Veliko Târnovo – fosta cetate de scaun a Bulgariei, orașul de poveste așezat printre dealuri, de-a lungul râului Yantra, cu o istorie de 7000 de ani, recunoscut pentru arhitectura sa în trepte, pentru monumentele istorice, culturale și religioase, dar și pentru peisajele impresionante.
Dar ce-ai zice, dacă pe lângă toate astea, ți-aș mai da un motiv să vezi sau să revezi Mărețul Târnovo, cum îi spun bulgarii? Și anume, să descoperi acolo lumea autentică a unuia din cele mai vechi meșteșuguri din lume, cu tradiții bogate și în Bulgaria – cel al producerii vinului!
Fie că mergi special sau ești doar în trecere, fie la dus sau la întors, fie că ești sau nu pasionat de vin, mergi pe drumul ăsta, vizitează cramele, îmbină odihna de pe drum cu o degustare relaxantă într-un peisaj mirific, bucură-te de natură, gustă specialități culinare autentice și simte pe deplin magia locului!
Pentru că Veliko Târnovo și vinul au mers mână-n mână de-a lungul veacurilor, au „fermentat” împreună, iar cei care stăpânesc astăzi meșteșugul vinurilor și al specialităților culinare specifice, au reînviat tradițiile de odinioară și sunt gata să te întâmpine în locuri pitorești și să te servească cu vinuri emblematice locale, produse în regiuneа aflată la numai 200 de km de București, și inclusă, alături de Varna, Șumen, Provadia și Silistra, în harta regiunilor viticole din nord-estul Bulgariei, de care promit să povestesc într-un articol separat!
Iar acum hai să pornim pe drumul vinului din Veliko Târnovo, să facem un tur al celor mai frumoase crame și locuri de degustare de vinuri selecte din zonă!
Regiunea e vestită cu soiuri emblematice locale, precum Gamza (Gâmza – vechi soi roşu din Europa de Est a cărui origine vine din Balcani şi este cultivat cu preponderenţă în nordul Bulgariei), Misket Roșu (soi vechi bulgăresc, seamănă cu Muscatul), Dimyat (soi autohton bulgăresc, asemănător cu soiul franţuzesc Chardonnay), iar vinurile sunt, plăcute, ușor băubile, cu aromă de prospețime – exact așa cum se caută acum, peste tot în lume.
Traseul include Centrul de Degustare de Vinuri din Veliko Târnovo – Crama Yalovo, Crama Dragoshinovo – Crama Maryan.

Dar noi pornim la drum chiar din inima orașului Veliko Târnovo, de pe cea mai atractivă stradă din centrul istoric al orașului, numită Samovodska Charshia – un adevărat muzeu în aer liber cu ateliere meșteșugărești de tipul celor de odinioară, dughene, magazinașe, ateliere, cafenele, hanuri – din toate câte ceva.

Astăzi strada își păstrează farmecul de sec. XIX, iar noi poposim chiar într-o clădire de piatră, datând de-atunci, în a cărei pivniță se află Wine Tasting Centre Veliko Tarnovo.

Centrul de Degustare de Vinuri Veliko Târnovo – un loc unic în care oaspeții pot savura diferite tipuri, locale sau internaționale de vinuri alese, de la cele mai bune crame din regiune, pot asculta poveștile lor și descoperi tainele terroir-ului local.
Te poți opri aici pentru un pahar de vorbă și vin bun, în timp ce vizitezi centrul istoric al orașului, în drum spre sau de la cetatea Tsarevets, sau spre muzeele și multitudinea de obiective ale orașului, sau poți trece doar să-ți cumperi vin ales pentru acasă sau pentru în concediu. Oricum ar fi, ai de unde alege și oameni care să te îndrume spre cele mai bune vinuri, după gustul tău!
Găsești centrul aici, pe Facebook Wine Tasting Center Veliko Tarnovo, vezi că pe pagină se pot face și rezervări!
Iar noi mergem mai departe pe Drumul Vinului în Veliko Târnovo, părăsim orașul și la numai 15 km ajungem într-un loc idilic, în satul Yalovo, acolo unde doi bulgari, antreprenorul Anton Tanev și enologul Dimitar Dimo, uniți de aceeași pasiune, viziune și dorință, au pornit pe drumul reînvierii tradițiilor din trecut, îmbinând tehnici curate și estetica de odinioară, într-o producție artizanală. Așa au creat Yalovo Winery, denumită după sat – așa o găsești și pe GPS.

Crama Yalovo – o cramă mică, tip boutique în care enologul Dimitar, om cu ștate vechi în ale vinului, format în Franța, s-a ambiționat să reînvie vechea artă a vinului și să meșterească mai mult manual, vinuri naturale, cu caracter, trecute de mai multe ori prin mâinile vinarilor, ceea ce le face speciale. Găsești aici tot felul de soiuri locale – Dimyat, Pamid, Gamza, Rubin, dar și soiuri tradiționale locale emblematice, neglijate, însă, de noile vremuri, precum Kokorko, Vinenka, sau Varnenski (Mavrud de Varna), de care, mai nou, toată lumea vorbește din ce în ce mai mult în Bulgaria!
La Crama Yalovo poți merge în orice anotimp și te poți bucura de curtea generoasă plină de verdeață, sau de interiorul eclectic în care, pentru grupuri mai mici sau mai mari, se organizează degustări de vinuri cu gustări special pregătite, în sala dedicată sau în camera cu bar și bucătărie deschisă.
Și pentru ca povestea să fie și mai plină de farmec, află că ce vezi mai jos în poze- clădirea cramei este fosta școală din sat, pe care cei doi parteneri au cumpărat-o în 2014 și au reamenajat-o!
Și dacă tot vorbim de fosta școală, la Crama Yalovo/Yalovo Winery vorbim și despre vinul ”Old School”. Dar mai multe informații despre toate mărcile și tipurile de vin, despre degustările de vinuri organizate și datele de contact pentru rezervare le găsești pe site-ul Cramei Yalovo, cu versiune în limba engleză.
!!! Iar dacă dorești să te cazezi în zonă, poți încerca Park Hotel RAYA Garden, cu care Yalovo Winery are parteneriat.
Iar acum noi mergem mai departe la Crama Dragoshinov/Dragoshinov Winery și ajungem în satul Natsovtsi, aflat tot la 15 km de Veliko Târnovo, pe drumul pe care, parcă, se intersectează toate punctele cardinale ale Bulgariei, fiind aproape aproape de Pass of the Republica care conectează nordul cu sudul țării.

Deci, pe unde-ai trece și unde te-ai duce, Crama Dragoshinov (Dragoshinov Winery – pe hartă), îți e pe drum, așa că oprește-te acolo să deguști sau să cumperi vinuri de la o cramă mică, afacere familiei Dragoshinov, în care absolut toată producția de 5000 până la 8000 de sticle pe an, se lucrează în întregime manual. Nu au podgorie proprie, însă strugurii sunt achiziționați de la cele mai bune domenii viticole din întreaga Bulgarie.
Crama e vestită mai ales pentru vinul pelin făcut din 28 plante aromatice și medicinale, fructe, pe care proprietarii le culeg personal pe timp de vară, și le transformă toamna în vin, într-o festivitate la care vin toți prietenii cramei.
Găsești aici, însă, și Chardonnay, Shiraz, Merlot, iar în ultimii ani, tot mai vestit devine Aligote-ul, soi de strugure alb, cam uitat și el de vremuri și pe care enologul Daniel Dragoshinov și-a propus să-l readucă la viață.
Crama își întâmpină oaspeții într-o atmosferă intimă ca-n familie, în curte sau în interior, cu vin bun, bunătăți tradiționale, povești și legende despre vin, tot timpul anului, însă pentru weekend-uri, e nevoie de rezervare – îți las site-ul aici Cramei Dragoshinov Winery – găsești acolo în engleză, mai multe informații despre cramă, despre vinurile Dragoshinov, și filozofia lor.
!!! Și dacă tot mergi la Crama Dragoshinov, vizitează și mănăstirea Kilifarerevski sau, Kilifarevo, cum i se mai spune, după numele satului. E la un kilometru și jumătate de cramă, construită în 1835, pe malurile râului Belitsa și te va impresiona prin arhitectură, fațada din piatră fiind opera vestitului meșter bulgar renascentist Kolyo Ficheto (Kolyo Ficeto).
Iar acum din traseul nostru de azi a rămas de vizitat Crama Maryan (Maryan Winery) – tot afacere de familie – fam. Ivanov – părinți și copii, toți au pus umărul la treabă pentru a crea la poalele muntelui serii mici din toate tipurile de vin roșu, alb, roze.

Este situată la 45 de km de Veliko Târnovo într-o zonă extrem de pitorească numită Elena, chiar în satul Maryan, a cărui legendă este legată de frumoasa Kera Tamara, fiica țarului Ivan Aleksandar și sora ultimului voievod al Bulgariei, Țar Ivan Shishman, motiv vinurile poartă și numele și caracterul acestor personaje din istoria Bulgariei.
La Crama Maryan vinurile se produc din struguri cumpărați cu o selecție riguroasă, din alte podgorii, clima de acolo nefiind prielnică pentru creșterea viței-de-vie, și găsești aici, Dimyat, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Mavrud, Cabernet Sauvignon, Merlot și Cabernet Franc.
Enologilor de aici, le place, însă să experimenteze soiurile bulgărești și meșterească vinuri unice, precum vinul portocaliu Maryan Orange Barrel Fermented din Dimyat 100% cu fermentare „sălbatică” a boabelor întregi, fără drojdii și/sau sulfiți adăugați.
Sau precum acest Dimyat-ul, care de curând a obținut premiul pentru cel mai bun vin de desert pe 2022 din Bulgaria!
Crama este deschisă pentru vizite în spațiul de producție și pentru degustări de vinuri însoțite de specialități culinare specifice locale, produse tradiționale, pâine de casă și mezeluri specifice, Elena fiind o regiune recunoscută pentru specialitățile din carne de porc.
!!! Ai văzut prin magazine sau/și restaurante ”File Elena?” Ei bine află că asta e zona în care se produce, iar meșteșugul e cu tradiții vechi și își are în octombrie, un festival propriu dedicat produselor din carne fabricate în regiunea Elena.
Pe site-ul Cramei Maryan Winery găsești mai multe informații, tipurile de vinuri și și datele de contact pentru rezervări.
!!! Și dacă tot ai ajuns aici, mergi și vizitează mănăstirea Maryanski, din sat, orașul Elena, aflat la 7 km, și cascada Hristianski.
Cât despre cazare, zona este plină de pensiuni, însă cei de Crama Maryan au parteneriat cu Chotovata Kashta din satul Ruhovstsi.
Și iată-ne ajunși la finalul excursiei, însă înainte de a încheia, vreau să-ți mai spun că anul acesta, în ultimul weekend al lunii, pe 27-28 mai Asociația Cramelor de Vinuri din Nord-Estul Bulgaria va organiza Ziua Porților Deschise la cramele și wine-barurile din regiune. La eveniment vor participa toate aceste crame din Veliko Târnovo, dar și multe altele, din regiunile Varna. Șumen,Târgoviște, Silistra. Poți vizita o cramă, sau poți face un tur, peste tot ușile vor fi larg deschise și vei putea afla toate poveștile vinurilor din zonă.

Detaliile le găsești la acest link și sper să ne vedem pe-acolo! Apoi te-aștept cu impresii, să-mi spui ce vinuri ți-au plăcut cel mai mult!




























