Sol Nessebar Resort – complexul care ascultă vocea oaspeților săi
Aceasta este povestea despre cum este și cum se transformă în 2023, și rescrie Sol Nessebar Resort, în acest an conceputul exclusiv al grupului Melia Hotels International, de resort aflat chiar pe malul mării.
M-am bucurat teribil de aflarea veștii despre amenajarea plajei din fața complexului, și atunci am decis să povestesc nu numai despre noutățile de anul acesta, ci și despre cum m-am simțit eu acolo, în septembrie 2022, când razele blânde ale soarelui răsfățau deja, extrem de delicat, dar îndeajuns de intens, încât să te bucuri de căldură, de peisaj, de natură, de atmosferă, de gastronomie, de clipe ascultând marea printre copaci.
„Niciodată nu mă satur de albastrul cerului” spunea Van Gogh.
Iar dacă nici tu nu te saturi niciodată de albastrul cerului și al mării, în combinație cu verdele copacilor și conturul munților în depărtare, atunci ar trebui să petreci cel puțin o vacanță de vară la Sol Nessebar Resort, aflat în partea sudică, și cea mai frumoasă a litoralului bulgăresc, în golful Burgas.
Și de ce spun asta? Pentru că:
☑️numai acolo găsești 70 de hectare de parc și zonă verde cu alei străjuite de arbori vechi printre ale căror crengi, marea și cerul se joacă de-a ascunzătoarea, parcă, cu soarele. Ba apare marea, ba dispare soarele, ba e umbră, ba-i lumină din plin. Locul perfect de distanțare, de plimbare, de contemplare și trăire cu sine, cu familia, unde nisipul e și el la doi pași, pentru că Sol Nessebar Resort este amplasat chiar pe malul mării, la trei rânduri de arbori vechi distanță de plajă și are zonă cu șezlonguri, umbrele, beach bar și loc de joacă pentru copii denumită The Beach Terraces.
!!!Și e-adevărat că dacă până acum, plaja în sine avea nevoie de îmbunătățiri, iată că anul 2023 aduce vestea cea mare. Singurul lucru de care mai avea nevoie resortul, devine realitate și se transformă în Palace Beach Club, plajă, care așa cum anunță grupul Melia din Bulgaria, este disponibilă gratuit pentru oaspeții hotelului de
Actualizare: Între timp am mai vizitat odată complexul, și vă arăt și pozele de pe plaja amenajată pentru oaspeții hotelului5* Sol Nessebar Palace
☑️în resort ai 5000 de metri pătrați de aquaparc cu vedere la mare, teren de fotbal, de volei și aparate de fitness în aer liber. Și impresionant e la cât e de mare aquaparcul, cât de bine au reușit să păstreze copacii și spațiul verde, și să le integreze cu tot felul de tobogane acvatice, de multe forme și dimensiuni, pentru toate vârstele, cu piscinele și cu celelalte facilități pentru o vacanță activă.
Dar dacă nu vrei vacanță atât de activă, te poți plimba doar pe aleile umbrite sau te poți relaxa pe bancă și asculta marea.
Iar uimitor e că oricâți turiști ar fi în complex, tot ai loc să respiri în tihnă, fără să simți aglomerația. Eu, una, am simțit că locul ăsta e unic în Bulgaria, cu o stare de spirit aparte!
☑️oriunde te uiți în complex, stânga, dreapta, față, spate, dai de câte-o atracție pentru copii. Paradis e pentru ei, aici. Mai ales că umbra pe alocuri e atât de multă, că pot sta toată ziua afară, fără teamă de arșița soarelui.
☑️poți experimenta o diversitate mare de produse și băuturi locale și internaționale de la cele mediteraneene până la asiatice
☑️te afli aproape de una dintre cele mai vechi așezări ale lumii – orașul Nessebar, aflat sub patrimoniu cultural UNESCO, un orășel de-un romantism greu de exprimat în cuvinte, cu ruine de cetate antică, biserici medievale, mori de vânt, stânci înalte, port cu bărci în care pescarii încă își aruncă năvoadele în largul mării
Adică: Mare, soare, plajă, verdeață, aqua parc, distracție la maxim pentru copii, respiro pentru părinți într-un concept all-inclusive extrem de diversificat dispus într-un complex cu trei hoteluri,unul de 5 stele și două de 4 stele, totul funcționând sub brandul SOL al renumitului lanț hotelier Melia Hotels International, administrator al peste 500 de resorturi și hoteluri din toată lumea.
Iar în această perioadă, de early-booking, îți oferă cele mai bune tarife și opțiuni de alegere a tipului de cameră, în funcție de hotelul la care îți dorești să te cazezi. Doar fii atent că perioada de early-booking e spre sfârșit, iar disponibilitatea de camere scade pe zi ce trece.
Așa că citește articolul și rezervă cât mai repede ca să prinzi și tarife mai bune și camera pe care ți-o dorești!
Dar hai să vedem care sunt cele trei hoteluri și ce oferă fiecare din ele.
Sol Nessebar Palace este hotelul amplasat central, are 5 stele și-ți oferă pe lângă camere spațioase, luminoase, curate, elegant și minimalist decorate, liniște și atmosferă rafinată, dată de colecția de tablouri originale ale unora dintre cei mai valoroși pictori bulgari contemporani, și de design-ul și atmosfera lobby-bar-ului, a cărui terasă are un spirit aparte, distins specific mediteranean.
Foto: Balconul hotelului de unde priveliștea ți se arată de sus și se duce până la infinitul unde marea întâlnește cerul.
Sol Nessebar Bay și Sol Nessebar Mare sunt celelalte două hoteluri, cu categoria 4 stele, aflate în lateralele complexului, ”Mare” fiind mai aproape de aquapark, iar ”Bay” de plajă.
Condițiile din camere, însă, sunt asemănătoare, spațiile de cazare fiind generoase, curate, bine întreținute, potrivite pentru familii cu copii cu tot ceea ce este necesar în cameră pentru un sejur plăcut.
De asemenea, fiecare hotel dispune de propria piscină, propriul lobby-bar și propriul restaurant principal complet renovat în 2022 la Sol Nessebar Palace, iar cele din Sol Bay și Sol Mare revin în forță în 2023 complet renovate.
!!!Regula de aur care guvernează în resort spune că fiecare turist servește mesele principale, merge la lobby-barul și la piscina hotelului în care este cazat. Celelalte servicii și facilități sunt, însă, la dispoziția tuturor oaspeților, indiferent unde este cazat.
Cu mențiunea că turiștii de la Sol Nessebar Palace pot servi băuturi la barurile din recepțiile celorlalte două hoteluri.
Noutăți în 2023 în Sol Nessebar Resort
Toate cele trei restaurante principale sunt renovate și redecorate.
Putem savura și-aici delicii chinezești în Sol Nessebar Mare, la noul restaurant Hot Pot, conform celui mai nou trend culinar, ai la dispoziție toate ingredientele să-ți prepari singur cina și să trăiești o adevărată experiență gastronomică în familie, cu ultimele trenduri în ospitalitate
Sol Bay nu se lasă mai prejos. Și el ne-așteaptă în 2023 cu un nou Burger Bar, ambele restaurante fiind la dispoziția tuturor oaspeților resortului.
Bun! Acum că ne-am cazat, hai să vedem unde și ce mâncăm și bem în resort!
Păi pentru mesele principale, mergem la restaurantul principal din hotelul în care ești cazat. Asta înseamnă 7.30 -10.00, 12.30-14.30, 18.00 -21.00. Dar între? Ce servești?
Păi ai de unde alege, pentru că în complex mai ai la dispoziție, așa:
Mic dejun „întârziat”, dacă l-ai scăpat pe cel de la timp. Unde? În lobby bar.
Gustărele, gogoși, pizza, cartofi prăjiți, hot-dog și înghețată la barurile de la piscină!
!!!Fii atent, please, cu orele de servire. Că e pe bază de program. Am aflat și eu după ce nu se mai dădeau gogoși, într-o zi! Abia a doua zi, la ora cu pricina! Iar înghețată, să știi că găsești și la Gelateria specială!
De-astea ușurele găsești și la Bar Embarcadero pe plajă. Iar acum trec la alea „grele”
Paella Marisco și Valenciana la Palledaor Levante – bună, bună, la umbră și priveliștea asta. Mai ai nevoie de altceva?
Da, de–o bere! Clar! O găsești la orice bar! Dar cea mai tare, una specială o ai la Der Biergarten. Acolo ai bere la draught, și peste 50 – da, cincizeci de feluri de cocktail-uri, prezeli, cârnați, cartofi prăjiți, și varză murată pe nemțește. O englezoaică mi-a spus acolo, că ăla e „the best place in the resort.”
O fi fost pentru ea, că suntem diferiți și asta e frumos. Fiecare găsește ceva în resortul ăsta.
Mie îmi plăcea cel mai mult seara la Taperia Malecon cu tapas și sangria, iar adolescenta din fiica mea, nu mai ieșea din Umi Japanese Corner: sushi, supa mico, tempura…
Însă în familie, pe gustul tuturor, am petrecut o seară și la Osteria del Golfo – restaurant italian de excepție. Acolo, oaspeții de la Bay și Mare pot merge cu rezervare, o dată pe săptămână, iar oaspeții de la Palace, în ce seară doresc fără rezervare.
Și ultima recomandare de mâncare – pentru iubitorii de hamburger și alte chestii americănești gen clătite groase cu sirop de arțar, în hotelul Sol Nessebar Palace, pentru cei cazați acolo se află All American Dinner, unde atmosfera cu muzică tipică, e foarte faină.
!NOU pentru 2023 – restaurantele principale din Sol Bay și Sol Mare sunt nou, complet renovate cu design nou și modern, mi-au spus reprezentanții hotelului. Eu doar vă reamintesc că și hotelul din Sol Nessebar Palace a fost renovat în profunzime chiar în sezonul 2022 și redecorat cu design modern în stilul piețelor spaniole Mercado. Abia aștept să-l revăd!
Tot o noutate pentru sezonul 2023 este noul restaurant chinezesc HOT POT și noul Burger Bar, disponibile tuturor turiștilor din complex.
Iar acum hai să ne distrăm! Sau să ne relaxăm! Nici nu știu eu cu ce să încep mai întâi.
Dar tu privește către mare, și începem de la dreapta la stânga:
Aquaparc – la dispoziția tuturor oaspeților hotelului, plin de copii și de tați, în special, pe toboganul cel mai mare. Normal, nu?!
Piscine exterioare pentru bebeluși, pentru copii și adulți.
Piscină interioară găsești numai la Sol Nessebar Palace! Acolo ai și sală de fitness!
Miniclub pentru copii 4 – 12 ani
Rocky River – foarte tare pentru copii. În stil epoca Fred și Barney, un tobogan de piatră destul de lung, la umbra pomilor – nu mai ies copiii de-acolo, vă zic eu.
Tenis de masă, volei și fotbal pe plajă. Contra-cost, poți juca și tenis!
Animație, și ziua, și seara. Pentru copii și pentru adulți. Super spectacole, cu o echipă de animatori și dansatori plini de energie și veselie.
Șezlonguri cu umbrele la malul mării, în limita disponibilității. Și loc de joacă pentru copii. Și umbră. Superb!
De-aici poți lua și taxiul acvatic pentru Nessebar. Și mergi și vezi Nessebar, pentru că este de poveste.
Iar la final, bineînțeles:
Cum faci rezervare? Opțiunile sunt multe, eu recomand să mergi pe site-ul hotelului. Și asta din mai multe motive:
- La fiecare rezervare câștigi puncte pe care, ulterior, le poți transforma în reduceri la orice hotel Melia din lume.
- Momentan găsești cele mai bune oferte de early-booking, însă perioada e spre sfârșit
- Tot aici ai la dispoziție mai multe tipuri de camere decât pe alte site-uri de rezervări sau agenții
Poți face rezervarea aici
Sol Nessebar Palace All Inclusive
Sol Nessebar Mare All Inclusive
Sol Nessebar Bay All Inclusive