restaurant din verona restaurant din verona

Restaurant din Verona își premiază clienții care lasă deoparte, telefoanele mobile

Un studiu arată că petrecem multe ore pe zi cu telefoanele noastre inteligente, iar pe timp de un an, 3 luni în total, ne uităm în ecrane.

În tot acest timp, unele afaceri caută idei despre cum să conecteze oamenii mai mult cu lumea reală, iar Verona este un exemplu în acest sens, informează BNT, preluat de bgtourism.bg

Un restaurant din orașul italian oferă clienților o detoxifiere digitală. Oricine este suficient de curajos să se despartă de telefonul mobil și îl lasă într-o cutie poștală la intrare, primește din partea casei, o sticlă de vin.

Așa și-au propus, doi antreprenori din orașul lui Romeo și Julieta, să îi determine pe oameni să își schimbe obiceiurile, cel puțin cât servesc masa. Deși reticenți la început, clienții au început treptat să respecte regulile.

Dacă îți părăsești soția, ea te va căuta, dar telefonul, nu. De fapt, câștigi timp liber și relaxare. Așa că, în cele din urmă, atât eu, cât și soția mea punem telefonul deoparte.

În plus, clienții vorbesc între ei pentru că sunt fără telefon, schimbă câteva cuvinte despre fel de mâncare sau despre altceva pentru că nu pot face poze”, a declarat Federico D’Ercia, proprietarul restaurantului.

Meniul este, de asemenea, neobișnuit. Mâncărurile poartă numele locuitorilor blocului de apartamente: supraveghetorul, administratorul sau cei de la etajul 1.

Șase ore și 37 de minute este timpul mediu pe care o persoană îl petrece la telefon sau la computer în întreaga lume, iar italienii pierd 35% din timp, folosind astfel de dispozitive, în timp ce 21% spun că își fac griji dacă petrec prea mult timp departe de propriul telefon.