Noul sezon al Operei și Baletului din Sofia debutează pe 26 și 28 septembrie cu celebra operă Tosca de Giacomo Puccini, într-o distribuție internațională de excepție. Printre protagoniști se află tenorul român Ștefan Pop, care va interpreta rolul pasionalului Mario Cavaradossi.
Alături de el vor evolua soprana uruguayană Maria José Siri (Tosca) și baritonul italian Claudio Zgura (baronul Scarpia), într-o producție regizată de Plamen Kartalov, aflată în repertoriul Operei Naționale din Sofia de peste 14 ani și montată cu succes și în Japonia și Turcia.
„Am încercat să creez un spectacol plin de pasiune, revoluție și foc. Patru personaje mor, dar nu din motive politice, ci în numele iubirii. Finalul este unic – nu contează dacă Tosca sare în abis, ceea ce contează este că iubirea moare”, a declarat prof. Kartalov.
Ștefan Pop, născut în 1987 la Bistrița, este considerat una dintre cele mai frumoase voci lirice ale generației sale. La doar 23 de ani, a câștigat prestigiosul concurs „Operalia”, organizat de legendarul Plácido Domingo – un premiu care i-a deschis larg porțile marilor scene internaționale. În același an, a obținut și premiul I la Concursul Internațional de Canto de la Toulouse.
De atunci, a urcat pe scenele unora dintre cele mai renumite teatre lirice ale lumii, interpretând roluri principale în producții de la Teatro alla Scala din Milano, Opera Națională din Paris, Staatsoper din Viena, Royal Opera House din Londra și Metropolitan Opera din New York. Un ascultător britanic scria despre el după o reprezentație cu Tosca la Covent Garden: „Când și-a înălțat vocea în uriașul său strigăt ‘Vittoria!’ probabil s-a auzit până la jumătatea străzii Bow… și încă îmi răsună în urechi.”
Publicul din Sofia l-a putut asculta anul trecut în Requiemul de Verdi, într-un concert care i-a adus aplauze entuziaste și care a marcat începutul colaborării sale cu Opera Națională Bulgară. Încă de atunci, tenorul și-a exprimat dorința de a reveni pe scenă la Sofia, de data aceasta într-o producție integrală. „În acest sezon, visul său se împlinește – și nu doar o singură dată. După Tosca, va reveni în noiembrie pentru a interpreta rolul ducelui de Mantua în Rigoletto”, confirmă Opera din Sofia.
În așteptarea acestei reveniri, Ștefan Pop a transmis un mesaj emoționant:
„Cântăreții bulgari și cei români se adună și vocile noastre se potrivesc foarte bine împreună, ceea ce îmi place, pentru că – în opinia mea – suntem la fel. Avem o sensibilitate aparte, pe care alții nu o au. Suntem ca o familie. Simți asta imediat, pe scenă, din toată ființa.”
Sursă foto și informații: pagina oficială de Facebook, a Operei și Baletului din Sofia.