocupat această zonă. În România avem stratul slav, oriental si cel latin, despre care tot tu spui, că nouă ne place să vorbim mai mult. Spune-mi, te rog, din această perspectivă, cum ți se pare Bulgaria?
Să zicem că latinitatea face parte din discursul oficial și aspirațional, și că este o identitate construită, nu este neapărat o identitate reală. Noi, aș zice eu, suntem mai conectați de Bulgaria sau de Albania.
Mi se pare că și Bulgaria, ca țară francofonă, cumva are privirea asta, spre Occident și e normal. Dar în același timp pare că își asumă trecutul cultural, trecutul otoman, în toate felurile mai mult decât la noi. Noi mai degrabă ne facem că nu. Din păcate. Pentru că pentru mine o societate ideală e cea care își celebrează multiculturalitatea și originile amestecate. Și cred că asta e ceea trebuie să definească identitatea culturală și socială, mai ales că la nivel mondial, către asta ne îndreptăm.
Hai să ne întoarcem, te rog, la relațiile de colaborare culturală între România și Bulgaria. Deși, extrem de fragile, observăm însă o prezență culturală românească mai intensă aici în Bulgaria – mult mai multă literatură tradusă în bulgară, prezența cinematografică la multe festivaluri de filme, iată vernisajul expoziției tale personale. În schimb prezența bulgărească în România, e foarte puțină. Ce crezi că ar trebui să se întâmple pentru ca cele două țări să se cunoască cultural, mult mai bine?
Sigur în România există un complex de superioritate față de Bulgaria și poate din cauza asta nu suntem la fel de primitori cu cultura lor, cum sunt ei cu cultura noastră. Cred că tipul ăsta de atitudine față de vecini nu e foarte fair, indiferent care sunt vecinii și ai cui sunt. Și iată, din nou ne întoarcem la discuția despre război. Când ai atitudinea asta de superioritate față de niște vecini. Nu e deloc bine.
Legat de schimburile culturale: mi se pare că de la un punct încolo e foarte important să existe o politică culturală de stat, care să permită schimburile culturale în această direcție. Și m-am bucurat, de pildă, că deși nu există nici un sediu al ICR la Sofia, totuși ICR Bucuresti a sprijinit acest proiect și au salutat inițiativa Institutului de Arta Contemporana de aici. Au apreciat că m-au invitat.
Eu am încercat în trecut niște proiecte comune sub umbrela Uniunii Româno- Bulgare pe carе am menționat-o deja. A fost o expoziție în care am invitat artiști români și bulgari să expunem împreună la București. Știu că mai au mai fost câteva cazuri cu artiști bulgari în rezidență în România, dar, da într-adevăr, prea puțini.
Chiar mă gândeam, de ce nu se poate face o platformă gen Netflix de cultură în Europa, în care să putem arăta ce se întâmplă în acest spațiu cultural? Pentru că în Europa se subvenționează multă cultură și sunt sigur că oamenii sunt pregătiți să consume cinematografie europeană. Asta ar fi o idee…cred că ar trebui să ne uităm mult mai mult la vecini. Să ne uităm și spre Est, unde nu e doar Rusia. Există mult mai multe țări din fostul spațiu sovietic și cred că ar fi interesant să putem să ne cunoaștem mai bine.
Trăim vremuri dificile date de războiul din Ucraina. Asta după doi ani de pandemie. Ce te face optimist și-ți dă speranță să mergi mai departe?
Ce mă face optimist? Unul din rezultatele pozitive, în ciuda dramei care le-a cauzat, este că putem să cunoaștem artiști din Ucraina. Și că putem să intrăm într-un dialog cu ei. Ce pot să sper eu este că oamenii o să înțeleagă că principala problemă a planetei, și anume criza climatică este cauzată de același lucru care permite unui stat sa agreseze alte state si anume, consumul de energie bazată pe cărbune si petrol și gaz si pe energia extractivă. Exact cauza problemelor climatice este și mijlocul prin care Rusia își găsește resurse să ducă războiul ăsta.
Deci ceea ce sper eu, e ca oamenii să se uite la surse alternative de energie și atunci, probabil că vom putea sa îndreptăm resursele către altceva, care nu doar să protejeze planeta, dar care să și lase fără mijloace astfel de țări. Pentru că nu e vorba numai de Rusia. Mai sunt și alte țări care au aceeași atitudine violentă nu doar față de mediu, ci și față de oameni.
Vlad, mulțumesc pentru această întâlnire!
Iar pe voi, cititorii din Sofia, vă invit la vernisajul expoziției marți, 26 aprilie la ora 18, la Institutul de Artă Contemporană din Sofia, aflat pe Bulevardul Vasil Levski la nr. 134 (intrare din strada Ekzarh Iosif).
Expoziția ”O hartă a lumii văzută de el” este cea de-a doua expoziție din cadrul programului anual Superpositions 2 / Entanglement, 2022 al Institutului de Artă Contemporană Sofia. Programul cuprinde șase expoziții, fiecare dintre ele fiind o colaborare între un artist și un curator, alături de o serie de evenimente educaționale și dezbateri. Toate acestea examinează împletirea artei contemporane cu politica, știința și tehnologia, cultura populară, genul și mișcările sociale, ecologia și migrația. Programul este susținut de Fondul Național Cultura
Expoziția este organizată cu sprijinul Institutului Cultural Român și va putea fi vizitată până în data de 31 mai 2022 la Institutul Național de Artă Contemporană din Sofia.
Identitatea vizuală a programului este creată de Denislav Golemanov.
Autor: Iulia Bahovski. Toate drepturile rezervate
Sursa fotografii: Institutul de Artă Contemporană din Sofia
Citește și: SOFIA – 5 clădiri simbolice ale capitalei Bulgariei
Comments are closed.