10 hoteluri din Bulgaria au primit certificate „Green Key/Cheie Verde”, informează, printr-o postare pe Facebook, Ministerul Turismului de la Sofia. Printre acestea se numără, în principal, hoteluri de SPA care oferă oaspeților, „sănătate prin natură”, iar de-a lungul anilor au stabilit practici durabile în această direcție.
Prestigiosul certificat internațional reprezintă un angajament al companiei respective, că unitatea turistică a aderat la criterii stricte care garantează oaspeților că, alegând să rămână într-un hotel certificat, aceștia contribuie la conservarea mediului. Standardele ridicate de mediu, stabilite la aceste hoteluri, sunt în permanență monitorizate și întreținute, prin documentare strictă și audituri constante.
„Green Key” reprezintă cea mai importantă etichetă ecologică cu care sunt premiate peste 4.000 de hoteluri și alte tipuri de unități turistice, din 60 de țări, programul cu același nume fiind neguvernamental, nonprofit și independent și se bucură de sprijinul și recunoașterea partenerilor instituționali precum Organizația Mondială a Turismului a Națiunilor Unite și Programul de mediu al Națiunilor Unite, UNESCO.
Și dacă până la începutul anului 2022, Bulgaria avea niciun hotel certificat „Green key”, de astăzi are 11. Cele 10 noi sunt:
- „SPA complex Katarino” – stațunea Banya, Regiunea Razlog
- Hotel „Orpheus” – stațiunea Devin
- Hotel „5 Elements” – stațiunea Sapareva Banya
- Complexul hotelier „Topola Skies Resort and Aquapark” – stațiunea Topola
- Complexul tip boutique „Forest Houses” – loc. Godech
- Satul ecologic „Debeli dab” – Stara Kresna
- Complexul „Bozhenski Chiflik” – loc. Sabotkovtsi
- Pensiunea “Zlaten Rog” – loc. Iskrets
- Hotel “Pirina Club” – stațiunea Bansko
- Hotel „Rudi” – loc. Gorno Draglishte
Citește aici recenzia MyBg pentru Hotelul Five Elements din stațiunea Sapareva Banya
Celălalt hotel, de fapt, primul hotel din Bulgaria care a obținut această certificare este Intercontinental Sofia.
Foto: FB Ministerul Turismului