În contextul generat de rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale și imediata apropiere a alegerilor parlamentare, tot mai multe voci din spațiul public din România, fac referire la criza politică din Bulgaria care ar putea apărea în România, ca urmare a formării unui parlament fragmentat, cu o componență semnificativă de formațiuni extremiste.
Și pornind de la aceste afirmații, și cunoscând unele aspecte ale scenei politice de la sud de Dunăre, am considerat c-ar fi util să aflăm mai multe informații chiar de la sursă și să deschid un dialog despre ce exact înseamnă această criză, cum se manifestă și dacă într-adevăr constituie un avertisment pentru România.
Mai cred, de asemenea, că după ’89, parcursul celor două țări, fiind identic, dar cu provocări, uneori, diferite, fiecare dintre ele, are o experiență de împărtășit și lecții de învățat, una de la celaltă.
Așa că am pornit o serie de conversații cu oameni chiar din Bulgaria, prin care să luăm pulsul de la firul ierbii, să ne cunoaștem mai bine și să aflăm, cum am putea face, să ne fie împreună mai bine și mai ușor, în aceste vremuri deloc ușoare.
Primul interlocutor este Vladimir Mitev, jurnalist și fondator al blogului româno- bulgar Podul Prieteniei, unul dintre prietenii țării noastre, și nu numai un bun-cunoscător al limbii române, al oamenilor, al locurilor și întâmplărilor din România, dar și un recunoscut analist al problematicii române în presa bulgară, și al celei bulgărești, în presa de la noi.
Redau, în continuare, întreaga conversație!
IB: Bulgaria se confruntă cu o instabilitate politică fără precedent, cu șapte runde de alegeri parlamentare în ultimii trei ani. Cum s-a ajuns în acest context și care este situația actuală?
VM: Este de așteptat ca criza politică să continue, iar în primăvara anului 2025 să votăm pentru a opta oară, în ultimii patru ani, la alegeri parlamentare. Această criză a apărut probabil pentru că societatea s-a polarizat foarte mult, iar vânturile politice care suflă în regiunea noastră, suflă în direcții diferite, elita politică bulgară căutând, la fel ca celelalte țări din regiune, un frate mare dintre țările mari ale lumii, prin colaborarea cu care să se miște înainte.
În timpul guvernării GERB până în 2021, deși fratele mai mare era Germania, Boiko Borisov a reușit să fie în relații bune cu mulți decidenți – Trump, Orban, Putin, Erdogan. După ce Borisov a căzut de la putere, Bulgaria a intrat în zona de influență franceză în UE.
Cu toate acestea, fragmentarea și polarizarea în politica bulgară s-au intensificat odată cu începerea războaielor din Ucraina, apoi cel din Orientul Mijlociu. În prezent, modelul bulgar tradițional de „a fi bun cu toată lumea” pare dificil sau imposibil de pus în aplicare la vârful statului, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu s-a format un guvern stabil.
Există și alte motive. Modelul politic bulgar în sine este în criză. Majoritatea formațiunilor politice nu au viață de partid și nu creează punți de legătură între cetățeni și puterea politică. Ele sunt doar o legătură între interesele de afaceri de diferite tipuri, și autorități, cetățenii fiind doar așteptați să legitimeze prin vot, listele de partid prezentate de grupurile influente din societate.
În opinia mea, una dintre schimbările posibile, lentă, dificilă și ingrată, este legată de eforturile de creare și creștere a capitalului social în societatea bulgară. Astăzi, Bulgaria este o societate a „triburilor”. Oamenii formează grupuri, trăiesc prin intermediul acestora, fiecare în propria sa bulă, toți oamenii aflandu-se în relații de concurență, dominare și hegemonie prin intermediul grupurilor care le dau putere.
Este nevoie ca în societate să apară mai mulți oameni capabili să existe din punct de vedere economic, emoțional și existențial fără un grup și în asociere cu concetățeni diferiți ca origine, vârstă, convingeri. Dacă acești oameni ai rețelelor, mai degrabă decât cei ai triburilor, s-ar stabili în societatea bulgară, ei ar putea injecta energie în sistemul social și, astfel, să-l transforme.
Cred că contactele internaționale sunt foarte importante pentru succesul acestei schimbări. Bulgarii contemporani sunt adesea suspicioși față de cei care sunt diferiți și neafiliați la o tendință sau alta, în societatea bulgară. Însă cei care au ceva în plus, și împărtășesc cu ceilalți și se comportă cu bunăvoință, sunt considerați eroi pozitivi.
Unii spun că criza din sistemul politic bulgar se va încheia atunci când președintele Rumen Radev își va face propriul partid pentru a mătura partidele și proiectele politice eșuate ale momentului. În opinia mea, criza din societatea bulgară este mai profundă și găsirea unui salvator sau a unui mesia nu o va rezolva. Bulgarii se bazează acum prea des pe acumularea de putere în relații, mai degrabă decât pe dialog, respect reciproc, sensibilitate și empatie. Din punctul meu de vedere, schimbarea în Bulgaria înseamnă de-hegemonizare.
Dacă acest proces merge înainte, politicienii noștri vor descoperi în ei înșiși o capacitate neașteptată de consens și cooperare, iar în politica sa externă, Bulgaria va putea să-și joace mult mai bine rolul tradițional de punte. Și nu va fi un pod static între maluri neschimbate, ci un pod dinamic, aflat într-un mediu dinamic, evoluând odată cu acesta.
Dificultatea de a construi astfel de poduri dinamice în interiorul și în exteriorul țării este, de asemenea, parte a crizei politice bulgare.
IB: În România, care părea până de curând, o țară mult mai stabilă, recentele alegeri prezidențiale au provocat convulsii pe scena internă și internațională. Urmează alegeri parlamentare în România. Ar putea fi Bulgaria un avertisment pentru ceea ce s-ar putea întâmpla în România dacă nu se formează o coaliție majoritară stabilă?
VM: Este un mister pentru mine care dintre cele două țări este înaintea celeilalte în dezvoltarea politică. În timp ce Borisov era încă la putere și existau proteste împotriva sa, am scris mai multe articole (aici, aici și aici) care foloseau concepte și fenomene sociale românești pentru a explica politica bulgară. Mi s-a părut atunci că România ar putea oferi chei de înțelegere pentru Bulgaria, unde există în general o ceață în termeni politici și sociali, inclusiv pentru că puțini analiști dezvoltă concepte bune care pot fi folosite pentru a interpreta exact ce se întâmplă în Bulgaria.
Mai exact, în 2020, credeam că România a parcurs drumul înaintea Bulgariei și că se află înainte în dezvoltarea sa.
În momentul de față, însă, mi se pare că este exact invers. Protestele din 2020 din Bulgaria au unit naționaliștii și liberalii, cu unele forțe de stânga, pentru a demonta stabilocrația Borisov. În prezent, în România, stabilocrația Ciucă-Ciolacu este atacată din nou de două grupuri principale – suveraniștii și sectorul ONG-urilor. Primii sunt reprezentați în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de Călin Georgescu, a doua – de Elena Lasconi.
Situația poate că nu este exact identică, dar sunt îngrijorat ca nu cumva criza politică bulgară, care combină polarizarea și fragmentarea, să se extindă în România. La urma urmei, societatea românească are mișcări grassroots în mai multe domenii și atinge masa critică în activism sau aspectul social mai ușor. Mă aștept ca aceste două caracteristici să-i ajute pe români să nu ajungă la criza prin care trec bulgarii și despre care am am amintit deja în răspunsul meu la prima întrebare.
IB: Bulgaria are o istorie mai apropiată de Rusia, inclusiv în termeni culturali și economici. În ce măsură se resimte încă influența rusă în politica și societatea bulgară, comparativ cu România?
Până la războiul din Ucraina, interesele Rusiei în energetica bulgară, erau extrem de puternice. După începerea acestuia, s-a lansat interconectorul de gaze cu Grecia și s-a construit terminalul de gaze lichefiate la Alexandroupolis, în care statul bulgar deține o participație de 20%. Acum gazele naturale care trec prin Grecia curg către România, Republica Moldova și alte țări din regiune.
Bulgaria a demarat, de asemenea, un proiect de construcție a două noi unități ale centralei nucleare de la Kozlodui împreună cu compania americană Westinghouse. Combustibilul pentru unitățile nucleare existente de la Kozlodui a fost, de asemenea, diversificat. Pe lângă combustibilul rusesc, poate fi utilizat combustibil american și francez. În ce privște Lukoil Neftochim din Burgas, cea mai mare rafinărie din Balcani, se discută despre vânzarea ei, după presiunile statului bulgar.
Acestea sunt doar câteva dintre exemplele care arată că, chiar dacă a existat un rol special al intereselor economice rusești în timpul tranziției în Bulgaria, acesta a evoluat în direcția diversificării în ultimii ani.
În opinia mea, românii nu au realizat încă pe deplin că Bulgaria de astăzi, la 35 de ani de la începutul schimbărilor democratice, nu este țara despre care se spunea în anii ’70 că este cel mai loial satelit al Uniunii Sovietice. Deja între Jivkov și Gorbaciov în a doua jumătate a anilor 1980 au existat fricțiuni și o reorientare a economiei bulgare către Germania și Japonia.
Astăzi, Bulgaria este membră a NATO și a UE, ceea ce, în opinia mea, are o importanță geopolitică semnificativă. În 2023, 63 % din exporturile Bulgariei și 60 % din importurile sale erau către și din țările UE. Bulgaria este aproape de aderarea la zona euro. Bulgaria a atras și ea partea sa de investiții vest europene în orașele mare în industrie, inclusiv autoindustrie, in sectorul bancar, in sectorul extractiv (minele) – exact precum România.
Cred că a venit momentul ca românii să nu mai vadă experiența bulgară ca pe o „zonă traumatizantă” și, mai precis, să nu-i mai vadă pe bulgari prin prisma traumei rusești. Chiar în societatea românească, în primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, 3,5 milioane de oameni au votat pentru candidați suveraniști, iar unul dintre aceștia a câștigat primul tur cu o retorică deschis pro-rusă.
Poate că este timpul ca societatea românească și elita să realizeze că există rusofili în multe țări occidentale și chiar în România însăși. Interesele Rusiei în țări precum Germania, Franța, Austria, Ungaria, Marea Britanie, Turcia etc. sunt mult mai mari decât în Bulgaria.
Se speculează, de asemenea, că Donald Trump este un „om al rușilor”, dar acest lucru nu împiedică România să aibă mulți trumpiști. Nici nu a împiedicat legăturile economice excelente dintre România și toate țările europene enumerate cu legături tradiționale cu Rusia.
Nu este clar în ce fel rusofilia bulgară este atât de diferită de multe alte rusofilii care nu sunt opuse în societatea românească. De exemplu, spre deosebire de Bulgaria, Serbia nu este membră a NATO sau a UE și este considerată de mulți ca fiind un canal pentru interesele Rusiei în regiune.
Dar în rândul multor români există interes pentru sârbi și Belgrad, iar rusofilia sârbă nu pare să fie o problemă. În timp ce despre bulgarii, care facem parte din NATO și UE, continuă să existe părerea că suntem aproape toți agenți ruși aici.
În opinia mea, sensibilitatea acută a României față de rusofilia bulgară împiedică ambițiile României pentru o prezență mai activă în regiune. Este timpul ca elitele românești să descopere că în Bulgaria, ca și în România, există germanofilie, americanofilie, aparținem împreună comunității francofone etc. Această proiecție a calităților negative din noi înșine asupra vecinilor noștri împiedică sincronizarea în regiunea noastră, împiedică creșterea potențialului în relațiile României cu regiunea și nu este o bună practică europeană.
Nu vorbește de bine niciuna dintre națiuni, dacă bulgarii și românii nu sunt capabili să construiască încredere între ei și au mereu nevoie de parteneri occidentali pentru a se asigura că partenerii dincolo de Dunăre sunt de încredere și nu vor exista surprize în relații. Dacă avem ambiția de a avea greutate în regiune, trebuie să ne dezvoltăm capacitatea de a ne influența vecinii.
Și dacă românii au într-adevăr o problemă cu rusofilia cuiva, iar acest lucru acționează ca o traumă pentru ei, cred că în măsura în care ei pot influența aceasta piedică, ei vor deveni mai capabili în relațiile sale internaționale, și asta va avea semnificație pentru rolul României în regiune.
Relațiile cu bulgarii pot fi foarte utile în acest sens, pentru că Bulgaria este un aliat NATO și UE, deci nu are cum să vină ceva rău din partea ei.
Mai mult despre faptul că presa română deocamdată nu reușește să descopere în Bulgaria altceva decât ”eterna Rusie”, am scris aici.
IB: Cum se manifestă războiul hibrid al Rusiei în Bulgaria? Care este narativul din spațiul public?
VM: În termeni mediatici, Bulgaria nu este atât o țară rusofilă, cât mai degrabă o țară maghiarofilă. Avem multe podcasturi suveraniste. De regulă, acestea îi atacă pe democrații americani, Comisia Europeană, Soros și politicienii asociați cu aceștia. Adică, reproduc logica orbanistă. Sau critică intențiile guvernelor bulgare de a adera la zona euro.
În opinia mea, trebuie să avem o sensibilitate ascuțită și să judecăm cu atenție dacă un influencer sau un podcast este rusofil sau dacă este mai degrabă o media ai cărei autori sunt socializați într-un context pur bulgăresc, cu un sentiment de periferie și de autohtonie sau conservatorism ideologic față de elitele pretins internaționaliste cu legături cu nucleul UE.
Mă tem că unii români și bulgari nu percep aceste nuanțe și cataloghează drept rusofil tot ceea ce nu este clar definit drept „central” sau antirusesc. În acest fel, acești români sau bulgari își împiedică propria evoluție spre o mai mare complexitate, pentru că există o diversitate și un pluralism mare de feluri de a fi european și cunoașterea lor poate întări europenitatea noastră, nu de a o reduce.
Un lucru pe care eu personal îl consider interesant în societatea bulgară este prezența ambiguității. Mulți bulgari evită să adopte poziții extreme în probleme politice acute și caută în schimb unele poziții intermediare, neutre, nedeterminate sau cu nuanțe. Refuzul de a fi împotriva cuiva nu înseamnă neapărat că ești pentru el. Poate însemna că, potențial, persoana în cauză caută o poziție mai complexă, chiar dacă nu poate să o definească în acel moment. Românii și-ar putea crește potențialul dacă ar învăța să descifreze și să se descurce cu ambiguitatea bulgară.
IB: Există diferențe în modul în care România și Bulgaria abordează și combat dezinformarea? Ce lecții ar putea învăța cele două țări, una de la cealaltă, în această privință?
În Bulgaria, o importantă instituție media care combate știrile false este Factcheck.bg, un proiect al Asociației Jurnaliștilor Europeni – Bulgaria. Radioul Național Bulgar are, de asemenea, o unitate pentru combaterea dezinformării.
În România, există buletine informative care expun știrile false și dezinformarea. Urmăresc activitățile site-ului Veridica, care denunță știrile false în România, Republica Moldova și Ucraina.
Cred că Coaliția pentru Alfabetizare Mediatică are o experiență bulgară interesantă. Mulți tineri din Generația Z participă la această coaliție și la site-ul Factcheck.bg. Adică, unii dintre cei mai promițători tineri jurnaliști se afirmă în jurnalism ca luptători împotriva dezinformării.
Ceea ce deosebește experiența românească în general este prezența unei mase critice. Buletinul Misreport are 7.800 de urmăritori pe Facebook, iar postările sale din Substack generează peste 40 de like-uri fiecare. Interesant este și faptul că Veridica nu combate dezinformarea doar în media românească. Și publică și analize aprofundate în domeniul relațiilor internaționale.
Mi-aș dori să văd contracarări comune româno-bulgare ale știrilor false, care într-adevăr există în spațiul româno-bulgar. Am identificat astfel de știri și pot spune că nu toate știrile false par a fi opera rusească. Uneori, chiar și știrile false sunt rezultatul unei erori umane – de exemplu, o traducere greșită.
Notă de final
Avem nevoie de mai multe legături între jurnaliștii bulgari și români și mass-media în general. Problema încrederii în relațiile româno-bulgare la nivelul cetățenilor persistă. Sper ca acest interviu să contribuie la o anumită evoluție în înțelegerea relațiilor bilaterale și a rolului factorilor externi în acestea de către ambele noastre popoare.
