Kristalina Georgieva Kristalina Georgieva

Kristalina Georgieva, șefa FMI: „Este realist ca Bulgaria să introducă moneda euro în 2025”

„Nu aș fixa o dată, important este ca în 2025 Bulgaria să fie în zona euro, iar acest lucru este realist”. Acesta este răspunsul pe care Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, citată de Radioul Național, l-a oferit în cadrul unui briefing la Sofia.

„Știm că pentru Bulgaria aderarea la zona euro este o prioritate legitimă. Aceasta va îmbunătăți competitivitatea, va reduce costurile de tranzacții în comerț și finanțe, și va fi mai atractivă pentru investiții”, a mai declarat Georgieva. Ea consideră că există condiții bune pentru ca țara să îndeplinească cerințele zonei euro până la sfârșitul anului. FMI, însă, recomandă guvernului bulgar să fie atent la mișcările de prețuri, deoarece inflația este impozit pe veniturile oamenilor și îi afectează în special pe cei mai săraci”, relatează BTA.

Răspunzând la o întrebare despre cum arată economia țării, Georgieva a spus că, în afară de inflație, Bulgaria arată bine în contextul mondial și a reușit să mențină creșterea economică. Inflația a venit din cauza a două șocuri succesive – pandemia care a lovit economia mondială și războiul din Ucraina, care rămâne un factor semnificativ pentru Europa, inclusiv pentru Bulgaria”, a mai explicat Georgieva.


Vrei să afli mai multe despre Bulgaria și tot ceea ce o leagă de România? Ne găsești pe Facebook, pe Linkedin și în grupul FB Descoperă Bulgaria!