Muntele Rila Bulgaria Muntele Rila Bulgaria

Rila, cel mai înalt munte din Bulgaria: 2925 m, vârful Musala

Muntele Rila Bulgaria

Rila este cel mai înalt munte din Bulgaria și din Peninsula Balcanică. Se află în parte de sud-vest a ţării și face parte din masivul muntos Rila-Rodopi.

 

Aici se află cel mai înalt vârf nu numai din Bulgaria, ci și din  Balcani: Musala, care cu cei 2925 de metri altitudine îl ordonează pe locul 6 în Europa după Caucaz, Alpi, Sierra Nevada, Pirinei și Etna.

Se presupune că numele „Rila”  are origini trace și înseamnă “muntele de apă”. Asta datorită numeroaselor lacuri glaciare (aproximativ 200), precum și a izvoarelor cu ape minerale care se află la poalele muntelui.

Aici se află cel mai vizitat și mai pitoresc grup de lacuri din Bulgaria – Cele șapte lacuri Rila, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice naturale ale ţării. Cele 7 lacuri sunt de origine glaciară, se află la altitudini diferite  între 2100 și  2500 m și sunt legate între ele de pârâuri.

Cele 7 lacuri Rila
Vedere panoramică înspre cele 7 lacuri glaciare de pe muntele Rila

De asemenea, din Rila curg unele dintre cele mai mari râuri bulgărești – Iskar, Maritsa și Mesta.

Mai mult de o treime din munte se află pe teritoriul Parcului Național Rila. Numeroase trasee și opțiuni de drumeții, cățărat și trasee tematice sunt la dispoziția iubitorilor de munte.

Muntele Rila încântă nu numai prin frumusețea sa, ci și prin multe obiective istorice și culturale importante. Mănăstirea Rila este unul dintre cele mai importante monumente culturale, un simbol al Bulgariei, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Manastirea Rila
Mănăstirea Rila

La poalele vârfului Musala se află şi cea mai veche staţiune de ski din Bulgaria – Boroveţ și una din cele mai căutate destinații de SPA din Bulgaria – stațiunea Sapareva Banya, deținătoare a unui gheizer natural cu cea mai fierbinte apă din Europa – 103 grade.

Boroveț pârtii de ski
Pârtiile de ski din Boroveț
Sapareva Banya gheizer
Gheizerul din Sapareva Banya

Posibilitățile de turism aici sunt nenumărate, toate localitățile și satele Rilei te întâmpină cu frumuseți naturale, posibilități de petrecere activă, dar și odihnitoare a timpului și ospitalitate locală, pe toată durata anului, indiferent de anotimp.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe rețelele de socializare și citește în continuare Care-i faza cu salata bulgărească? Legendă, tradiție sau brand de țară?