spa resorts bulgaria spa resorts bulgaria

SPA la munte în Bulgaria – 5 stațiuni cu ape minerale sau termale

SPA la munte în Bulgaria – 5 stațiuni cu ape minerale sau termale - By Julia

Velingrad – La numai 120 de km de Sofia şi 80 de km de Plovdiv, pe drumul pitoresc, şerpuit, aflat pe cursul râului Cepin, ajungi în capitala SPA a Balcanilor – Velingrad.  

Situat la 750 de metri deasupra nivelului mării, în cea mai frumoasă regiune a munților Rodopi, oraşul este unic prin natura frumoasă, aerul curat şi bogata diversitate a izvoarelor minerale şi este destinaţia preferată a mii de oaspeţi din lumea întreagă, pe toată durata anului, pentru tratament balnear, SPA şi turism alternativ.

Peste 80 de izvoare cu ape minerale cu temperatură  între 28 și 64 de grade, nenumărate hoteluri cu număr diferit de stele și gastronomia aparte, specifică zonei, transformă orașul-stațiune în cea mai vizitată stațiune de SPA din Bulgaria.

SPA la munte în Bulgaria – 5 stațiuni cu ape minerale sau termale - By Julia
Velingrad

Sandanski – situat foarte aproape de drumul european E79, cu 30 de km înainte de granița cu Grecia – Kulata, cel mai însorit oraș al Bulgariei,  Sandanski seamănă mai mult cu un oraș din Grecia – climat apropiat de cel mediteranean, vegetație și arhitectură specifică. La toate acestea adăugăm 80 de izvoare cu ape minerale cu temperatura  între 42 și  81 de grade, zecile de hoteluri cu dotări excelente,  piscine și centre de sport, cafenele, restaurante, parcuri și multitudinea de crame de vinuri din regiune și am obținut rețeta perfectă a unei vacanțe sau weekend cu răsfăț SPA.

SPA la munte în Bulgaria – 5 stațiuni cu ape minerale sau termale - By Julia
Sandanski

Bankya – mic oraș din vestul Bulgariei, situat la poalele muntelui Lyulin, foarte aproape de Sofia – la  20 de km doar. Este cunoscut ca stațiune spa și centru național de reabilitare și prevenire a bolilor cardiovasculare. Bankya oferă o varietate de facilități de cazare, taverne și restaurante, piscine, terenuri de sport. De asemenea, localitatea este gazda unui festival important de jazz care se va desfășura anul acesta între 7 și 14 august.

SPA la munte în Bulgaria – 5 stațiuni cu ape minerale sau termale - By Julia
Bankya

Devin – Este un oraş de poveste, situat chiar în inima munţilor Rodopi. 220 km de capitala Sofia. De la înălţime oraşul are forma unui trifoi cu patru foi. Unul dintre cele mai interesante obiective turistice din zonă este  „Defileul Trigrad”, un ţinut  de o frumuseţe unică, situat în bazinul râului Trigrad, pe drumul Devin – Trigrad.  Este o zonă protejată, care cuprinde zona cea mai pitorească a canionului fluvial cu pereţi abrupţi, care ajung până la 300 m înălţime, iar pe alocuri se appropie unul de celălalt încât parcă atârnă deasupra drumului.

Municipalitatea Devin este cunoscută datorită izvoarelor sale minerale, a căror temperatură este între  16 şi 760 С. Calitatea apei din izvorul care se află în oraşul Devin are calităţi potabile.

Și aici posibilitățile de turism sunt variate, în întreaga regiune existând hoteluri cu dotări de SPA, pensiuni, aqua parcuri, dar și trasee montane și posibilități de drumeții în aer liber.

SPA la munte în Bulgaria – 5 stațiuni cu ape minerale sau termale - By Julia
Devin

Hisarya – Stațiune aflată în Câmpia Traciei Superioare, aceasta  este una dintre cele mai mari stațiuni balneare și SPA din țară, renumită pentru apele sale minerale curative și natura, încă, sălbatică. Parcuri verzi, ruine istorice de cetăți, basilici și terme romane, 22 de izvoare cu ape minerale, hoteluri spa de lux cu echipamente moderne o transformă într-o destinație superbă de vacanță.

SPA la munte în Bulgaria – 5 stațiuni cu ape minerale sau termale - By Julia
Hisarya