Editoriale

Dimitar Berbatov: „Am greșit”. Lecția unui campion despre responsabilitate, succes și curaj

În ultimii ani, imaginea sportului a devenit tot mai strâns legată de reclamele la pariuri și jocuri de noroc. De la echipe și competiții până la mari campioni, astfel de parteneriate au ajuns aproape o normalitate.

Tocmai de aceea atrage atenția declarația lui Dimitar Berbatov, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Bulgariei. Fostul atacant al lui Manchester United a recunoscut public că a greșit atunci când și-a asociat imaginea cu o campanie din industria jocurilor de noroc.

„Am subestimat rolul meu social. Am uitat că sunt un om pe care tinerii îl urmăresc și îl ascultă. A trebuit să mă trezesc și să-mi corectez greșeala”, spune Berbatov într-un interviu acordat în exclusivitate pentru DarikNews.bg

Pare simplu să spui ”Am greșit”, dar e al naibii de dificil pentru oricine, și mai ales pentru o pesoană publică, în public. Iar mie asta mi-a plăcut mult.

Mai ales că această mărturisire nu vine într-un context oarecare, ci într-un proiect extrem de personal și, aș spune, curajos. Un proiect în care Berbatov nu vorbește doar despre trofee și performanțe, ci și despre greșeli, îndoieli și lecțiile care l-au format ca om.

„Berbatov: Decodificare” – povestea din spatele succesului
După autobiografia publicată în 2018, Berbatov a ales o formă de exprimare neașteptată: teatrul. Nu ca actor profesionist, ci ca protagonist al propriei povești.

Spectacolul-monolog „Berbatov: Decodificare” („Berbatov: Razkodirane”) va avea premiera pe 9 septembrie, în orașul său natal, Blagoevgrad, și promite să fie mai mult decât o incursiune în cariera unui mare fotbalist. Va fi o lecție despre viață.

„Vreau să decodificăm fotbalul și viața. Voi povesti situațiile prin care am trecut, momentele bune și cele grele. Vreau ca publicul să râdă și să plângă împreună cu mine”, spune fostul atacant al lui Manchester United.

Ideea este una inedită pentru Bulgaria. Pe scenă nu va exista un actor care să îl interpreteze. Berbatov își va spune singur povestea, cu victoriile, eșecurile și lecțiile care l-au definit.

Poate cel mai valoros mesaj al spectacolului, reiese din declarațiile fotbalistului, este că succesul nu apare din senin, nu vine peste noapte.

Într-o epocă dominată de rețele sociale, unde vedem rezultatul final și aproape niciodată drumul până la el, Berbatov își propune să arate ce se ascunde în spatele performanței: ani de muncă, disciplină, repetiție, sacrificii și momente de îndoială.

Chiar și pregătirea acestui spectacol i-a amintit de perioada în care se antrena zi de zi pentru a ajunge în vârful fotbalului european.

„Când repeți același lucru iar și iar, m-am întors în timp, la perioada în care mă antrenam în fiecare zi. Este o scenă nouă pentru mine, dar ambiția este mai mare decât frica”, mărturisește el.

Și poate că aceasta este cea mai importantă lecție pe care o poate transmite astăzi un sportiv de talia lui Berbatov: succesul nu înseamnă să nu îți fie frică, să nu greșești sau să nu cazi. Succesul înseamnă să mergi mai departe, să îți asumi greșelile și să continui să înveți din ele.

De astfel de povești avem nevoie!

Redactia MyBG

Recent Posts

Bulgaria exportă cantități record de energie electrică cu ajutorul a peste 6 gigawați de baterii

„Bulgaria exportă cantități record de energie electrică, iar centrala nucleară de la Kozloduy continuă să…

22 de ore ago

Ultima zi cu prețuri afișate în leva și euro în Bulgaria

Vineri, 8 august, este ultima zi în care comercianții din Bulgaria sunt obligați să afișeze…

23 de ore ago

Bulgaria va găzdui reuniunea conducerii unuia dintre cei mai mari tour-operatori din lume – TUI Group

În luna septembrie, 155 de manageri de top ai TUI Group se vor reuni în…

2 zile ago

Plovdiv găzduiește Campionatul Mondial de canotaj pentru juniori sub 19 ani. Două echipaje românești calificate în Finalele A

Plovdiv găzduiește, în perioada 6–9 august, Campionatul Mondial de canotaj pentru juniori sub 19 ani,…

2 zile ago

Bulgaria intensifică controalele la frontierele cu România și Grecia pentru transporturile de mărfuri cu risc fiscal

Agenția Națională de Venituri (NAP) și Direcția Generală „Poliția de Frontieră” au demarat, începând cu…

2 zile ago

Seceta de pe Dunăre, scoate la iveală vestigiile Podului lui Constantin cel Mare

Nivelul scăzut al Dunării a scos din nou la lumină vestigiile unuia dintre cele mai…

2 zile ago