Lavinia Falcan, artist: „Felul în care consumăm arta s-a schimbat masiv, însă nevoia profundă de a fi mișcat emoțional a rămas neschimbată.”. Interviu

Pe Lavinia Falcan nu am cunoscut-o într-o galerie de artă, ci la o degustare de vin.

Și asta după ce am descoperit-o într-o fotografie publicată de Cezar Ioan, fondatorul platformei vinul.ro, surprinsă în timp ce picta live pe sticle de vin, la una dintre degustările pe care Cezar, cu mare măiestrie, le transformă în adevărate experiențe culturale.

Era una dintre acele imagini care îți atrag atenția pentru câteva secunde și rămân apoi în memorie. În mâinile ei, sticla înceta să mai fie un simplu obiect și devenea pânză, expresie artistică și obiect de colecție.

Când am și cunoscut-o personal, am înțeles că imaginea aceea surprindea doar o mică parte din universul său creativ. După două decenii dedicate exclusiv artei, Lavinia e autoarea unei povești care depășește cu mult gestul spectaculos al picturii în fața publicului, vorbindu-ți despre fragilitate și forță cu aceeași naturalețe cu care trece de la pânză la textile, de la cubism la romantism, de la reinterpretările inspirate de Brâncuși la obiecte de artă care ajung în mijlocul oamenilor.

Înaintea deschiderii pe 12 iunie, în București, a expoziției sale personale, „Romance Meets Cubism”, am stat de vorbă cu ea despre creație și reinventare, despre Spania ca spațiu al transformării, despre relația dintre artist și public, și despre curajul de a transforma propriile vulnerabilități în culoare.

Iulia: Urmează să deschizi o expoziție personală „Romance Meets Cubism”, care pare mai mult poveste personală și artistică, decât un simplu vernisaj. Ce spune acest moment despre Lavinia Falcan, după 20 de ani de carieră ca artist full-time? 

Lavinia: Acești 20 de ani ca artist full-time nu au fost doar despre tehnică, ci despre supraviețuire emoțională și de maturizare,  iar „Romance Meets Cubism” este o declarație de independență, o maturizare artistică la care am ajuns abia acum. Pentru ca  alături de arta au fost toate cele ale vieții: înfrângeri, dureri, momente vulnerabile, tranziția la a fi părinte etc.

Arată o Lavinie care a învățat să își îmbrățișeze dualitatea: sensibilitatea profundă (Romance) și capacitatea de a-și structura și reconstrui viața și arta de mai multe ori (Cubism). Este celebrarea unei femei și a unui artist care a rămas în picioare chiar și când era de mers cu ajutor. Sau era mai bine sa stai pe canapea.  Pe scurt, celebrez că am trecut “prin toate cele”cu arta mea de braț, cel mai constant lucru din viața mea.

Iulia: Multe dintre lucrările expuse au fost create în Spania și nu au mai fost prezentate publicului până acum. Ce a schimbat această perioadă în felul în care vezi arta și pe tine însăți? 

Lavinia: Spania a fost pentru mine un refugiu, un laborator al introspecției și o renaștere. Visul de a ajunge acolo, drumul  parcurs, lumina dar și izolarea creativă, m-au forțat să privesc în interior. Mult mai mult decat imi doream. 

Lucrările create acolo, pe care publicul le vede acum în premieră, au fost modul meu de a procesa dorul, libertatea și transformarea personală dar și anumite piedici și dezamăgiri. Spania m-a învățat pe calea cea grea să nu mai ambalez arta în așteptările celorlalți.

Am înțeles că arta nu este doar ceea ce pui pe pânză ca să placă, ci este oglinda propriei tale evoluții. Și cu această ocazie, sper ca m-am întors de acolo mai curajoasă și mult mai liberă în exprimare artistică – cuvintele pe care  nu le-am spus într-un anumit loc, mutându-le, într-altul, pe panză.

Iulia: Titlul expoziției vorbește despre o întâlnire între romantism și cubism, între emoție și structură. Cum se regăsește această combinație în lucrările tale? 

Lavinia: Pare un paradox, dar este exact definiția structurii mele interioare. O bună prietenă m-a ajutat să găsesc acestui titlu, îmi aduc aminte foarte bine, tocmai cream prima pictura din colecție si i-am trimis poze.

Eu sunt o romantică incurabilă, trăiesc totul la intensitate maximă, dar viața m-a învățat că emoția pură are nevoie de o formă, de o ancoră, ca să nu devină haos si sa te tragă in jos. Cubismul din lucrările mele reprezintă deconstrucția realității și reorganizarea ei într-o structură mai puternică, rațională – cea de care avem nevoie sa ne aducă cu picioarele pe pamant. Liniile geometrice și formele ferme adăpostesc povești de sensibilitate.

Este dialogul perfect între minte și inimă: structura cubistă protejează și pune în valoare esența romantică- esență pentru care m-am zbătut toata viața mea: vreau așa, dar și așa, dar mai bine așa.

Iulia: Ai ales să organizezi un vernisaj care seamănă mai mult cu o experiență artistică vie – muzică, pictură live, dans, interacțiune cu publicul. Ce crezi că doresc oamenii astăzi în artă, dincolo de simpla contemplare? 

Lavinia: Astăzi suntem bombardați de imagini statice pe ecrane; mulți sunt cei ce nu mai caută doar să privească o pânză pe un perete rece, ci caută conexiune, prezență și emoție brută. Vor să simtă arta cu toate simțurile. Transformând vernisajul într-o experiență multisenzorială, dărâm bariera invizibilă dintre artist și privitor. Oamenii vor să facă parte din poveste, să vadă vulnerabilitatea actului creator în timp real. Caută o experiență reală, pentru că online putem fi orice vrem noi sa fim, dar ce suntem cu adevărat.

Iulia: În ultimii ani ai dus pictura și în zone neconvenționale — pe sticle de vin, pereți sau textile. Cum s-a născut această direcție și ce îți oferă diferit față de pictura clasică pe pânză?

Lavinia: S-a născut dintr-un impuls de rebeliune artistică și din dorința de a integra arta în cotidian, în văzul lumii si în accesibil, și dintr-o frumoasă prietenie.  Pânza are limitele ei fizice, dar când pictezi pe un perete, pe o țesătură sau pe o sticlă de vin, arta începe să respire în lumea reală, palpabilă. Îmi place ideea ca un obiect de artă să poată fi atins, purtat sau integrat într-un moment de intimitate. Acest stil îmi oferă o libertate organică: mă forțează să mă adaptez-dar sa si invat-  volume, texturi și forme tridimensionale, pentru că  încă avem o viață de învățat si totuși avem puțin timp sa învățăm totul.

Iulia: Există o legătură foarte interesantă între picturile tale pe sticle de vin și ideea de ritual, experiență, socializare. Ce te atrage atât de mult la universul vinului?

Lavinia: Vinul și pictura au exact aceeași misiune: să aducă oamenii împreună și să le deschidă sufletele. Ambele implică timp, maturare, pasiune și un pic de efort. Ceea ce mă atrage este ideea de ritual și faptul ca vinul este nobil, iar pictura îl înnobilează și mai tare.

O sticlă de vin pictată manual nu mai este doar un produs, devine un conector social, un martor al unei conversații lungi, al unui fructuos parteneriat sau al unui moment de iubire. Iar în astfel de momente se nasc amintirile, cele mai de preț senzații ale creierului uman.

Iulia: Reinterpretezi universul lui Constantin Brâncuși într-o zonă aproape pop-fashion, sub formă de wearable art.  Ce înseamnă Brâncuși pentru tine și cum poate fi adus un simbol atât de puternic în cultura contemporană fără să-și piardă esența?

Lavinia: Pentru mine, Brâncuși este esențializarea absolută a spiritului românesc transpus în universalitate. El a căutat esența formei, iar eu încerc să aduc acea esență în mișcare, în stradă, prin wearable art. 

Nu cred că simbolurile sacre trebuie închise în muzee de neatins pentru a fi respectate. Aducându-l pe Brâncuși în cultura contemporană, în zona de pop-fashion, îl fac accesibil unei noi generații. Este modul meu de a spune că formele lui sunt eterne, vii și pot fi purtate ca o declarație de identitate culturală modernă, fără a le știrbi cu nimic sfințenia originală.

Brancuși a plecat, a reușit sa se identifice în altă țară, un lucru care astăzi este teribil de greu și  a facut-o cu atâta naturalețe în  1903. Ce poate fi mai puternic de atât?

Iulia: După două decenii dedicate artei, ce ai înțeles despre relația dintre artist și public? S-a schimbat felul în care oamenii consumă și simt arta? 

Lavinia: Am înțeles că publicul este cel mai sincer barometru. 

El îți dă cel mai bun feedback. Prezența lui la evenimentele artistului este chiar dovada vie ca arta ta trăiește și pentru alții, nu doar pentru tine. Totul iese din intimitatea atelierului, fiind la dispoziția celorlalți – pentru mine este lecția despre cea mai puternică vulnerabilitate în artă, ACEEA DE A TE EXPUNE. 

Oamenii simt imediat dacă pui pe pânză adevăr sau doar un exercițiu tehnic. 

Da, felul în care consumăm arta s-a schimbat masiv, însă nevoia profundă de a fi mișcat emoțional a rămas neschimbată. Relația mea cu publicul a evoluat de la o dorință adolescentină de a fi validată, la o dorință matură de a dialoga. Astăzi, nu mai pictez ca să arăt ce pot, ci ca să creez o punte între lumea mea interioară și a  voastra, a tuturor privitorilor

Iulia: În România, mulți artiști încă simt că trebuie să aleagă între artă autentică și succes comercial. Tu cum vezi acest tandem?

Lavinia: Consider că este o mentalitate învechită, de care trebuie să ne vindecăm.

Succesul comercial nu anulează autenticitatea, la fel cum sărăcia nu garantează geniul. Ca artist full-time de 20 de ani, am înțeles că designul comercial, proiectele neconvenționale sau colaborările de brand sunt doar vehicule care duc arta mea mai departe – sunt un bun conductor. 

 Atâta timp cât nu îți trădezi valorile, culorile și mesajul interior pe pânză, succesul comercial este doar validarea faptului că munca ta rezonează cu societatea și îți oferă libertatea financiară de a crea exact ce vrei.

Iulia: Dacă cineva care nu te cunoaște deloc ar veni la „Romance Meets Cubism” și ar pleca acasă cu o singură emoție sau idee despre tine, care ai vrea să fie aceea?

Lavinia: Aș vrea să plece cu sentimentul de curaj. Aș vrea să simtă că, indiferent cât de fragmentată sau geometrică (cubista, plata, să spună fiecare cum dorește) devine viața la un moment dat, poți oricând să o reconstruiești și să o umpli de culoare, pasiune și romantism. 

Sau cu ce vrei tu, scuze, am zis mai devreme ca sunt o romantică incurabilă.

Vreau să simtă că în spatele acelor pânze este o simplă femeie de 1,60 m care a îndrăznit să trăiască și să creeze total.