Drumul Vinului Bulgaria Drumul Vinului Bulgaria

Harta Vinului Bun în nord-estul Bulgariei! Care sunt cele mai faine podgorii, crame, și wine-baruri aproape de România!

Apărut pe meleagurile de la nord și sud de Dunăre, cu mult timp înaintea creștinismului, fiind de-atunci considerat o băutură sacră, vinul n-a părăsit niciodată nici masa românului, nici cea a bulgarului.

De-aceea, la orice înghițitură din licoarea și de Dumnezeu iubită, bei parcă, din istoria omenirii.

Drumul Vinului Bulgaria

Iar când faci asta într-o cramă mică, boutique, pe podgorie, acolo unde vinarul zi de zi își privește și îngrijește vița-de-vie, cu dragoste-și culege strugurii și-i transformă în băutura din care când îți dă să deguști, și-i strălucesc ochii când îți găsești aroma preferată, în timp ce-ți povestește despre fiecare tip de vin în parte, miracolul e și mai mare.

Plus că, parcă de tot de Dumnezeu e parcă aranjat, toate locurile astea se află în zone cu priveliști mirifice și au aproape tot felul de obiective turistice naturale sau cultural-istorice care iarăși, te-ntorc în timp, te contopesc cu istoria, te transformă ca om și-ți dau o stare de bine, de relaxare, de frumos, de pace cu tine însuți și cu tot cu ce te-nconjoară.

Harta Vinului Bun în nord-estul Bulgariei! Care sunt cele mai faine podgorii, crame, și wine-baruri aproape de România! - By Julia

E plină Bulgaria de astfel de locuri, dar eu azi îți povestesc despre regiunea de nord-est a Bulgariei, аcolo unde degustările de vinuri artizanale pot fi combinate fie cu plimbări pe malul mării, apusuri superbe pe Dunăre, drumeții în pădure sau la poalele muntelui Stara Planina, cu turism de aventură – echitație, pescuit, alpinism, observarea speciilor rare de păsări și plante, folclor, evenimente și festivaluri pe toată durata anului.

Harta Vinului Nord Est Bulgaria

Unde anume exact?

Vorbesc de teritoriul cuprins între Veliko Târnovo- Silistra- Șumen- Târgoviște-Varna: o zonă situată practic între munte, Dunăre și mare, cu o istorie extrem de bogată, unde se află vechile capitale medievale bulgare – Pliska, Veliki Preslav, Tsarevets, obiective turistice cu arhitectură tipic renascentisă – Mănăstirea Dryanovski, orașul Elena, Veliko Târnovo și de asemenea, 4 din cele nouă situri aflate sub patrimoniul UNESCO în Bulgaria – Rezervația Srebarna, Călărețul de la Madara, Mormântul Tracic din Sveshtari, și Bisericile în stâncă din Ivanovo. 

Calaaretul de la Madara
Basorelief Călărețul de la Madara
Mormântul Sveshtari
Mormântul tracic Sveshtari

În toată această macro – regiune, există trasee pe care atunci când le parcurgi, le poți combina cu vizite la crame de tip boutique și degustări de vinuri autentice, poți sta de vorbă cu artizanii lor și să le afli propria sa poveste. La unele dintre ele te poți chiar și caza. 

Și pentru că regiunea e destul de întinsă și diversificată ca teritoriu, și nu le poți vizita toate cramele nici măcar într-un weekend, darămite într-o zi, și ca să te poți orienta și organiza mai bine, și-au unit eforturile și-au creat Harta Vinului din Nord-Estul Bulgariei. 

Ce reprezintă Harta Vinului din Nord-Estul Bulgariei? Ce puncte de interes prezintă? 

Harta Vinului Nord est bulgaria

Harta Vinului din nord-estul Bulgariei include 16 podgorii, crame de vinuri și  wine-barurile din întreaga zonă dintre Stara Planina, Dunăre, Marea Neagră și vechile capitale bulgare – o regiune vastă, cu terroir-uri diferite, care implică o gamă largă de vinuri cu caracteristici extrem de diverse – de la vinuri albe, lejere (pe malul mării) până la cele roșii puternice, cu structură densă. 

Harta Vinului Bun în nord-estul Bulgariei! Care sunt cele mai faine podgorii, crame, și wine-baruri aproape de România! - By Julia

Cele 16 puncte de interes sunt concentrate în trei microregiuni, iar harta poate fi consultată atât online, cât și pe format de hârtie, dorința Asociației producătorilor de vin din nord-estul Bulgariei fiind să devină cât mai funcțională, ușor de utilizat și cu informații bine organizate. 

Harta Vinului Bun în nord-estul Bulgariei! Care sunt cele mai faine podgorii, crame, și wine-baruri aproape de România! - By Julia

Iar acum hai să pornim pe acest Drum al Vinului, să vezi pe fiecare regiune ce crame sunt și arată locurile astea minunate, unde pe toată durata anului poți face o escapadă, și să te relaxezi departe de turismul de masă, într-o comuniune perfectă cu natura, cu pământul și seva ei din vița-de-vie!

#1 Veliko Târnovo –  un loc superb de vizitat pentru pasionații de istorie, arhitectură și frumuseți naturale.

Harta vinului Bulgaria

Aici chiar în centrul orașului vechi, poți merge la Centrul de Degustare de Vinuri

În afara orașului, în sate pline de farmec poți vizita și degusta un bogat asortiment de vinuri artizanale la Crama Yalovo, Crama Dragoshinov sau Maryan

Am povestit în detaliu despre tot acest traseu, aici

=> Drumul Vinului în Veliko Târnovo – traseul perfect cu crame și degustare de vinuri locale, mănăstiri, cascade și priveliști superbe

# 2 Varna și orașele din apropiere Șumen, Provadia, Târgoviște

Crame de vinuri Varna

Chiar în Varna: Crama Odesoss și wine-barul Wine Bar Wineground Bottles&Beans

Pe lângă Varna:  Villa Ovcharovo, Crama Tsarev Brod, Salla Estate, Lozeto Estate, Crama de vinuri Varna, Chateau Boshnakoff, DeVina Wine&Vinyards 

O parte dintre ele le găsești prezentate într-un alt articol dedicat:

=> Drumul Vinului Varna. Top 5 locații cu cele mai bune vinuri din regiune 

Silistra
Silistra- vedere aeriană

# 3 Silistra, alături de Turtucaia, bijuteriile neprețuite de pe Dunăre, care îți oferă pentru degustări de vinuri autentice, 2 crame de vinuri și un wine-bar 

Turtucaia: Mladen’s Winery 

Silistra: Pink Pelican Wine Bar&Shop și Opreff Winery 

Firesc că am scris și despre ele, chiar aici

=> Descoperă Silistra și Turtucaia! Plimbare cu aromă de vin printre dealuri, rezervații naturale, ruine de cetăți și apusuri de soare cu vedere la Dunăre

De toate are regiunea asta, de nord-est a Bulgariei, și frumos este că fiecare vin poartă amprenta unică a producătorului său, astfel că din același soi local de struguri, poți experimenta gusturi și arome diferite de vinuri. Nimic nu se repetă, totul e unic și original, vinurile în toate aceste crame-boutique fiind făcute cu dragoste pentru struguri și cu cât mai puține intervenții asupra lor, pentru ca vinul să fie natural, lejer, băubil. Așa cum sunt vinurile bine făcute peste tot în lume!

Harta Vinului Bun în nord-estul Bulgariei! Care sunt cele mai faine podgorii, crame, și wine-baruri aproape de România! - By Julia

La orice cramă din toate cele prezentate te poți duce în orice perioadă a anului. Poți vizita, poți degusta, poți savura specificul local, te poți bucura de oameni pasionați de arta făuririi vinului, alături de oameni dragi ție!

Ei, da, poți și cumpăra, bineînțeles – iar aici, pot să-ți spun că e locul indicat pentru wine- shopping, pentru că vinarul te va ajuta să descoperi aroma ta preferată și vinul care ți se potrivește cel mai bine, îți va da întotdeauna să deguști vinul ales, înainte de a-l cumpăra și îți va spune povestea lui! 

Drumul Vinului Bulgaria

Cramele de vinuri și podgoriile au farmec în orice anotimp, în orice zi, în orice seară dar, parcă când e sărbătoare, e și mai și!

Atunci, ți-aș spune, chiar nu rata o degustare! Fie că e Trifon Zarezan, sărbătoarea vinului și-a dragostei în Bulgaria, fie că sunt Zilele Porților Deschise, (organizate anual), fie că e cules de struguri și făcut de must, sau fie că sunt Zilele Mavrud (vinul- simbol al Bulgariei), mergi la una din cramele de care tocmai ți-am povestit!

 

Uită-te pe site-ul fiecărei crame, fă o rezervare și bucură-te de tot ce ți se întâmplă!

Iar dacă vrei să organizezi tu un eveniment la vreo cramă sau ai întrebări despre proiectul Harta Viticolă din Nord-Estul Bulgariei, atunci o poți contacta pe 

Anelia Hristova, Coordonator de proiect. Vorbește și scrie perfect engleză, e pasionată și cunoscătoare de toate cele în ale vinului și-ți va oferi sprijinul și-ți va răspunde cu bucurie la întrebări, dacă îi scrii la wine.adventures.bg@gmail.com

Am cunoscut-o la Târgul de Turism din București. Era la standul Bulgariei și cu pasiune vorbea despre vinul bun, spunând oamenilor:

”Haideți să redescoperiți zona de nord-est a Bulgariei, ca destinație de turism viticol atât de aproape de România, să beți vin bun, de calitate, încărcat de istorie, și să vă bucurați de viață cu prietenii și oamenii dragi! Vă așteptăm!”

Anelia Hristova Bulgaria

În rest, de la mine, Nazdrave, adică „Noroc și sănătate” și de vinuri bune s-avem parte! 

Și dacă ți-am făcut deja poftă de vin bulgăresc bine făcut, urmărește articolele viitoare pe aceeași temă și descoperă comorile enologice din nord-estul Bulgariei