Dunare Silistra Turtucaia Dunare Silistra Turtucaia
Foto: Marian Bahovski

Descoperă Silistra și Turtucaia! Plimbare cu aromă de vin printre dealuri, rezervații naturale, ruine de cetăți și apusuri de soare cu vedere la Dunăre

Vorbim atât de mult de mare și de munte în Bulgaria și ignorăm, parcă, deși n-ar trebui, exact ceea ne leagă – și anume Dunărea și milenara ei existență, cu natură încântătoare, cu satele ei de pescari încremenite parcă în timp, cu orașele în care spiritul de odinioară e încă viu, cu livezile și podgoriile ei pline de roade.

 

470 de km de graniță dunăreană plină de locuri încărcate de istorie și frumuseți naturale, avem cu Bulgaria, iar eu azi te invit să explorăm din toată această zonă de nord a Bulgariei, Turtucaia și Silistra –  să le degustăm vinurile și să le aflăm poveștile. Apoi să ne încărcăm ochii de liniște și frumos în Rezervația Biosferică Srebârna din apropiere, aflată în patrimoniu UNESCO! 

Silistra Drumul Vinului
Ruine de biserică medievală pe malurile Dunării în Silistra

Înainte, însă, de a purcede la drum, aș vrea să-ți spun că și această regiune, alături de Varna și Veliko Târnovo, este inclusă în Drumul Vinului din partea de nord-est a Bulgariei, și reprezentată în Harta creată special pentru a înlesni drumețiile iubitorilor de turism vino-viticol și doritorilor de experiențe locale autentice.

 

Iar acum, hai să poposim în orășelul Turtucaia! Tutrakan îi spun bulgarii, așa îl găsești pe indicatoare și pe GPS. Distanța în km față de România, variază, în funcție, sigur, de granița de intrare în Bulgaria. Cert e, dacă ne uităm pe hartă, că se află pe celălalt mal al Dunării, în dreptul localității Oltenița.

Silistra Turtucaia

Fort roman odinioară, renumit pentru celebra bătălie din Primul Război Mondial, cunoscut apoi în literatura bulgară, drept „orașul apusurilor, al barcagiilor și pescarilor”, astăzi orășelul Turtucaia păstrează vestigii din toate aceste epoci. La ele adăugăm peisajul natural, cu dealuri terasate privind spre Dunăre, propice pentru cultivarea viței-de-vie și obținem exact ingredientele unei plimbări în timp însoțită de meșteșuguri culinare și vinicole. Și asta înseamnă experiența autentică, departe de zonele turistice intens promovate.

Turtucaia

Mladen Winery 

Aici, în oraș, pe strada Osogovo se află Crama de vinuri Mladen/ Mladen’s Winery. O găsești pe Internet cu denumirea de Mladenova Izba, ceea ce reprezintă transcrierea din limba bulgară. Este exact același lucru. 

Mladen Winery Crama Mladen

Povestea cramei începe în anul 2000 și o scriu o mamă, Maya Mihailova și cei doi fii ai ei.

Mladen Winery Crama Mladen  Mânați de credința că tradițiile se respectă în familie, Georgi este agronom și are grijă de cele 100 de hectare de podgorie, aflate aproape de Dunăre și de aria protejată Kalimok- Brashlen. Stefan, celălalt frate, este tehnologul care are grijă ca boabele de strugure să-și păstreze calitățile și să ajungă în sticlă în formă cât mai naturală. 

Spiritul ăsta de familie și simbioza dintre cei doi se regăsesc în vinurile lor, produse cu indicație geografică protejată. Terroir-ul fiind extrem de potrivit pentru vinuri albe, în gama lor veți găsi soiuri precum Tamyanka, Dimyat, Rkatsiteli, Chardonnay, Muscat Otonel, Traminer, Sauvignon Blanc, Riesling și Viognier. 

Descoperă Silistra și Turtucaia! Plimbare cu aromă de vin printre dealuri, rezervații naturale, ruine de cetăți și apusuri de soare cu vedere la Dunăre - By Julia

Emblema cramei este, însă, soiul local Tamyanka.

În spiritul vremurilor și al specificului zonei, unele vinuri se numesc Boblet – aceasta este denumirea în limba bulgară a unui pește mic de Dunăre, înfățișat chiar pe etichetă. 

Descoperă Silistra și Turtucaia! Plimbare cu aromă de vin printre dealuri, rezervații naturale, ruine de cetăți și apusuri de soare cu vedere la Dunăre - By Julia

Ce mai vizitezi în Turtucaia? Păi așa:

  • Mahalaua Pescărească (Ribarska Mahala în bulgară)- fostul sat pescăresc, acum complex în care, treptat, se renovează casele și poți simți autenticul vieții de la Dunăre. 
  • Muzeul Etnografic “Pescuitul pe Dunăre şi construcţia de bărci“
  • Parcul de pe faleza Dunării 
  • Cetatea romană Transmarisca

Iar lecția de istorie, pe care, zic eu, toți suntem datori s-o parcurgem este Cimitirul Eroilor din celebra Bătălie de la Turtucaia. 

Cimitirul Eroilor Turtucaia/Tutrakan
Cimitirul Eroilor Turtucaia/Tutrakan

Iar acum, plecăm spre Silistra, mic orășel și el la Dunăre, cu un pitoresc aparte!

Însă până ajungem acolo, аș vrea să reții că la 16 km înainte de Silistra (2 km de Dunăre) se află Rezervația Biosferică Srebârna.

Este un loc unic, impresionant prin natură, cu insule plutitoare de trestii. Însă faima îi este dată de amplasarea exact pe Via Pontica, ruta păsărilor migratoare din Europa spre Africa  – ceea ce face ca aici să își aibă habitatul diferite specii unice de păsări de apă, motiv pentru care rezervația este inclusă în patrimoniul universal UNESCO.

Parcul include Lacul Srebârna și împrejurimile sale – aproximativ 660 de hectare și poate fi vizitat, pe teritoriul ei existând și un Muzeu de Istorie Naturală.

Iar acum chiar că mergem  la Silistra, la Pink Pelican  – proiect vinicol creat de doi frați crescuți într-o familie de producători de vin, cu studii în același domeniu, și deciși să păstreze dragostea de struguri și de vin sădită în familie și să ducă mai departe tradițiile de sute de ani în meșteșugitul vinului la sud de Dunăre. 

Pik Pelican Bar Silistra

Însă pe cei doi, nu numai dragostea de vin i-a adus împreună, ci și dragostea penteu păsările din Rezervația Srebârna. Mai ales cea pentru Pelicanul Roz, care acolo are habitat acolo.

Descoperă Silistra și Turtucaia! Plimbare cu aromă de vin printre dealuri, rezervații naturale, ruine de cetăți și apusuri de soare cu vedere la Dunăre - By Julia

Din dragostea asta s-a născut nu numai numele barului – Pink Pelican, ci și dorința de a contribui la supraviețuirea acestei specii – dorință transformată în misiune și motiv pentru care o leva din vânzarea fiecărei sticle din ne-obișnuitul cupaj Sauvignon Blanc și Cabernet Sauvignon  se donează pentru această cauză. 

Descoperă Silistra și Turtucaia! Plimbare cu aromă de vin printre dealuri, rezervații naturale, ruine de cetăți și apusuri de soare cu vedere la Dunăre - By Julia

Proiectul Pink Pelican s-a născut în 2017, cu prima producție de vinuri. Nu au podgorie proprie, dar cumpără struguri atent selectați din cele mai bune podgorii din Bulgaria. Și ca o extensie a meșteșugitului vinului, de anul trecut, din mai 2022, cei doi invită și își așteaptă iubitorii vinurilor și susținătorii cauzei lor,  într-un loc special:  Wine-barul și magazinul de vinuri Pink Pelican, de unde poți cumpăra și alte vinuri din toată Bulgaria.

Bar Pink Pelican Silistra

Și acestea fiind spuse, hai să mergem mai departe pe drumurile pitorești de Dobrogea, la numai 33 de km unde dăm peste  o podgorie de 23 de hectare de viță-de-vie, cu cramă și pensiune, și anume 

Opreff Winery/Crama Opreff

Crama Opreff

Proprietarul cramei este Todor Opreff, om cu mulți ani de experiență în domeniu, și care vă așteaptă la povești despre struguri, vin, legende, despre Dobrogea și pământurile ei. Om convins de calitatea și potențialul soiurilor tradiționale bulgărești, Todor cultivă Misket Roșu, din acre face vinuri albe și Eumolpia, pentru vinuri roșii. Dar cu bucurie îți oferă și Traminer, Chardonnay și Cabernet Sauvignon.

Descoperă Silistra și Turtucaia! Plimbare cu aromă de vin printre dealuri, rezervații naturale, ruine de cetăți și apusuri de soare cu vedere la Dunăre - By Julia

Vinurile complexe ale cramei Opreff reflectă caracteristicile unice ale terroir-ului, podgoria fiind situată printre dealuri,  pe cel mai fertil tărâm al Bulgariei, unde primăvara vezi livezi frumos înflorite, vara, grâu auriu și câmpuri de lavandă. 

Crama Opreff, după cum spuneam, are și pensiune – ridicată pe un deal, cu o priveliște superbă, Nouă camere duble mobilate elegant, plus o terasă în aer liber cu grătar, un restaurant, sală de sport și o zonă de relaxare mai găsești acolo.

La Crama Opreff poți degusta vinuri în restaurantul pensiunii, poți face un tur în sala de producție și o plimbare în podgorie, printre rândurile de viță-de-vie. 

 Crama Opreff

Aproape de sat poți merge să vezi Biserica Sf. Petru și Pavel, Peștera Svatbena și fenomenul natural în stâncă Ostrata Kanara.

Iar dacă iubești bujorii, mergi în primăvară, e plin de câmpuri cu bujori sălbatici înfloriți. Și pune pe listă și satul „Malak Preslav”. Acolo se află cea mai mare vegetație de nuferi albi plutitori din Bulgaria – feerie când înfloresc în iunie! 

Ce altceva despre Silistra?

Este un oraș-port la Dunăre, cu o istorie bogată, datând încă din antichitate. Din perioada aceea datează ruinele fortăreței – complex arheologic acum, numit Durostorum- Drastar.

La sud de oraș găsești ruinele Fortului turcesc „Abdul Medjidi” (Medjidi Tabia) – punctul cel mai bine păstrat dintre cele șase, ale sistemului de fortificație de la granița nordică a Imperiului Otoman.

Și iată-ne la final de excursie în miraculosul ținut al Dunării, loc unic de poveste și povești! Mergi și acolo și trăiește-l cu oameni dragi aproape! Bucură-te de ei, de priveliști, de apusuri, de vin și de mâncare cum numai Dobrogea și localnicii ei oferă! 

Descoperă Silistra și Turtucaia! Plimbare cu aromă de vin printre dealuri, rezervații naturale, ruine de cetăți și apusuri de soare cu vedere la Dunăre - By Julia

Iar eu te-aștept cu impresii! Dar până atunci, explorează și alte Drumuri ale Vinului în Bulgaria!

Drumul Vinului Varna. Top 5 locații cu cele mai bune vinuri din regiune

Drumul Vinului în Veliko Târnovo – traseul perfect cu crame și degustare de vinuri locale, mănăstiri, cascade și priveliști superbe

Iar dacă week-endul ăsta, pe 27 și 28 mai, dacă ești în Bulgaria, află că poți participa la Ziua Porților Deschise la cramele și wine-barurile din regiunea de nord-est a Bulgariei, cea mai apropiată de România.

La eveniment vor participa toate aceste crame din articol, dar și multe altele, din regiunile Varna, Șumen,Târgoviște, Silistra. Poți vizita o cramă, sau poți face un tur, peste tot ușile vor fi larg deschise și vei putea afla toate poveștile vinurilor din zonă. 

Ziua Porților Deschise la Cramele din nord-vestul Bulgariei
Cramele Nord-Estul Bulgariei

Detalii găsești la acest link și sper să ne vedem pe-acolo!