Între briza sărată a mării, verdele intens al parcului natural și aburii calzi ai izvoarelor termale din stațiunea Sf. Sf. Constantin și Elena, își face loc un nume care redefinește conceptul de turism de sănătate și wellness în Bulgaria – hotelul Ensana Aquahouse.
Brand internațional de referință, cu o tradiție de zeci de ani în wellness și balneologie, Ensana și-a ales prezența în Bulgaria, în cea mai veche stațiune de pe litoralul bulgăresc, faimoasă pentru izvoarele sale tămăduitoare, locul în care natura, medicina și starea de bine se întâlnesc într-o singură experiență.
La Ensana, „wellness” nu este un simplu sinonim pentru relaxare – este o filosofie de viață. Natura devine terapeut, medicina – aliat, iar alimentația – parte esențială din procesul de vindecare, transformând ideea de sănătate într-un stil de viață, o cultură și o alegere conștientă.
Impresionată de baza de cazare, de facilitățile SPA, de restaurante, dar și de oamenii de la Ensana Aquahouse – hotel deschis tot timpul anului, l-am invitat pe Nikolay Popov, managerul SPA al Centrului SPA și Medical Ensana, la o conversație, pentru a afla mai multe despre filosofia sănătății, despre prevenția ca misiune Ensana și despre rolul stațiunii Sf. Sf. Constantin și Elena ca destinație dedicată wellnessului conștient și recuperării.
Redau în continuare întreaga conversație.
Bună ziua, bine v-am găsit și vă rog să ne povestiți despre drumul dv. profesional, ce v-a determinat să alegeți domeniul turismului de sănătate și wellness, ce vă inspiră să continuați în această direcție?
Nikolay Popov: Bună ziua, mă numesc Nikolay Popov și sunt managerul Centrului SPA și Medical Ensana Aquahouse. Am studii de master în kinetoterapie și un al doilea master în managementul sănătății. Am o experiență îndelungată ca kinetoterapeut, atât în clinică, cât și în balneologie, precum și câțiva ani de activitate în domeniul comerțului și vânzărilor.
Ceea ce mă motivează cel mai mult în activitatea mea din domeniul turismului de sănătate și wellness, este calitatea produsului pe care îl oferim, caracteristicile unice ale resurselor naturale din stațiunea Sf. Sf. Constantin și Elena, combinate cu progresele medicinei fizice și de reabilitare, care alături de prezența unor profesioniști dedicați și harnici, ne permit să oferim un produs cu adevărat de înaltă calitate, la nivel mondial.
Pentru mine este o onoare și un privilegiu să conduc centrul nostru medical și SPA, care este, de altfel, și cel mai mare de acest fel, din nord-estul Bulgariei.
Spuneți-mi, vă rog, mai multe despre Centrul SPA și Medical Ensana Aquahouse – ce tipuri de terapii și programe oferiți și care dintre ele sunt cele mai solicitate de oaspeți?
Nikolay Popov: Așa cum am menționat deja, Centrul Medical și SPA Ensana Aquahouse este cel mai mare din nord-estul Bulgariei. Dispunem de 32 de cabinete terapeutice și de zeci de specialiști în reabilitare și kinetoterapie, care desfășoară procedurile specifice în aceste spații.
Această bază ne permite să oferim și să dezvoltăm un portofoliu extrem de bogat și variat de servicii medicale, balneologice și wellness – de la proceduri strict medicale, precum inhalațiile, la terapii balneare precum aplicațiile cu diferite tipuri de nămol, până la servicii wellness precum ritualul Hammam.
Programele care se bucură de cel mai mare interes din partea oaspeților noștri sunt „Recuperare și revitalizare”, axată pe sănătatea ortopedică a sistemului musculo-scheletic, „Imunostimulare”, care consolidează și întărește rezistența organismului, și cea mai recentă inovație din portofoliul nostru – „Aquavital Rebalance”, care valorifică posibilitățile de kinetoterapie subacvatică în bazinul terapeutic, având ca obiectiv refacerea funcțiilor motorii afectate și redobândirea independenței de mișcare a clienților noștri.
Nu în ultimul rând, merită menționate și programele „Healthy”, „Essential” și „Traditional”, care permit un grad ridicat de personalizare a tratamentelor – o expresie autentică a conceptului de recuperare conștientă.
Hotelul Aquahouse din stațiunea „Sf. Sf. Constantin și Elena” funcționează sub brandul Ensana. Ce standarde și ce filosofie aduce acest brand internațional de renume – și cum le resimt oaspeții hotelului?
Nikolay Popov: Specificul brandului Ensana este că pune sănătatea oaspeților pe primul loc – aceasta este misiunea sa fundamentală. Tot ceea ce ține de activitatea hotelului este subordonat acestei misiuni: de la procedurile medicale și SPA, la bucătărie și preparate, până la cosmeticele folosite în hotel – toate sunt create în acord cu această filosofie.
O altă caracteristică esențială a Ensana este utilizarea activă a resurselor naturale de vindecare, specifice zonei geografice în care este amplasat hotelul. Pentru noi, acestea sunt apele minerale din stațiunea Sf. Sf. Constantin și Elena, leșie de la Marea Neagră și nămolul liman.
Mai mult decât atât, un standard obligatoriu în activitatea noastră este respectarea practicilor etice și sustenabile în folosirea acestor resurse naturale, astfel încât ele să rămână disponibile și pentru generațiile viitoare. Cu alte cuvinte, totul se face cu grijă, responsabilitate și viziune pentru conservarea, protejarea și dezvoltarea acestor factori naturali terapeutici.
Hotelul este amplasat în cea mai veche stațiune de pe litoralul Mării Negre – Sf. Sf. Constantin și Elena, renumită pentru izvoarele sale termale. Care este puterea acestor ape și cum sunt ele integrate în terapiile pe care le oferiți?
Nikolay Popov: Apa minerală din izvoarele stațiunii Sf. Sf. Constantin și Elena se caracterizează printr-o temperatură hipertermală de 46°C și o mineralizare scăzută. Acest lucru o face extrem de versatilă, atât pentru terapiile prin imersiune, cât și pentru consumul direct. Astfel, se obține un efect terapeutic multifactorial puternic asupra organismului, cu beneficii durabile.
Compoziția sa microchimică îi conferă o eficiență deosebită, în special în tratarea traumelor și afecțiunilor aparatului locomotor, a sistemului nervos periferic și a sistemului digestiv.
În centrul nostru medical și SPA, aceasta este unul dintre principalele mijloace de tratament. O utilizăm în proceduri de hidroterapie – hidromasaj, băi cu vibromasaj, gimnastică în apă, kinetoterapie subacvatică, duș Charcot, precum și, desigur, pentru consum direct.
Centrul Ensana Aquahouse combină SPA și wellness și programe medicale. Care sunt principalele diferențe între aceste concepte și de ce este important ca oamenii să le înțeleagă corect?
Nikolay Popov: Principalele diferențe dintre aceste concepte țin atât de filosofia lor, cât și de procedurile utilizate. În zona SPA și wellness, pe primul plan se află relaxarea mentală, emoția și plăcerea oferită de procedurile aplicate. Terapiile caracteristice pentru aceste direcții sunt ritualurile SPA, cum ar fi ritualul hamam, masajul thai și terapiile și masajele create special, „Aqua Sea-cret” și „Fire Sea-cret”.
Programele medicale, în schimb, sunt formulate cu scopul de a îmbunătăți starea fizică și sănătatea clienților noștri. În cazul lor, rezultatele sunt măsurabile cantitativ și calitativ – de pildă, cu cât s-a redus durerea pacientului după o serie de tratament sau cu cât a crescut distanța pe care o poate parcurge, fără un mijloc suplimentar de sprijin.
Este important să facem diferența între aceste concepte, deoarece ele descriu direcții diferite de îmbunătățire a stării organismului. Cele mai eficiente și durabile rezultate apar însă atunci când combinăm aceste direcții, deoarece astfel acționăm multifactorial asupra organismului, obținând un efect optim.
Echipa Ensana! Spuneți-ne mai multe despre specialiștii care stau în spatele procedurilor – cum combinați expertiza medicală, terapiile și abordarea umană?
Nikolay Popov: Un principiu de bază în organizația noastră este ca vocea tuturor să fie auzită. În dezvoltarea și elaborarea procedurilor, terapiilor și programelor viitoare sunt luate în considerare atât competențele medicilor de medicină fizică și de recuperare, cât și feedbackul celor care aplică procedurile (specialiști în recuperare/ kinetoterapeuți), precum și al clienților care beneficiază de ele. În acest fel se formează un mecanism productiv, autocorector și autoechilibrat de îmbunătățire, perfecționare și dezvoltare a portofoliului nostru de servicii, în centrul căruia se află clientul și grija pentru el.
O parte importantă a filosofiei holistice Ensana este alimentația. Care este conceptul din spatele „Healthy Cuisine”? Este hrana potrivită, o componentă a tratamentului și prevenției?
Nikolay Popov: Hrana este esențială pentru fiecare dintre noi, însă calitatea ei, cantitatea și modul de preparare determină dacă efectul asupra organismului va fi benefic sau nu. O alimentație corectă, adaptată nevoilor noastre energetice și particularităților individuale, este fundamentală atât pentru tratament, cât și pentru prevenirea viitoarelor afecțiuni.
La Ensana Aquahouse acordăm o atenție specială valorii nutritive a alimentelor, preparării sănătoase și utilizării produselor proaspete, de origine controlată. Unic pentru noi este și conceptul „Fit & Healthy”, în cadrul căruia servim doar produse cu conținut caloric redus, gătite sănătos – fără utilizare de grăsimi, la abur, cu ingrediente și condimente recunoscute pentru beneficiile asupra sănătății.
Se spune că „prevenția este noul lux”. Cum o definiți dumneavoastră – și cum îi ajutați pe oaspeți să perceapă sănătatea ca pe o investiție pe termen lung?
Nikolay Popov: Prevenția este esențială pentru asigurarea unei vieți lungi, în stare bună de sănătate și cu o calitate ridicată a vieții. Datorită progresului științei și medicinei, astăzi avem privilegiul de a ști ce măsuri trebuie să luăm pentru a ne asigura o viață lungă, demnă și sănătoasă. Prin munca noastră suntem mândri că reușim să oferim sănătate clienților noștri și să le îmbunătățim starea de sănătate.
Când lucrăm cu ei, ne străduim să menținem un contact apropiat, prin care să îi încurajăm să își formeze obiceiuri durabile legate de propria sănătate. După cum arată concluzia unui studiu german privind obiceiurile de sănătate ale populației – 1 euro investit în prevenție economisește 7 euro alocați tratamentului. Așadar, investiția în prevenție este cea mai bună investiție în sănătate.
Dacă ar trebui să descrieți în trei cuvinte experiența „Ensana” în Sf. Sf. Constantin și Elena – care ar fi acestea și de ce?
Nikolay Popov:
Le-aș folosi exact pe acestea, pentru că se numără printre caracteristicile definitorii ale produsului pe care îl oferim. Prima reprezintă scopul principal al muncii noastre. A doua este interconectată cu prima și derivă din ea. Iar a treia este resursa esențială prin care lucrăm și pe care trebuie să o prețuim și să o protejăm.
Varna, dincolo de vară: idei de weekend cu gastronomie, cultură și ape termale
Romanul „Grădinarul și moartea”, semnat de Georgi Gospodinov, a câștigat Premiul Criticii Spaniole pentru „Cea…
Premierul interimar al Bulgariei, Andrey Gyurov, a transmis un mesaj după alegerile din Ungaria, subliniind…
Misiunea spațială Artemis II utilizează camere produse de compania americană Imperx, fondată de inginerul bulgar…
De Paște, parcarea în zonele cu durată limitată din Varna, cunoscute drept „zona albastră” și…
Peste o lună, Bulgaria va găzdui Grande Partenza (Marele Start) al celei de-a 109-a ediții…
Vești bune pentru cetățenii români care călătoresc în Bulgaria sau tranzitează țara vecină pe durata…