asymmetronica în bucurești mybg asymmetronica în bucurești mybg

Folk-jazz bulgăresc cu Asymmetronica ft. Sebastian Burneci la Teatrul Godot în București (I). Cum a fost? De vis!

 

asymmetronica în bucurești mybg

Sâmbătă, 06 august 2022. Ziua în care pentru prima dată în viață am ascultat live jazz bulgăresc într-un loc superb din București: Grădina de vară a Palatului Bragadiru, acolo unde, de anul trecut, Teatrul Godot încântă publicul cu teatru și muzică autentică, într-o superbă atmosferă intimă dată de:

✔️ Măreția și nostalgia trecutului, combinate cu elemente de decor contemporan

✔️ Scena sub cer și stele

✔️ Mese cu privire la lună

✔️ Vin românesc și platouri cu mâncare adecvate

✔️ Oameni de diferite etnii, veniți să petreacă o seară unică cu muzică pe care nu o găsești așa oriunde și oricând.

Concertul a fost parte a unui eveniment inedit al urbei noastre – Balkan Jazz Summer Sessions, care timp de trei seri, între 5 și 7 august, a adus pe scena grădinii, artiști din România, Bulgaria și Serbia care au improvizat inedit și-au creat emoții și senzații diferite, toate sub umbrela ritmurilor din Balcani.

Balkan Jazz Summer Sessions mybg

Cea de-a doua seară a fost de etno-jazz bulgăresc – un amestec omogen de motive de folclor din diferite zone ale Bulgariei, transpuse în context de jazz contemporan. Incredibil sound balcanic de baterie, beatbox, clape, și kaval – instrument tradițional în țara vecină. La care s-a adăugat, la un moment dat, sunetul puternic și neconvențional de trompetă românească.

Eroii serii: Borislav Petrov (tobe), Zhivko Vasilev (kaval), Dimitar Gorchakov (clape), SkilleR (beatbox) toți din Bulgaria, reuniți pentru prima dată în formula asta, într-un  proiect nou de muzică folktronică numit Asymmetronica, al cărui debut s-a făcut cu succes la București. În prezența pe scenă și a trompetistului român Sebastian Burneci, bun prieten și colaborator artistic al jazz-ului de la sud de Dunăre!

Ce seară! Ce surpriză! Ce artiști cu talent și dăruire! Și cu-o bucurie și recunoștință imensă pentru toți, dar mai ales pentru muzicanții bulgari: că sunt la concert în București, într-o locație de vis, cu un public minunat, și cu dorință de cât mai multe astfel de inițiative culturale reciproce. „Să ne cunoaștem mai mult, să cântăm și să ne fie mai bine împreună aici în Balcani!” Asta mi-au spus toți și fiecare în parte, după concert, când am avut o conversație cu ei despre cine sunt, despre muzica lor și ce-i leagă de România!

Cine este Borislav Petrov, bateristul și inițiatorul proiectului Asymmetronica

Nu cred c-am văzut prea des atâta bucurie într-un om pe scenă. O dată nu i s-au oprit zâmbetul și sclipirea din ochi în timp ce cânta la tobe. Pe care nu doar le bătea, ci le transforma în muzică pură.

Face parte din acea generație de artiști bulgari care au studiat muzica în Olanda, unde a absolvit programul „New York Comes To Groningen” la Conservatorul Prince Claus din Groeningen, definitivându-și, ulterior, studiile cu un program de Master la Conservatorul din Amsterdam, cu tema „Long and Short Beats: the Mystery of Bulgarian Rhythms”. 

A studiat cu Ralph Peterson Jr, Owen Hart Jr, Steve Altenberg și a colaborat cu Amsterdam Jazz Orchestra, Modern Balkan Jazz Orchestra.

După ce a locuit 13 ani în Olanda, s-a întors în țara lui natală, unde lucrează pe două direcții.

Pe de o parte, pentru promovarea tradițiilor de jazz americane și europene în Bulgaria, inițiind și activând în acest scop, în mai multe proiecte precum Jazztory, Jazz Portrait, The Oldie Goldies, Masters of Balkan Drumming.

Pe de altă parte, promovează folclorul bulgar, transpunând în context de jazz contemporan, trăirile și sufletul bulgarilor. Cel mai reprezentativ proiect al său, în direcția asta, este „Jazzanitza” – cuvânt care combină termenul „jazz” cu numele unei vestite hore din Bulgaria – Râcenița. În context lingvistic, în care, spune chiar el, multe lucruri pe care bulgarii le iubesc, au terminația „ița” – liutenița (tip de zacuscă), survaknița (sorcova), kopanița (dans popular).

Jazzanitza
Jazzanitza – The Bulgarian soul of modern jazz, foto FB Jazzanitza

Visează ca publicul din Bulgaria iubitor de jazz, să devină din ce în ce mai numeros și să apropie tânăra generație de muzică și tradiții.

„Folclorul bulgăresc are o proprietate foarte interesantă – nu poate fi îmblânzit. Orice ai face cu acest tip de muzică, există o parte care trebuie să rămână autentică. Într-adevăr, muzica noastră populară este foarte diferită. Am întâlnit muzicieni foarte buni din străinătate, care, pur și simplu, nu o pot înțelege. Da, ascultă cântece corale bazate pe folclor. Aranjamentele sunt atrăgătoare, dar muzica instrumentală este greu de înțeles. Cred că sufletul balcanic este cel care va simți întotdeauna cel mai bine muzica născută pe aceste meleaguri.”, a declarat Borislav Petrov pentru Radioul Național din Bulgaria.

Borislav a fost și este foarte prezent pe scenele Europei și ale lumii.

Dar și aici în România, unde îl leagă o prietenie și numeroase colaborări artistice, cu Sebastian Burneci, muzician de seamă al actuale generației actuale, trompetist și solist, lider al Bucharest Jazz Orchestra.  Au fost colegi de școală în Groeningen. Au participat împreună la multe concerte și au înregistrat albume.

Borislav spune că lui îi datorează această invitație și seară superbă în București, și că este recunoscător de această întâmplare, atât lui, cât ci și organizatorilor evenimentului #BalkanSummerJazzSession, Teatrul Godot.

Din 2013, de când e prezent pe scene din țara noastră, a colaborat și cu alți artiști români. Un alt moment de emoție, de care mi-a povestit, a fost concertul „Jazzanitza” din martie 2019 la ARCUB, parte din stagiunea de jazz Artist In Residence, curatoriată de saxofonistul Cristian Soleanu.

„A fost ceva uimitor, cu 200 de oameni în public, o atmosferă extraordinară! Și pentru că și noi am cântat cu multă emoție, iar organizatorii au înregistrat foarte bine concertul, l-am transformat la Sofia, în albumul „Jazzanitza- live at ARCUB Bucharest”.

Jazzanitza ARCUB Bucuresti
Album Jazzanitza, ARCUB București, Foto: FB Jazzanitza

Despre el însuși, Borislav Petrov, spune așa:

„Sunt un simplu toboșar. Un muzician care trăiește, de fapt,  în corpul unui toboșar cu frustrarea că am început foarte târziu să studiez muzica. Abia la 19 ani, învățam și studiam pianul. Ralph Peterson, emeritul meu profesor, zicea, însă,  că respectă oamenii care sunt muzicieni, și care întâmplător cântă la un instrument. El îmi tot repeta „Ești muzician, nu toboșar”. De-aceea simt că nu e suficient să cânt la tobe și n-am pretenția că sunt muzician complet. Sunt curios și strâng în jurul meu, oameni care au aceleași căutări și care mă completează.

Sunt foarte fericit că am adus împreună acești băieți. Cu toți, într-un fel sau altul cântăm împreună sau am cântat în diferite proiecte și i-am observat demult. Nu numai ca muzicieni, dar și ca oameni.

 

Pentru că o colaborare artistică, presupune două lucruri care se completează reciproc și fără de care nu se poate. Trebuie amândouă să fie acolo. Unul este muzicalitatea, adică aptitudinile muzicale ale unei persoane, iar celălalt lucru este prietenia. Pentru că poți invita să ai alături niște muzicieni extraordinari, dacă nu e și  prietenie, nimic nu se va întâmpla. În același timp, ei pot fi cei mai buni prieteni din lume, dar dacă nu se înțeleg muzical, nu merge.  Așa că trebuie să fie o combinație între cele două lucruri, iar acești băieți, pentru mine, asta reprezintă.

Toți sunt muzicieni speciali. Fiecare dintre ei, luat individual, este un artist de sine stătător. Nu e vorba doar de niște oameni care funcționează ca muzicieni într-un band. Fiecare dintre ei este compozitor și aranjor muzical cu propriile proiecte muzicale, cu propriile idei, cu propria concepție despre muzică și procesul de creație.”

Dar să vedem cine sunt ceilalți artiști Asymmetronica

Zhivko Vasilev, kaval

Zhivko Vasilev Asymmetronica

Cântă la kaval, instrument tradițional al vecinilor noștri de la sud, al cărui sunet nu te poate lăsa indiferent. Poartă istorie cu el și cu tandrețe, merge direct la inimă.

Zhivko face parte din noua generație de muzicanți ai Bulgariei. Cu stil și curaj el iese din cadru. Ia ceea ce e mai frumos din folclor și-i adaugă ritm de jazz, funk, pop sau  muzică electronică. Este unul din puținii artiști din Bulgaria pregătiți academic să combine folclorul cu jazzul. O adevărată noutate!

În 2021, el a absolvit un program de master de improvizație de jazz cu kaval, la Universitatea Codarts, din Rotterdam, Olanda.

Aș putea spune mult mai multe despre el, despre albumul lui, despre concertele pe care le susține, despre călătoriile pe care le face și poveștile pe care le transpune în muzică, dar prefer să vă las un videoclip cu el, solo, cântând la kaval. L-am găsit într-o postare pe pagina lui de Facebook. Scria el acolo că a fost filmat într-o drumeție de 12 ore pe muntele Stara Planina, în zona celei mai înalte cascade din Bulgaria (125m) Raysko Praskalo

Ascultați și priviți! E divin!

 

Iar acum, beatbox time! Cu Alexander Deyanov, cu adevărat vestit în lumea întreagă cu numele de scenă SkilleR! Tânărul bulgar care a adus genul ăsta de muzică, la nivel de artă și o interpretează pe scene din multe țări!

SkilleR

În 2012, la Berlin, devenea al treilea campion mondial la beatbox, învingându-l pe francezul Alem (găsiți clipul pe YouTube- e fenomenal).

De-atunci și până acum, căutările lui artistice l-au dus dincolo de beatbox și vocal, l-au făcut să experimenteze sunete și ritmuri de noi, combinate cu folclor și jazz. Motiv pentru care face din proiectul Asymmetronica, ceea ce l-a adus pentru prima dată la un astfel concert de jazz în România. Deși cunoaște publicul român încă din 2006, performând de foarte multe ori la party-uri și concerte de muzică electronică la noi în țară.

„E o plăcere pentru mine să fiu din nou, la București. Aici am fost de cele mai multe ori și de fiecare dată mă simt foarte bine. Eu ca beatboxer, deseori apar solo pe scenă, ceea ce e diferit și are unele avantaje. Seara asta este, însă,  specială. Când ai ocazia să fii alături și să împărtășești emoții cu colegi muzicieni cu background diferit, totul se schimbă, totul se completează, atât pentru artiști, cât și pentru public. Și sper din toată inima că am reușit să transmitem emoții și să dăm o notă aparte acestei seri!” – SkilleR

Nu numai c-au reușit, ne-au lăsat uimiți, iar momentul lui de solo, ne-a ridicat pe toți în picioare, aplaudând la scenă deschisă!

Nu am înregistrare video cu acel moment, dar dacă te tentează o scurtă lecție de beatbox, găsești aici 🙂

A mai rămas să vorbim despre tânărul și el, și plin de emoție, Dimitar Gorchakov care ne-a încântat în acest concert, la clape!

Dimitar Gorchakov mybg

Că și râdeam cu băieții la început, în ce ordine să-i prezint? În glumă, mi-au propus, după CNP! Până la urmă, a fost după cum stăteam la aceeași masă, de la stânga, la dreapta…

asymmetronica bg

Despre Dimitar, ce să-ți spun, te uiți la el și vezi sclipire, vezi bucurie cumpătată, o curiozitate continuă și muzică! Te uiți pe Facebook-ul lui și apare ba la Royal, ba la pian electronic, absolvent fiind de pian clasic și de jazz.

În Bulgaria e prezent în diferite concerte, festivaluri și evenimente, cu expoziții foto, de pictură, performance-uri în spații culturale inedite sau în improvizații și prezentări ale albumului său solo „Tomorrow’s Past” pe care l-a lansat anul trecut. Albumul conține interpretări solo la pian, 7 compoziții proprii și două aranjamente de jazz cu folclor.

Borislav Petrov confirmă despre el că este un muzician solicitat, cu un simț incredibil al muzicii, al sunetului și că ceea ce-l face special, este lipsa egoismului muzical, caracteristic, uneori, pianiștilor. Se integrează bine în band, fără dorința de a domina, pentru el emoția e mai importantă decât conținutul și tehnica.

Și asta se vede din cum atinge pianul, cum privește totul, cum respiră și trăiește muzica.

Te las acum cu el în ritmuri de pian, într-un videoclip extrem de emoționant pe care l-a înregistrat la începutul pandemiei!

Dar stai aproape, mai am să-ți povestesc și despre Sebastian Burneci, trompetistul român de la Bucharest Jazz Orchestra, partener al acestor zile de jazz balcanic la București, omul care creează punți între jazz-ul din Romania și cel din Bulgaria!  Mai multe despre Sebastian,  despre întreaga colaborare artistică cu Bulgaria și cum văd toți artiștii aspectul ăsta al „mersului și cântatului mai des împreună”,  în „episodul” următor dedicat acestei sesiuni de jazz balcanic la Teatrul Godot! Și urmărește, te rog, și programul lor la acest link! Organizează evenimnete faine de tot, într-o atmosferă extraordinară, la Palatul Bragadiru!

Dacă ți-a plăcut acest articol, trimite-l și prietenilor tăi, iar tu citește în continuare despre prezențe artistice românești la Sofia: Vlad Nancă, artist vizual: ”Există o colaborare artistică cu Bulgaria care mă face să simt că aparțin spațiului de aici”