Food&Wine

VINARIUM International Wine Contest, a deschis înscrierile pentru ediția 2026

VINARIUM International Wine Contest, cel mai important concurs internațional de vin din Europa Centrală și de Sud-Est, ajunge în 2026 la ediția cu numărul XXIII.

Competiția se va desfășura în perioada 28–31 mai 2026, reconfirmând rolul României ca platformă relevantă de validare-comunicare din industria globală a vinului.

Organizat de ASER Wine Consulting, Asociația VINARIUM, în parteneriat cu ADAR – Asociația Degustătorilor Autorizați din România, sub patronajul OIV – Organizația Internațională a Viei și Vinului, al VINOFED – Federația Internațională a Marilor Concursuri de Vinuri și al FIJEV – Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Vin, concursul funcționează integral conform regulamentelor internaționale OIV.

Noutatea ediției 2026:

Din 2026, încă o entitate de prim rang girează activitatea VINARIUM: Union Internationale des Œnologues (UIOE) – Uniunea Internațională a Oenologilor.

Fondată la Milano în 1965 de Argentina, Chile, Franța, Italia, Portugalia și Spania, UIOE reprezintă la nivel mondial uniunile naționale ale oenologilor și apără statutul profesional al oenologului în toate forurile internaționale relevante.

La ediția 2026, VINARIUM o are ca observator oficial din partea UIOE pe Prof. Dr. Monika Christmann din Germania, Vice-Președinte UIOE și Președinte de Onoare al OIV.

Parteneriat VINARIUM – WineSearcher.com

Parteneriat VINARIUM – WineSearcher.com

Vinurile medaliate la VINARIUM sunt listate pe platforma lider în căutarea de vinuri WineSearcher.com, care oferă vinurilor un plus de vizibilitate și credibilitate pe piața internațională. Astfel, producătorii care se regăsesc pe această platformă beneficiază de un argument comercial puternic.

Cine poate participa si cum

Înscrierea probelor in concurs

Înscrierile pentru ediția XXIII sunt deschise până la 25 aprilie 2026.

Detalii: www.iwcb.ro

Sunt admise, conform regulamentului OIV vinuri liniștite, vinuri efervescente, distilate de origine vitivinicolă

Jurizarea este electronică și realizată exclusiv pe baza fișei OIV.

Categorii adăugate în ultimii ani de VINARIUM: Vinuri BIO, vinuri Amber/Orange și Qvevri/Amphorae, vinuri fără alcool.

Despre medalii

Conform regulamentului OIV, maximum 30% din probele inscrise pot obtine medalie – ceea ce face ca o distinctie VINARIUM sa fie cu adevarat o selectie, nu o recompensa automata. Punctajele pentru medalii sunt:

  • Marea Medalie de Aur: 93–100 puncte
  • Medalia de Aur: 89–92,9 puncte
  • Medalia de Argint: 85–88,9 puncte

Premii speciale:

Pe lângă medaliile acordate în competiție, sunt oferite și premii speciale din partea partenerilor internaționali. VINOFED premiază vinurile seci cu cele mai mari punctaje, la categoriile alb, rosé, roșu și spumant. FIJEV acordă premii vinurilor românești din soiuri autohtone cu cele mai mari punctaje, la categoriile alb, rosé și roșu. IPPU Prime Label și KURZ România oferă premii pentru excelență în design, packaging și labeling, fiecare premiu constând în producția a 5.000 de seturi de etichete, față și verso, realizate la standarde profesionale înalte.

 

Iulia Bahovski

Recent Posts

„Vara pe pavaj”: centrul capitalei Sofia se deschide pentru pietoni

Îmi place când străzile se închid pentru mașini și se deschid pentru oameni. Și, așa…

2 zile ago

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

6 zile ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

o săptămână ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

2 săptămâni ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago