Mariela Modeva Mariela Modeva

Mariela Modeva, Ministru-adjunct al Turismului din Bulgaria: 35 000 de turiști români au vizitat Bulgaria în primele două luni ale anului

Una din bucuriile de a fi blogger este că întâlnești oameni speciali, cu care, altfel, nu ai avea șansa să porți o conversație. Una din întâlnirile frumoase ale acestui an, a avut loc chiar la Târgul de Turism al României, desfășurat în București între 23 și 26 februarie 2023.

Acolo am întâlnit-o pe d-na Mariela Modeva, Ministru-adjunct al Turismului de la Sofia, care a avut bunăvoința de a-mi acorda interviul care urmează.

Mariela Modeva Turism Bulgaria

Iulia Bahovski: Anul acesta Bulgaria este prezentă la Târgul de Turism al României, cu cel mai mare stand organizat vreodată. Care ar fi explicația?

Mariela Modeva: Într-adevăr, acesta este cel mai mare stand al Bulgariei, la Târgul de Turism al României, eveniment care are deja o tradiție îndelungată. Ne prezentăm țara pe o suprafață de  250 de metri pătrați, deoarece pentru noi piața română este o prioritate, iar turiștii români sunt un grup țintă de top pentru piața noastră.

La expoziție participă  32 de reprezentanți ai industriei și din municipalitățile Veliko Tarnovo și alte alte zone din nord -vestul Bulgariei, locuri tradițional vizitate de turiștii români. Separat avem reprezentanți din stațiunile Bansko și Albena. Ministerul Turismului își propune să le creeze cele mai bune condiții posibile pentru a reprezenta Bulgaria, regiunile și stațiunile de unde provin, dar și să organizeze întâlniri cu partenerii lor de branșă.

Bulgaria la Târgul de Turism

 

În  baza relațiilor tradiționale de bună vecinătate, lucrăm și pentru intensificarea  turismului reciproc, al  bulgarilor în România -cu atât mai bine ajung să se cunoască prin turism, țările noastre, cu atât ne putem susține reciproc mai bine în toate celelalte activități și formate, la care participăm – spre exemplu, cooperarea  la Marea Neagră, la strategia pentru dezvoltarea regiunii Dunării (unde avem proiecte comune), în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) și în Schengen. Avem nu numai o frontieră comună, ci și o istorie comună foarte lungă, iar acest lucru creează premisele unor indicatori foarte buni în turism.

Iulia Bahovski:  Când spunem România, la ce vă  gândiți? Cu  ce asociați numele țării noastre?

Mariela Modeva: Încă din copilărie am fost într-o tabără în România. Am plecat din București, apoi am vizitat Constanța și Eforie Sud.

Astăzi, ca  profesionist, cercetător, lucrez cu colegi din universități din România, mai ales din Timișoara și din Cluj-Napoca.

Ca bulgăroaică, asociez România cu revoluționarii bulgari care au trăit și și-au pregătit revoluția (n.red.  de eliberare de sub Imperiul Otoman), de aici. Toate acestea sunt locuri legate de istoria noastră.

Și acum mă gândesc și la Mărțișoare, care sunt populare nu doar în Bulgaria, ci și în România, și în Moldova. Și chiar am sărbătorit 1 Martie împreună la Ambasada României, la invitația ambasadorului României și a ambasadorului Moldovei, iar mărțișorul este deja inclus pe lista UNESCO. Deci România pentru mine nu înseamnă 1 sau 2 locuri, și nici doar asocieri individuale.

Iulia Bahovski: Câți turiști români au vizitat Bulgaria în acest an, până acum?

Mariela Modeva: Datele arată că doar pentru primele două luni ale anului, aproape 35.000 de turiști români au vizitat Bulgaria. Desigur, sunt mult mai mulți, pentru că nu se iau în calcul vizitele de o zi fără înnoptare. Un semn pozitiv pentru mine este că există o conexiune foarte bună între cele două țări ale noastre. Transportul facil și accesibilitatea fac ca aceste cifre să crească și le comparăm deja cu cel mai puternic an de dinainte de Covid, 2019. Avem așteptări pentru o redresare completă a turismului în 2023. Vedem o astfel de revigorare încă din 2022.

Experiența se află în centrul motivației de a călători și oricare ar fi dificultățile, statisticile arată că oamenii nu vor renunța la călătorii, mai ales spre destinații apropiate.

Iulia Bahovski: Din păcate, nu doar războiul afectează turismul, ci și inflația, care se observă atât în ​​Bulgaria, cât și în România. Ce părere aveți despre raportul preț-calitate pentru produsul turistic din Bulgaria? Își va păstra raportul calitate-preț?

Mariela Modeva: Cred că îl va putea păstra. Ne așteptam la o creștere cu 20% a prețurilor în industrie. Am văzut că pentru luna ianuarie Institutul de Statistică arată o scădere a prețurilor la cazare și în restaurante cu aproximativ 1%. Guvernul ia măsuri foarte serioase pentru a controla creșterea mare a prețurilor la alimente, băuturi și produse de primă necesitate deoarece de acestea depinde produsul turistic. Pe scurt – da, există o creștere a prețurilor, dar acestea continuă să fie mai acceptabile decât prețurile din alte țări europene, ceea ce continuă să ne facă atractivi.

Iulia Bahovski: Știm că Bulgaria se promovează activ în mediul online, prin campanii de publicitate difuzate pe diverse medii. Aveți în vedere vreo campanie media împreună cu jurnalişti sau bloggeri români?

Mariela Modeva: Da, avem în plan  astfel de campanii. Vrem chiar să extindem diapazonul acestora. Avem în vedere în principal info-tururi la care să participe nu numai  jurnalişti din mass-media tradițională, ci și bloggeri, vloggeri și influenceri care să promoveze Bulgaria. Am observat că acest lucru funcționează foarte eficient. Ținem foarte mult la prezența noastră online. Deoarece legea ne impune anumite restricții, începând cu acest an cooperăm cu o companie care lucrează cu publicații  media pentru turismul intern și internațional. Datorită acesteia, putem face publicitate digitală masivă.

Iulia Bahovski: Cum pot afla bloggerii și influencerii români cum se face selecția? Unde pot obține astfel de informații?

Mariela Modeva: Noi căutăm parteneriate cu publicații media cu de autoritate mare și cu adevărat profesioniști. Urmărim care este publicul, astfel încât să putem atrage turiști din generații diferite. De obicei căutăm contact cu organizațiile media din țara respectivă – așa lucrăm în Polonia și Germania, de exemplu. Ochii noștri pe teren sunt atașații  comerciali și economici și ambasadele noastre, care cunosc foarte bine situația din țară. Ei ne recomandă publicațiile media  și partenerii, ca să ajungem în final la un grup de 8-10 persoane prin selecție. Cei interesați pot contacta direct Ministerul Turismului.

Interviul a fost obținut cu sprijinul d-lui Ivaylo Marinov, Atașatul Economic și Comercial al Republicii Bulgaria în România.

Targul de Turism al Romanei Bulgaria 2023

Citește și:

Interviu cu Ivaylo Marinov, Consilier Economic și Comercial al Ambasadei Bulgariei în România