Cuvântul anului la Cambridge
Fiecare an aduce cu sine un cuvânt care capturează spiritul vremurilor, iar pentru 2024, dicționarul Cambridge a desemnat verbul „a manifesta” drept Cuvântul Anului 2024, alegerea reflectând tendințele sociale, culturale și lingvistice care modelează narativul global. Dar ce anume face ca acest termen să rezoneze atât de profund cu realitatea prezentă?
Dicționarul Cambridge a desemnat cuvântul „a manifesta” drept cuvântul anului, după ce conceptul a devenit tot mai popular datorită vedetelor precum Dua Lipa și Simone Biles, care au vorbit public despre „manifestarea succesului”. Termenul a cunoscut o explozie pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, fiind căutat de aproape 130.000 de ori pe site-ul Cambridge Dictionary în acest an.
Origini
Cel mai vechi sens al cuvântului ”a manifesta” – pe care poetul englez Geoffrey Chaucer îl ortografia ”manyfest” în secolul al XIV-lea – este sensul adjectival ”uşor de observat sau evident”.
La mijlocul anilor 1800, acest sens adjectival a fost folosit în politica americană în contextul ”destin manifest”, credinţa potrivit căreia coloniştii americani au fost în mod clar destinaţi să se extindă pe teritoriul Americii de Nord.
Chaucer a folosit, de asemenea, cel mai vechi sens al verbului ”a manifesta” ”pentru a exprima un lucru clar, prin semne şi acţiuni”, iar Shakespeare a folosit ”manifest” ca adjectiv în ”Neguţătorul din Veneţia”.
Evoluție
Recent însă, termenul a căpătat un sens complet nou, fiind folosit pentru a descrie procesul mental prin care oamenii își imaginează atingerea obiectivelor, crezând că această practică crește șansele de succes, relatează Agerpres.
Cum se „manifestă” vedetele
Dua Lipa a declarat că și-a „manifestat succesul” înainte de a fi cap de afiș la Festivalul Glastonbury, iar Simone Biles a vorbit despre folosirea acestui proces pentru a-și concentra energia în competiții. Această idee a devenit virală pe TikTok, metode precum „3-6-9” – notarea dorințelor de mai multe ori pe zi – atrăgând miliarde de vizualizări.
Controverse și opinii ale experților
Wendalyn Nichols, manager editorial al Cambridge Dictionary, a declarat că și a fost intens căutat, ceea ce reflectă interesul oamenilor. Totuși, nu toți susțin acest concept.
Wendalyn Nichols, managerul editorial al Cambridge Dictionary, a spus că termenul ”manifest” termenul a evoluat în semnificație datorită evenimentelor recente și a ”crescut notabil în căutări” anul acesta.
Potrivit lexicografilor, termenul ”a manifesta” a evoluat la sensul de ”a imagina realizarea unui lucru pe care ţi-l doreşti, cu credinţa că dacă faci acest lucru, probabilitatea de a se întâmpla este mai mare”.
Dr. Sander van der Linden, autorul volumului ”Psihologia dezinformării” şi profesor de psihologie socială la Universitatea Cambridge, a avertizat că ideea manifestării succesului nu are o validitate ştiinţifică.
”Manifestarea este ceea ce psihologii numesc ‘gândire magică’ sau iluzia generală că anumite ritualuri mentale specifice pot schimba lumea din jurul nostru”, a spus el.
Cu toate acestea, subliniază expertul, că gândirea pozitivă și stabilirea unor obiective sunt instrumente utile, dar nu trebuie confundate cu iluzia că „doar dorindu-ți ceva”, vei schimba realitatea…. Este crucial să înţelegem diferenţa dintre puterea gândirii pozitive şi schimbarea realităţii cu puterea minţii – prima este sănătoasă, în timp ce cea de-a doua este pseudoştiinţă”, a adăugat el.
Influența culturală și lingvistică a termenului
Alegerea cuvântului „manifest” reflectă nu doar evenimentele anului, ci și o evoluție a limbajului în sine. Utilizarea sa extinsă în diverse domenii – politică, artă, dezvoltare personală – a demonstrat o capacitate extraordinară de adaptare și relevanță.
În limbajul cotidian, termenul a dobândit și un ton personal: nu mai este doar despre mișcări colective, ci despre fiecare individ care își declară intențiile și valorile lumii, devenind un instantaneu al societății, un simbol al unei epoci care caută să fie văzută, auzită și înțeleasă.