Angela Gheorghiu Nayden Todorov Angela Gheorghiu Nayden Todorov

Angela Gheorghiu, alături de Nayden Todorov și Teodor Ilincăi, într-o gală de excepție la Praga

Mult îndrăgita și celebra soprană Angela Gheorghiu, maestrul-dirijor Nayden Toodorov și tenorul român de top Teodor Ilincăi, au urcat din nou împreună pe scenă, de această dată în renumita sală „Smetana” din Praga, pentru o gală de operă de neuitat.

Angela Gheorghiu Nayden Todorov

Alături de Orchestra Simfonică Națională Cehă, cei trei au oferit publicului o seară grandioasă, cu un program spectaculos ce a cuprins unele dintre cele mai îndrăgite arii și duete din repertoriul lui Händel, Cilea, Puccini, Dvořák, Nino Rota și alți titani ai muzicii clasice.

Angela Gheorghiu a impresionat prin rafinament, emoție și o prezență scenică magnetică, interpretând cu grație și forță ariile care au consacrat-o, publicul fiind cucerit de la primele acorduri și răsplătind fiecare moment cu aplauze îndelungi.

Angela Gheorghiu Nayden Todorov

Prezența lui Nayden Todorov pe scena de la Praga nu a fost întâmplătoare. Conform comunicatului Filarmonicii din Sofia, Angela Gheorghiu însăși a dorit  ca dirijorul bulgar să fie parte din acest proiect, mărturisind în repetate rânduri admirația și bucuria de a colabora cu el.

Angela Gheorghiu, alături de Nayden Todorov și Teodor Ilincăi, într-o gală de excepție la Praga - By Julia

Cu o carieră impresionantă, Todorov a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii: Orchestra Simfonică din Viena, cea din Londra, Filarmonica din Tokyo, Orchestra Simfonică a Israelului de Nord, cea din Berlin, dar și Orchestrele Naționale ale Braziliei, Egiptului și Siciliei. De-a lungul timpului, s-a aflat la pupitrul unor artiști legendari precum Thomas Hampson, Samuel Ramey, Sonya Yoncheva, Anna Netrebko, Bryn Terfel, Rolando Villazón, Roberto Alagna, Plácido Domingo, Raina Kabaivanska, Ghena Dimitrova, Nicolae Ghiuselev și Anna Tomowa-Sintow.

Prima întâlnire artistică dintre Nayden Todorov și Angela Gheorghiu a avut loc în 2019, pe scena Sălii 1 a Palatului Național al Culturii din Sofia, într-un concert memorabil susținut alături de Filarmonica din Sofia. Însă cei doi au evoluat pe scenă împreună și în noiembrie anul trecut, chiar în sala Bulgaria a Filarmonicii din Sofia.

Sursă foto: profilul de Facebook Nayden Todorov