vinofrenia mai ruse vinofrenia mai ruse

Vinofrenia 02-03 mai la Ruse: Festivalul vinului bulgăresc, al muzicii și gastronomiei

Pregătește-te pentru o explozie de arome, sunete și culoare în orașul Ruse!

Și asta pentru că „Vinofrenia” – Festivalul vinului bulgăresc, al muzicii și gastronomiei își deschide porțile pe

Când: pe 2 și 3 mai 2025, între orele 16:00-  22:00,

Unde: Curtea interioară și Teatrul de vară de la Clubul Militar Ruse!

Bilete?  Disponibile deja la https://shorturl.at/VLXpx

Ce este Vinofrenia?

Vinofrenia este un festival urban contemporan, dedicat celor mai bune vinuri bulgărești, bucătăriei locale savuroase, atmosferei culturale captivante și muzicii live – un eveniment special care creează o punte între iubitorii de vin și producătorii locali, între pasionații de arome și maeștrii bucătari, între artizani și artiști din diferite  domenii artistice.

Deși este un festival dedicat vinului, Vinofrenia nu se adresează numai comunității de cunoscători, fiind potrivit pentru orice curios să descopere lumea vinului, pentru cei care caută o experiență autentică, mâncare bună și muzică de calitate.

La ce să te aștepți la Vinofrenia:

Peste 150 de vinuri de la 23 de crame artizanale bulgărești din întreaga Bulgarie

Mâncare delicioasă, pregătită pe loc de chefi locali. Te vei bucura de sesiuni de gătit live cu Violina de la Violi Fasta Pasta, Konstantin de la Skyline și Kristiyan de la Il Parco– nume cunoscute și recunoscute în Bulgaria

✅ Producători de mezeluri artizanale și produse locale autentice – companionul perfect al vinului bun. Se vor alătura Ku-Bratsko, cu delicatese din lapte de oaie și capră, dar și renumiții tineri fermieri de la „Shopar, taur și știucă”, care prezintă mezeluri tradiționale pe bază de vechi rețete

Momente dulci și revigorante? Bineînțeles! Intră în joc cei de la Fitness Chef, cu deserturile lor fără regrete, alături de maeștrii de la Sapiens Specialty Coffee, care vor pregăti cafea de specialitate, limonade răcoritoare și cocktailuri surprinzătoare.

Hidratarea e esențială la o degustare de vinuri, iar noi ne-am gândit la toate! Standul cu apă Voditsa va fi prezent la festival pentru a te menține proaspăt pe tot parcursul zilei.

Program de concerte live în fiecare seară, începând cu ora 20:30:
Vineri: atmosferă de jazz cu headliner-ul Ruse Jazz Syndicate
Sâmbătă: seară rock incendiară cu băieții de la Popokate5l

Surprize muzicale și artistice pe parcursul întregii zile, alături de vibe-ul groovy al DJ Groovy George.

Expoziție în sala Clubului Militar, unde vei putea explora lumea plină de culoare a artistei Ema Yordanova.

Și ceva inedit – băieții de la renumitul podcast bulgar „3 kile de cultură” vor fi prezenți și vor înregistra un episod special dedicat culturii vinului, direct din inima festivalului.

Zone clar delimitate și prietenoase: Zonă dedicată vinurilor, Zonă de food, Zonă de familie, unde echipa Happy Clever Kids se va ocupa de activități creative pentru cei mici, Zonă de picnic și scena principală, locul unde magia serilor de festival va prinde viață.

Biletele pentru Vinofrenia sunt deja în vânzare!

Le poți achiziționa online, direct de pe platforma Urbohttps://shorturl.at/VLXpx – sau, dacă preferi, chiar de la fața locului în zilele festivalului.

  • Bilet de o zi – 30 leva= 15.36 euro
  • Bilet pentru ambele zile – 50 leva= 25.57 euro

Prețul include:

  • un pahar de degustare personalizat, care rămâne al tău
  •  brățară de acces care îți oferă degustări nelimitate de vin și acces complet la întregul program cultural al festivalului

Cine sunt organizatorii?

În spatele Vinofrenia se află echipa pasionată de la Habitati – primul loc din Ruse unde vinăriile artizanale bulgărești au ajuns pe rafturi și au făcut cunoștință directă cu publicul. De-a lungul timpului, echipa a organizat zeci de degustări conduse chiar de enologii cramelor, atrăgând sute de vizitatori și iubitori de vin.

Aceste întâlniri i-au inspirat să facă mai mult. Așa a luat naștere ideea unui festival de amploare, cu misiunea de a promova vinurile artizanale bulgărești și de a construi o comunitate unită în jurul lor. Cu timpul, alți entuziaști s-au alăturat cauzei lor, contribuind activ la organizarea primului festival de vinuri de acest gen din Ruse.

Cu sprijinul celor care cred în cultură și gust autentic:

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Ruse și al Programului „Cultură 2025”, alături de contribuția de neprețuit a partenerilor Vinofrenia:
Party Group Entertainment, PrintMe.Art, Wine Adventures – Wine tours & tastings, Happy Clever Kids, MG Travel, Arena Media, 3 kile de cultură și Ruse.On.The.Danube.

🎉 Vino și tu să faci parte din magia primei ediții a festivalului Vinofrenia!
Două zile de vinuri excelente, mâncare delicioasă, muzică live și atmosferă de neuitat în inima orașului Ruse.

vinofrenia mai ruse