Oameni

Luba Gancheva, medic veterinar: ”Am primit ofertă să fac Doctoratul la București. Am acceptat. M-am îndrăgostit de oraș”

Bună, Luba! Ne poți spune mai multe despre tine?

Bună ziua, sunt mama unei fete minunate de 14 ani, de profesie sunt medic veterinar, din Sofia. De 6 ani, trăiesc la București.

De ce România?

Așa s-a întâmplat 🙂

În 2013 și 2014, am fost invitată să fiu lector la Congresul Anual al Asociației Veterinare pentru Animale de Companie din România, după care mi s-a propus să fac Doctorat la București. Am acceptat. M-am îndrăgostit de oraș și am venit împreună cu fiica mea să locuim aici. Sunt, de asemenea, fondatoarea unei reviste  ”Veterinari în Balcani”, pe care am înființat-o după ce m-am mutat aici. Se bucură de succes, iar în anul 2017, a fost premiată la Congresul mondial de la Copenhaga, cu premiul Next Generation Award.

Care au fost principalele provocări de care te-ai lovit la început și cum le-ai depășit?

Desigur, limba a fost prima, dar deja, acum o știu.  🙂 De la început m-am simțit bine în România. În primul an, Bulgaria îmi lipsea mult, dar deja este mult mai bine.

În opinia ta, prin ce se deosebesc bulgarii și românii? Și prin ce se aseamănă?

Ne asemănăm prin modul de viață balcanic, și bineînțeles :)))) prin mâncare. Însă, deosebirile sunt mari. Noi, bulgarii, suntem mai direcți, ceea ce în opinia mea, ușurează  comunicarea în mod considerabil.

Românii sunt mai consecvenți și, cu siguranță, mai insistenți.

Cu ce ți se pare că  România atractivă pentru a trăi și pentru afaceri?

Aici, în mod sigur, se trăiește mai bine, iar afacereile funcționează. În Bulgaria, situația este mult mai dificilă… cu toții știm acest lucru. Când președintele partidului de guvernământ intră în închisoare, ai speranță, într-un fel.

Ne spui mai multe despre viața ta profesională?

Eu lucrez într-o clinică pentru animale de companie și am site de consultații online pentru cei care au animale de companie. Consultațiile online le oferă posibilitatea acestora să primească rapid și ușor, de la doctor, informații profesionale de încredere, fără să ne pierdem în mormanul de informații de pe Internet.  Afacerea mea include și revista despre care am v-am povestit deja. Medici veterinari din Balcani își împărtășesc experiența clinică, există un grup de informare, astfel, fiecare medic participă la diverse congrese și seminarii, comunică între ei. S-a creat o comunitate foarte frumoasă. Colaborez cu diverse companii pentru alimente și medicamente, care își  fac reclamă în revistă. Revista capătă popularitate încontinuu, fiind partenerul media al multor organizații și asociații din diverse țări europene.

Ce sfaturi ai da celor care intenționează să vină sau se vor muta curând în România, sau vor lansa o afacere?

Aici  este diferit și să se pregătească!

Ce ai mai dori să spui, iar noi nu te-am întrebat?

Că iubesc și Bulgaria, și România la fel de mult. 🙂

În parcul preferat – Cișmigiu

Interviul în limba bulgară poate fi citit aici

S-ar putea să-ți placă și:

Ghid culinar: Cum să alegi mâncarea bulgărească pe care s-o îndrăgeşti

Darin Madzharov, fondatorul Eduboom.ro: ”Am găsit în România profesori cu dăruire, care își înțeleg misiunea”

Cepelare și Pamporovo – printre cele mai vizitate destinații turistice montane în acest sezon estival

Iulia Bahovski

Recent Posts

„Vara pe pavaj”: centrul capitalei Sofia se deschide pentru pietoni

Îmi place când străzile se închid pentru mașini și se deschid pentru oameni. Și, așa…

3 zile ago

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

6 zile ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

o săptămână ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

2 săptămâni ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago