Cred că cea mai frumoasă întruchipare a relațiilor dintre două țări este colaborarea artistică, iar România și Bulgaria vor fi protagonistele unei astfel de experiențe care aduce împreună o orchestră de tineri muzicieni din România, admirați deja în lume, două nume consacrate ale culturii din Bulgaria și un ilustru dirijor român.
Data e 28 septembrie, ora 19.30, locul Filarmonica din Sofia (Sala Balgaria), lăcașul de cult al muzicii clasice de la sud de Dunăre. Acolo va avea loc o gală extraordinară care va inaugura cea de-a 12-a ediție a binecunoscutului în Bulgaria, Festival Internațional Piano Extravaganza.
Cine va urca pe scenă
Pe scena prestigioasei instituții de cultură va urca Orchestra Română de Tineret. Soliștii concertului vor fi doi mari maeștri din Bulgaria: pianistul Ludmil Angelov și violonistul Mincho Minchev. Iar toată magia va fi condusă de bagheta exemplar mânuită, a dirijorului român Cristian Mandeal, fost student al lui Herbert von Karajan și Sergiu Celibidache.
Despre Festivalul Piano Extravaganza
A apărut în peisajul muzical al Bulgariei ca o încununare a energiei creatoare, а eforturilor și dorinței pianistului de talie internațională Ludmil Angelov, unul din cei mai vestiți muzicieni bulgari contemporani. El își propunea în 2011 să aducă în fața publicului din Bulgaria un eveniment de înaltă ținută artistică care să educe publicul și să se diferențieze pe scenă, pe afiș, în atitudinea muzicienilor, și care să valorifice în special, un repertoriu pianistic de valoare deosebită, mai puțin cunoscut.
Festivalul a crescut în amploare de la an la an, fiecare ediție aducând ceva nou pentru public, program interesant, diversificat și interpreți deosebit de valoroși.
Anul acesta însă, festivalul a căpătat o nouă dimensiune și grandoare dată de prezența pentru prima oară a unei întregi orchestre din afara Bulgariei, de largul parteneriat instituțional dintre Bulgaria și din România și de contextul istoric și însemnătatea concertului inaugural.
Instituțiile-partener și semnificația concertului
O asemenea manifestare artistică nu s-ar fi putut desfășura fără sprijinul unor instituții și ale unor oameni din România și Bulgaria, care și-au dat mâna exemplar de această dată, au colaborat perfect și au transformat în realitate ideea unui proiect cu însemnătate pentru relațiile dintre cele două țări, dar a cărui menire este să prezinte frumosul, muzica de calitate, să bucure publicul.
La conferința de presă desfășurată în Foaierul de Marmură al Filarmonicii din Sofia, maestrul Ludmil Angelov i-a numit pe toți acești susținători „familia de anul acesta a festivalului Piano Extravaganza”, enumerându-i și mulțumindu-le tuturor, adresându-se, apoi, părții române reprezentate de E.S. Doamna Brândușa Predescu, Ambasador al României în Bulgaria.
„Concertul este organizat împreună cu Ambasada României în Bulgaria și sub patronajul celor doi Președinți ai țărilor noastre: d-l Rumen Radev din Bulgaria și d-l Klaus Werner Johannis din România.” a declarat maestrul Ludmil Angelov, chiar în deschiderea conferinței de presă.
„Mă bucur foarte tare că d-na Predescu a primit cu entuziasm încă de la început, ideea de a aduce la acest concert Orchestra Română de Tineret. Aș vrea din inimă să-i mulțumesc pentru tot efortul și sprijinul acordat pentru realizarea acestui proiect. Aș dori să mai mulțumesc și Ministerului Culturii din Bulgaria, Ministerului Culturii din România, Institutului Cultural Român, Primăriei Municipalității Sofia, și celorlalte instituții care au sprijinit și au făcut posibil ca acest concert inaugural să se desfășoare pe data de 28 septembrie, iar noi să ne putem bucura de această orchestră extraordinară, cu un dirijor de excepție și un program extraordinar de frumos”, a mai menționat maestrul Ludmil Angelov.
Însemnătatea concertului a fost dezvăluită la același eveniment de către E.S. D-na Ambasador Brândușa Predescu: „Dorim împreună cu publicul bulgar, să marcăm împlinirea a 30 de ani de când relațiile româno-bulgare funcționează pe baze noi, prin semnarea Tratatului Bilateral de prietenie, cooperare si bună-vecinătate. Și de asemenea, dorim să sărbătorim cei 15 ani de când ambele țări au aderat împreună la Uniunea Europeană, să ne aducem aminte de acest moment, și să ne bucurăm și să înțelegem și mai bine câte beneficii a adus pentru ambele state și pentru cetățenii lor, faptul că noi astăzi suntem membri ai Uniunii Europene.”
Și câtă dreptate în aceste vorbe: n-am fi ajuns să ne cunoaștem mai bine vecinii, să fim împreună în astfel de momente de excelență artistică, să ne bucurăm împreună de pictură, de muzică, de literatură și de toate frumusețile, de locurile și lucrurile bune pe care cele două țări le au, și pe care abia acum, în ultimii ani, parcă, începem să le descoperim cu-adevărat și să ne uităm mai mult unii spre alții.
La conferința de presă a participat și d-na Elyanka Mihailova, reprezentant al Ministerului Culturii de la Sofia, partener tradițional al festivalului. În scurta sa expunere, alături de felicitările și mulțumirile adresate organizatorilor, d-na Mihailova a trecut dincolo de rolul oficial, exprimându-și cu căldură deosebită în voce, bucuria de a-i avea din nou pe o scenă din Bulgaria, pe membrii Orchestrei Române de Tineret alături de „dirijorul de excepție”, cum l-a numit pe Cristian Mandeal. „Însă pe mine ceea ce mă impresionează, a adăugat, este că un dirijor atât de mare lucrează cu interpreți tineri, ceea ce înseamnă că ei de la început au un start extraordinar și acumulează experiență minunată lucrând cu un dirijor atât de bun.”
Suna parcă a îndemn către toți dirijorii lumii să lucreze cu tineri muzicieni, însă îndemnul propriu-zis a venit către iubitorii de muzică ”Veniți la acest concert, pentru că într-adevăr veți asculta ceva memorabil!”.
Memorabile pentru mine sunt și vorbele dirijorului și directorului Filarmonicii din Sofia, maestrul Nayden Todorov, care, la fel ca ceilalți participanți, a vorbit mai mult despre concertul inaugural al festivalului: „De la această orchestră avem ce învăța despre atitudinea față de muzică. Uneori, pe noi, muzicienii, profesionalismul ne influențează în rău. Începe să se instaleze în noi o rutină, cu care eu am jurat că mă voi lupta toată viața. Acești oameni nu cunosc rutina. În momentul în care îi vedem pe scenă, chiar dacă nu putem auzi ceea ce interpretează, după limbajul corpului lor, ne transpunem în ceea ce ei fac. Și ăsta e motivul pentru care eu recomand cu tărie, oricărei persoane care iubește muzica să vină la acest concert. Pentru că va fi impresionat. Cred că vom avea cu toții ce învăța de la acești tineri, despre atitudinea față de ceea ce facem.
Vreau să-i mulțumesc lui Ludmil Angelov, pentru că astfel de evenimente sunt de fapt acele diamante în sezonul de concerte al Sofiei, care ne fac să simțim că facem parte din lumea muzicii. Mulțumesc!”. Așa și-a încheiat maestrul Todorov scurta cuvântare către jurnaliștii prezenți la conferință.
Mulțumesc și eu maeștrilor, d-nei Ambasador Brândușa Predescu și tuturor celor care fac posibilă această întâmplare minunată.
Rareori am simțit atâta bucurie, căldură și umanitate într-un proiect pe care d-na Ambasador însăși, l-a definit ca ”româno-bulgar și bulgaro-român”.
Felicitări și succes întregului festival!
Mai multe informații despre Orchestra Română de Tineret și dirijorul Cristian Mandeal găsiți aici: Orchestra Română de Tineret la Festivalul Internațional „Piano Extravaganza” de la Sofia, pe 28 septembrie
Iar cei care locuiți în Bulgaria și doriți să veniți la concert, puteți cumpăra bilete din rețeaua eventim.bg sau de la casieria Filarmonicii din Bulgaria, strada Aksakov nr. 1.
Haideți să fim împreună!