Agenția Națională de Venituri (NAP) și Direcția Generală „Poliția de Frontieră” au demarat, începând cu ora 08:00 din această dimineață, o acțiune comună de control la frontierele interne ale Bulgariei cu România și Grecia, vizând camioanele care transportă mărfuri cu risc fiscal ridicat.
Anunțul a fost făcut la Bansko de Mirela Spasova, reprezentantă a Direcției „Comunicare” din cadrul NAP, citată de Agenția de presă BTA
„Vom verifica vehiculele care transportă mărfuri cu risc fiscal ridicat. Lista este foarte lungă și este publicată pe site-ul NAP. Ea include carne, produse lactate, legume, fructe, combustibili, nuci, cafea și multe alte categorii de mărfuri”, a declarat Spasova.
Aceasta a precizat că, pentru toate aceste mărfuri, este obligatorie declararea prealabilă, realizată prin intermediul unui sistem electronic.
„Fiecare încărcătură care traversează frontiera, indiferent dacă provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-o țară terță,trebuie declarată. Noi avem acces la aceste informații în timp real”, a explicat reprezentanta NAP.
Potrivit acesteia, este vorba despre mărfuri cu risc fiscal ridicat, categorie în care sunt constatate cel mai frecvent abuzuri privind TVA.
„Deoarece observăm o anumită scădere a veniturilor în acest sector, începând din această dimineață am demarat controale la ambele frontiere. Vom opri vehiculele pe baza unei analize de risc și vom verifica dacă mărfurile sunt declarate corect în sistemele noastre. Acest lucru poate fi verificat în timp real”, a mai declarat Mirela Spasova.
Sursă text și foto: BTA