SPA

Ape termale și SPA în Bulgaria: The Five Elements Hotel în Sapareva Banya

All we need is Love, da! Dar și SPA. Vremea și vremurile o cer mai mult ca niciodată. 

Iar unul dintre locurile faine cu ape termale în Bulgaria, este stațiunea Sapareva Banya, aflată la poalele muntelui Rila, și vestită pentru cel mai fierbinte izvor de apă termală din Europa continentală, singurul gheizer activ din Balcani — un fenomen geologic unic care a modelat destinul locului de milenii. În adâncime, la 200 m, apa izvorăște cu o temperatură de 104 grade, jetul de apă țășnind la câțiva metri înălțime. Există o fântână – emblematică în Bulgaria, se poate vedea în centrul stațiunii.  

Și aici, foarte aproape de izvor, se află „The Five Elements Medical & Spa Hotel 4*”, o bijuteriе de hotel căruia nu-i lipsește absolut nimic din ceea poate face un sejur la munte complet. Atât în interiorul hotelului, cât și în exterior. Ba chiar aș spune că cel mai de preț lucru pe care îl are este exteriorul – piscine, jacuzzi, aquaparc cu apă termală caldă, unde anotimpul nu contează! 

Indiferent de cât e de frig afară, tu stai în apă și privești spre cer, spre munte, înoți, faci gimanastică în apă! Ce vrei tu! Așa cum am făcut și eu, la 10 grade, erau când am fost eu. Dar oamenii fac baie și-acum iarna!

Unde se află Sapareva Banya?

Sapareva Banya, stațiune cu vechi tradiții baleno în Bulgaria, care, trăiește acum o perioadă de dezvoltare accentuată. Se află în vestul Bulgariei, la 70 km sud de Sofia și la 35 de km de stațiunea Borovets (adică poți combina SPA-ul cu schi-ul, dacă dorești), și aproape de drumul internațional E-79, la 128 de km de Grecia. 

Nu mă lungesc prea mult  acum. Pentru că am scris mai larg despre stațiune aici, iar despre hotel, aici. 

Doar îți mai spun că recent, hotelul a primit distincția „V – Verified by Guests” pentru 2025, pe baza recenziilor reale ale oaspeților, ceea ce spune mult despre consistența experienței.

Iar acum vreau însă să-ți povestesc despre 

Apa care face diferența

La The Five Elements Medical & Spa Hotel, apa este unul dintre cele 5 elemente (pământ, apă, foc, aer și spațiu) care definesc filozofia hotelului, și pe care o regăsești din plin la centrul SPA Jala care include piscine cu temperaturi și compoziție diferite, pentru adulți și pentru copii, jacuzi, zone interioare și exterioare, diferte tipuri de saune, spații de relaxare, cabine de masaj și alte proceduri pentru corp și față.

Generoasa zonă SPA, cu diferitele ei facilități, este o adevărată plăcere după o drumeție montană solicitantă sau relaxată ori după sporturi de iarnă, iar terapiile prin masaj reprezintă un element suplimentar de răsfăț într-un program de relaxare sau de recuperare.

Apa care răsare din adâncuri este limpede, incoloră, bogată în sulf, hidrogen sulfurat, fluor și alte minerale valoroase. Datorită compoziției sale chimice excepționale, a fost apreciată încă din vremea tracilor și romanilor pentru efectele sale asupra sănătății.

[slb_group

Această apă nu doar relaxează, ci acționează la nivel fiziologic: stimulează circulația, susține refacerea musculaturii și articulațiilor, fiind folosită în balneoterapie pentru afecțiuni ale sistemului locomotor, al sistemului nervos periferic și pentru recuperare după traumatisme, dar și pentru anumite condiții dermatologice sau ginecologice.

Aqua Club Kotvata – SPA în aer liber, cu muntele în față

Marele avantaj este că, dacă ești oaspete al hotelului The Five Elements Medical & Spa Hotel, ai acces la Aqua Club Kotvata, aflat chiar în vecinătatea hotelului. Mergi în halat și-n papuci. Complexul exterior cu piscine cu apă între 18 și 40°C îți oferă perspectiva aia de mare valoare, de libertate în natură cu apă termală, cer deasupra, peisaj montan.

În orice anotimp e frumos, dar iarna e, parcă altfel, Experiențele SPA fiind foarte potrivite în lunile reci, deoarece apa minerală este caldă și, datorită compoziției sale chimice, căldura pătrunde adânc în oase și se menține mult timp după ce ați ieșit din piscină. 

Și dragii mei, aflați că aici se pot face drumeții nu numai în localitate și în jurul ei, cu și la vestitele 7 Lacuri din Rila, în stațiunea de schi Panichiste, diferite mănăstiri și trasee eco.

Dar vara? 

Vara toate drumurile sunt deschide către împrejurimi, inclusiv hotelul organizează drumeții. Urmăriți-le pagina de Facebook, constant organizează evenimente, concerte, seri tematice în hotel sau în afara lui. 

SPA-ul continuă în farfurie și în pahar

Gastronomia susține starea de bine. Hotelul funcționează în regim de demipensiune, micul dejun și cina tip bufet incluzând multe tipuri de salate, opțiuni vegetariene, preparate gătite lent, variante fără gluten, fructe, produse ușoare, ingredientele provenind de la producători și ferme agricole din apropiere. 

Iar selecția de vinuri reprezintă tot o experiență conectată la regiune, și nu una întâmplătoare ci chiar de la Zlaten Rozhen, o cramă boutique și nu numai, din apropiere, despre care am scris aici!

[slb_group

Și dacă mai îmi place ceva la acest hotel, este

Grija pentru natură – exprimată în mai multe moduri. Însă mie ce mi-a atras atenția este că oaspeții au opțiunea să opteze pentru pachet de cazare fără schimbarea zilnică, pe durata sejurului, a lenjeriei și prosoapelor, ceea ce duce la un consum redus de apă și energie. Și este chiar, spune într-un interviu, conducerea hotelului, cel mai preferat pachet de turiști, ceea mi se pare formidabil! 

Plus că hotelul este deținător de Green- key, un criteriu de certificare internațională pentru sustenabilitate, acordată hotelurilor și altor facilități turistice care îndeplinesc criterii stricte de protecție a mediului.

Așa că ai toate motivele din lume pentru un SPA-break în Bulgaria, la Sapareva Banya, indiferent că mergi special pentru un sejur sau faci un tranzit de câteva zile în drum din/spre Grecia. 

Sapareva Banya, 36 Germaneya St

0707 22 155

office@thefiveelementshotel.bg

thefiveelementshotel.com

Iulia Bahovski

Recent Posts

Sofia candidează la titlul de Capitală Europeană a Turismului 2027

Cum arată un oraș în care istoria, natura, cultura și stilul de viață modern sunt…

5 zile ago

Românii transformă vacanțele în experiențe culinare: 41% aleg cursurile de gătit

Ascensiunea „skilliday”: jumătate dintre europeni intenționează să învețe o nouă abilitate în vacanță * Jumătate…

7 zile ago

Alexandra Căpitănescu va concerta la Sofia. Reprezentanta României la Eurovision 2026 ajunge în Bulgaria

Alexandra Căpitănescu, interpreta care a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2026 și a obținut…

7 zile ago

Primul lungmetraj bulgar despre Baba Vanga, din toamnă în cinematografe

Primul lungmetraj bulgar dedicat celebrei profete Baba Vanga, „Rupite: Ultima profeție a Babei Vanga”, va…

o săptămână ago

Nikola Tsolov, din nou lider în Formula 2. Cine este pilotul bulgar considerat unul dintre marile pariuri pentru Formula 1?

Pentru Bulgaria, weekendul trecut a fost despre sport și despre victorii. Tenis, baschet și, mai…

o săptămână ago

MICHELIN intră oficial în lumea vinului. Pe 7 iulie se va lansa prima selecție dedicată cramelor din Burgundia

După aproape un secol în care stelele MICHELIN au devenit reperul suprem al gastronomiei și…

o săptămână ago