Business

Mănăstirea Rila, loc de pelerinaj pentru creștini din toată lumea

Construită în inima muntelui Rila, Mănăstirea Rila (Sfântul Ivan de Rila)/ Rilskiyat Monastir este cel mai mare complex monahal din Bulgaria și unul din cele mai însemnate și frumoase lăcașuri de cult din Balcani.

Mănăstirea se află la 117 kilometri sud de Sofia, pe drumul ce leagă capitala de punctul de trecere vamală spre Grecia, Kulata.

Arhitectură

Cu arhitectură unică, care include elemente medievale și baroce, Mănăstirea Rila se înfățișează dinspre exterior ca o puternică fortăreață.

Zidurile înalte de 24 de metri alcătuiesc un pentagon neregulat.

Intrând printr-una din cele două porți mari de fier, se ajunge în curtea interioară.

Interiorul este o capodoperă a arhitecturii locale: arce și coloane, scări de lemn și balcoane sculptate, precum și un număr de 300-400 de chilii monahale.

Istoric

Mănăstirea își are originea în secolul al X-lea și a fost întemeiată de Sfântul Ioan de Rila și de ucenicii săi.  Până în secolul al XIV-lea, acest centru spiritual a devenit și un centru al culturii religioase, al cunoașterii și al valorilor tradiționale, fapt care a impulsionat dezvoltarea celui de-al doilea țarat bulgar.

A primit sprijin și danii generoase din partea țarilor Ivan Asen II /1218-1241/, Kaliman /1241-1246/, Ivan Șișman /1371-1395/ și a altora.

Interior

Biserica centrală a Mănăstirii Rila, cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” este unică în întreg spațiul balcanic. Ea a fost construită de către maestrul zidar Pavel, din localitatea Krimin, care a lucrat și în Sfântul Munte Athos.

Prima tiparniță din Bulgaria a început să imprime tot aici, la Mănăstiriea Rila. Mașina de imprimat, lucrată la Viena, se păstrează și astăzi în muzeul mănăstirii. 

Mari personalități culturale si duhovnicești ale Bulgariei precum Paisie de la Hilandar, Neofit de la Rila și o serie întreagă de luminați cărturari bulgari au învățat aici.

Mănăstirea Rila adăpostește probabil cea mai frumoasă cruce sculptată din lume, lucrată de monahul Rafael, care a vieţuit la această mănăstire în preajma secolelor XVIII-XIX. Crucea este una specială, întrucât redă, în sculptură, 36 de scene biblice aparţinând Vechiului şi Noului Testament, cât şi 600 de figuri biblice.

Muzeul Mănăstirii Rila este extrem de bogat. Acesta conține piatra de mormânt a lui Hreliu (1343), gramata țarului Ivan Șișman (1378), primul glob pământesc din Bulgaria și o Evanghelie în manuscris datând din 1529. Biblioteca deține peste 32 000 de cărți și manuscrise.

Sihăstria Sfântului Ioan de Rila se află puțin mai la nord-est, la 4 km est de mănăstire. Aceasta este ridicata pe locul unde se afla peștera sfântului, folosită mai târziu și ca loc de îngropăciune pentru acesta.

Acolo se ajunge pe un drum îngust, și o scurtă urcare pe o cărare prin pădure care duce la paraclis. Chiar lângă acesta se află o bucată mare de stâncă înclinată, care lasă impresia că se va prăbuși în orice moment. Cu o lumânare aprinsă în mână, credincioșii trec prin crăpătura întunecată a stâncii și ies curățați pe partea de sus a acesteia, conform tradiției locului.

Arhitectura unică a complexului mănăstiresc conține opere de o valoare inestimabilă de iconografie, sculptură și fresce. Unii dintre cei mai importanți maeștri bulgari – Ivan Obrazopisov, Zahari Zograf, Pavel Ivanovici, T. Vishanov, Dimiter Molerov și mulți alții și-au lăsat amprenta talentului lor în acest lăcaș sfânt al Bulgariei și al Balcanilor.

În preajma mănăstirii Rila se află peste 20 de situri, păstrătoare de arhitectura originală și pictură în frescă, create între secolele al XIV-lea si al XIX-lea, printre cele mai reușite și mai valoroase moșteniri păstrate din perioada de glorie a artei bulgare.

În anul 1976, Mănăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național, iar în anul 1983, aceasta a fost trecută pe lista Patrimoniului Mondial de Cultură UNESCO

În anul 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Mănăstirea Rila, închinându-se la moaștele Sfântului Ioan de Rila și la Icoana Făcătoare de Minuni adăpostită de mănăstire.

Atracții naturale

Rila este cel mai înalt munte din Bulgaria. Aici se află cel mai înalt vârf din Balcani – Musala – 2925 m. Numele Musala vine din limba turcă şi înseamnă Drumul către Dumnezeu sau Muntele lui Dumnezeu. Ambele traducerile că acest loc a fost socotit vreme de veacuri ca fiind special şi ales de Dumnezeu.

Unul dintre frumoasele trasee de drumeție trece peste creasta acestui munte și ajunge la diferite cabane precum Ivan Vazov sau Malyovitsa.

Tot în muntele Rila se află una din comorile iubitorilor de drumeții de munte: Cele 7 lacuri Rila, o salbă de lacuri glaciare, legate între ele de mici pârâie, situate la altitudini  între 2100 și  2600 m.

Până la baza acestora se poate ajunge cu telescaunul, iar de-acolo traseele sunt diferite ca nivel de dificultate.

Unități de cazare și restaurante

E plin de ele, o simplă căutare pe booking vă listează zeci de hoteluri și pensiuni. Mai ales că în zonă se află și stațiuni montane precum cocheta stațiune de SPA, Sapareva Banya, dar și Malyovița și Panichishte.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe rețelele de socializare și citește în continuare SPA la munte în Bulgaria – 5 stațiuni cu ape minerale sau termale

********

=>Dacă vrei să afli mai multe informații inedite despre locuri, oameni și întâmplări din Bulgaria, hai și tu, și adu-ți și prietenii, în grupul Descoperă Bulgaria!

=>Dacă scrii despre Bulgaria și vrei să-ți publicăm un articol, trimite textul la i.bahovski@myro.biz. Te-aștept!

Redactia MyBG

Recent Posts

Bulgaria, țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția 2026

„Cea mai dificilă formă de curiozitate este cea față de vecinul tău, cel cu care…

o săptămână ago

„Grădinarul și moartea” romanul lui Gheorghi Gospodinov, desemnat „Cea mai bună carte străină” de critica spaniolă

Romanul „Grădinarul și moartea”, semnat de Georgi Gospodinov, a câștigat Premiul Criticii Spaniole pentru „Cea…

2 săptămâni ago

Andrey Gyurov, premier interimar bulgar, despre votul din Ungaria: „Adevărata forță a statului sunt oamenii săi”

Premierul interimar al Bulgariei, Andrey Gyurov, a transmis un mesaj după alegerile din Ungaria, subliniind…

2 săptămâni ago

Inginer bulgar, în spatele camerelor folosite în misiunea Artemis II

Misiunea spațială Artemis II utilizează camere produse de compania americană Imperx, fondată de inginerul bulgar…

3 săptămâni ago

Parcarea în zonele cu plată din Varna, gratuită de Paște

De Paște, parcarea în zonele cu durată limitată din Varna, cunoscute  drept „zona albastră” și…

3 săptămâni ago

Peste o lună, Bulgaria dă startul Giro d’Italia 2026

Peste o lună, Bulgaria va găzdui Grande Partenza (Marele Start) al celei de-a 109-a ediții…

3 săptămâni ago