Multe mesaje internaționale de solidaritate au fost transmise României, după ce drona rusească a lovit blocul de locuințe din orașul Galați. Pe toate le găsești repostate pe profilul ministrului de Externe, Oana Țoiu.
Unul dintre ele, însă, mie mi-a atras atenția mai mult decât celelalte. Și asta pentru că vine din Kosovo, țara cu care recent am făcut cunoștință.
Mai exact, mesajul a fost transmis de Glauk Konjufca, ministrul Afacerilor Externe și vicepremierul statului Kosovo, mesaj, pe care Oana Țoiu, de asemenea, l-a repostat, mulțumind oficial, public pentru solidaritate.
La prima vedere, poate părea un schimb obișnuit de mesaje între doi miniștri de Externe. Dar hai să ne uităm mai atent!
Pentru că România nu recunoaște oficial statul Kosovo. Cu toate acestea, într-un moment în care consecințele războiului Rusiei împotriva Ucrainei au ajuns direct pe teritoriul românesc, unul dintre mesajele personale de solidaritate a venit chiar de la Pristina, iar Bucureștiul a ales să răspundă și să mulțumească la fel de direct.
În diplomație există o diferență între ceea ce spune o instituție și ceea ce alege să spună un om. Comunicatele exprimă poziții oficiale. Mesajele asumate personal transmit empatie, atenție și solidaritate și ne amintesc că, dincolo de statuturi, formule diplomatice și poziții oficiale, există momente în care solidaritatea vorbește de la om la om.
De altfel, tocmai această dimensiune umană face ca schimbul de mesaje dintre București și Pristina să merite observat. Pentru că nerecunoașterea unui stat de către celălat, nu înseamnă absența dialogului.
România participă la misiunea KFOR din Kosovo și cooperează cu autoritățile kosovare în diferite formate regionale și europene. Dincolo de poziția oficială privind statutul Kosovo, contactele tehnice, și chiar și cele de afaceri, există și au devenit mai vizibile în ultimii ani.
Am vizitat recent Kosovo pentru prima dată și am plecat cu impresia că este una dintre poveștile insuficient înțelese ale Europei. Cel mai tânăr stat al continentului privește fără echivoc către Europa și către spațiul euroatlantic.
Iar acest lucru se vede și în poziționarea sa față de războiul din Ucraina. Deși nu este membru NATO și nici al Uniunii Europene, Kosovo a condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a susținut suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și aplică sancțiunile occidentale împotriva Moscovei.
În acest context, mesajul transmis de Glauk Konjufca și răspunsul public al Oanei Țoiu capătă o semnificație care depășește schimbul de amabilități diplomatice. Este un gest de solidaritate între două capitale care pot avea poziții diferite asupra unor dosare politice, dar care se regăsesc de aceeași parte atunci când vine vorba despre securitatea europeană și despre consecințele agresiunii ruse.
De altfel, mesajul venit din Kosovo nu a fost singular, ba chiar a venit din mai toate capitalele europene, printre care și cea de la Sofia, ministerul Afacerilor Externe de la sud de Dunăre, condamnând categoric incidentul de la Galați și calificând drept inacceptabile acțiunile care pun în pericol securitatea europeană și exprimându-și deplina solidaritate cu România.
Desigur, mi-ar fi plăcut să văd și mesaje asumate personal din partea unor lideri ai actualului guvern bulgar – o absență remarcată, de altfel, în unele cercuri politice de la Sofia, unde, parcă bate vântul schimbării în politica externă, de când fostul președinte Rumen Radev, a preluat conducerea guvernului. Dar despre asta, vorbim în curând, într-un alt articol.
Pentru că, dincolo de formă, solidaritatea Bulgariei a fost clară și fără echivoc, iar acest lucru contează într-un moment în care efectele războiului din Ucraina se resimt tot mai aproape de granițele regiunii.
Indiferent de ton sau de formă, mesajul venit din capitalele europene este clar: incidentul de la Galați amplifică îngrijorările privind securitatea regională și riscurile pe care agresiunea rusă le poate genera dincolo de granițele Ucrainei.
Pentru România, solidaritatea diplomatică exprimată în aceste zile este importantă, dar ea este însoțită și de întrebarea tot mai prezentă despre cum pot fi protejate mai eficient statele aflate în proximitatea războiului, într-un context în care efectele acestuia nu mai sunt doar problema Ucrainei.
