Editoriale

Bogdan Mustățea ne arată „Culorile României” la Sofia. Expoziție de fotografie în aer liber

 

Afișul expoziției „Culorile României” la Sofia

Nu cred că există locuitor al capitalei bulgare, care să nu știe unde se află Ambasada României. Clădire masivă, punct de reper în oraș, domină cu somptuozitate intersecția dintre bulevardele Mihai Eminescu și Geo Milev. N-ai cum să treci pe lângă ea și să n-o observi.

Foto: FB

Și pentru că toate ambasadele poartă în ele ceva mistic și atrag prin simpla lor prezență, nu cred că există om s-o fi văzut-o și să nu se întrebe ce se-întâmplă înăuntru, dincolo de ziduri și de gard.

Și iată că ne-mai-întâmplatul s-a întâmplat: Ambasada, prin oamenii care o reprezintă, a coborât în stradă, dincolo de gard, să vorbească oamenilor despre culorile și frumusețile țării noastre, printr-o expoziție de fotografii care redau peisaje urbane și priveliști naturale din toată țara.

Fațata Ambasadei României la Sofia

Sau altfel spus, Bucureștiul, Oradea, Sibiul, Dobrogea, Orșova, Sighișoara, Clujul, Munții Carpați și Delta Dunării surprinse aerian, sub o lumină magică, își spun povestea redată inedit de fotograful și creatorul de conținut digital, Bogdan Mustățea.

Vernisajul a avut loc pe 10 octombrie, în noua sală de expoziții a Ambasadei României, inaugurată oficial în aceeași zi, la același eveniment. Mai exact, „au fost două vernisaje” cum spunea și D-na Ambasador Brândușa Predescu, autorul moral al minunatelor prezențe românești în Bulgaria ultimului an și jumătate.

Au participat și ceilalți membri ai echipei ambasadei noastre, diplomați străini, oficiali și invitați bulgari. Un grup distinct, însă, era format din tineri bulgari, elevi ai singurului liceu cu predare intensivă a limbii române din Sofia, Liceul Mihai Eminescu. Sunt elevi care, probabil, ca mulți studenți pe care i-am întâlnit și la Universitate aici, n-au fost niciodată în țara noastră, care pleacă de la zero cuvinte și ajung să vorbească fluent limba română. Mulți dintre ei aleg chiar, calea studiilor în România.

Meritul lor, felicitări și aplauze și dascălilor care-i îndrumă pe calea cunoașterii culturii române. Astfel de momente le fac misiunea mai ușoară.

„Aceasta este imaginea țării mele. A țării noastre. Vă mulțumesc tuturor că sunteți, astăzi, aici cu noi (…) și vă încurajez pe toți să mergeți în toate locurile pe care le vedeți în aceste fotografii. Și vă garantez că ce veți vedea acolo, este exact ca-n fotografii :-)”, ne-a transmis în mesajul de deschidere, D-na Ambasador, care ne-a invitat, apoi, la plimbare, într-un tur al exponatelor montate pe toată lungimea, extrem de generoasă, a  gardului clădirii.

Acolo, în aer liber, printre trecători, „se-ntâmplă” de fapt, expoziția care dă o nouă dimensiune relațiilor de la nord și sud de Dunăre, creând un nou tip de conexiune umană cu locuitorii Sofiei.

 

Cele 55 de fotografii redau imagini fantastice din toată țară, fotografiată de deasupra, cu drone, cu o perspectivă care-ți lărgește orizontul, îți bucură sufletul și așa cum D-na Ambasador menționa „transmit un mesaj despre cine suntem, despre identitatea noastră, despre identitățile noastre complexe, despre ceea ce dorim să realizăm și ceea ce ne dorim să reprezentăm.”

Totul, așa cum arată, parcă te-ndeamnă, ca român, să stai acolo pe trotuar și să spui oricărui trecător, bulgar sau străin: „Hei, asta e țara mea. Uită-te cât de frumoasă!”

„Chiar mă simt mândru”, spunea Bogdan, autorul fotografiilor, după ce a mers pas cu pas alături de invitați, povestind despre locuri, despre clădiri, despre muzică și festivaluri din România, dar și despre procesul de creație.

Pentru că toate aceste lucrări, după cum ne-a spus chiar el în deschiderea expoziției, „reprezintă nu numai munca, ci și viața (lui) din ultimii 15 ani, fiecare fotografie însemnând o amintire a unei zile de viață.”

Iar mărturie stau chiar aceste „autoportrete” cum le-a numit, râzând.

Inițiativa face parte din seria de evenimente dedicate aniversării a 30 de ani de la semnarea pe baze noi a Tratatului Bilateral de prietenie, cooperare si bună-vecinătate între România și Bulgaria și a 15 ani de când ambele țări au aderat împreună la Uniunea Europeană, moment crucial pentru destinul lor, și pentru noi, oamenii care, iată, după atâția ani ajungem să ne cunoaștem cu-adevărat!

Aștept cu multă curiozitate evenimentele care vor urma și promit să povestesc despre fiecare în parte.

Dar până atunci:

Mulțumesc, Bogdan Mustățea pentru optimism!

Mulțumesc, d-na Ambasador Brândușa Predescu, că ați deschis porțile și sălile Ambasadei pentru oameni, pentru artă, pentru cultură, pentru frumos. I-ați dat viață și mi-ați șters din memorie imaginea unei clădiri reci și neprimitoare, cu care am trăit ani mulți după absolvirea studiilor la Universitatea din Sofia.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe rețelele de socializare și citește în continuare:

Orchestra Română de Tineret, în concert extraordinar la Festivalul Internațional „Piano Extravaganza” de la Sofia – experiență artistică unică între România și Bulgaria

Interviu Ana Blandiana, poetă: ”Limba bulgară este una din primele limbi în care am fost tradusă masiv”

 

Iulia Bahovski

Recent Posts

Număr record de plaje și porturi din Bulgaria, distinse cu Blue Flag, în 2026

Litoralul bulgăresc al Mării Negre a stabilit un record, cu 26 de plaje și 6…

16 ore ago

Ministerul Turismului din Bulgaria a participat la inițiativa „Mama, tata și eu la Giro”, organizată la Sofia

Ministerul Turismului din Bulgaria și-a reafirmat sprijinul pentru dezvoltarea turismului de evenimente și a celui…

18 ore ago

Bulgaria, țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția 2026

„Cea mai dificilă formă de curiozitate este cea față de vecinul tău, cel cu care…

2 săptămâni ago

„Grădinarul și moartea” romanul lui Gheorghi Gospodinov, desemnat „Cea mai bună carte străină” de critica spaniolă

Romanul „Grădinarul și moartea”, semnat de Georgi Gospodinov, a câștigat Premiul Criticii Spaniole pentru „Cea…

3 săptămâni ago

Andrey Gyurov, premier interimar bulgar, despre votul din Ungaria: „Adevărata forță a statului sunt oamenii săi”

Premierul interimar al Bulgariei, Andrey Gyurov, a transmis un mesaj după alegerile din Ungaria, subliniind…

3 săptămâni ago

Inginer bulgar, în spatele camerelor folosite în misiunea Artemis II

Misiunea spațială Artemis II utilizează camere produse de compania americană Imperx, fondată de inginerul bulgar…

3 săptămâni ago