Pentru al doilea an consecutiv, Bulgaria va găzdui evenimentul L’Etape by Tour de France, care va avea loc în zona stațiunii cu ape termale, Velingrad, în munții Rodopii de Vest.
Participanții vor parcurge două distanțe, 102 și 57 de kilometri, care vor include o urcare dificilă, în urma cărora se va desemna „Regele muntelui”. Acesta este programul cursei pentru 28 iulie.
Cu o zi înainte, pe 27 iulie, vor avea loc activități cu două starturi în afara competiției – o cursă pentru familii și o cursă pentru copii.
De asemenea, în Velingrad va fi amenajat un sat în stilul Tour de France, pentru ca spiritul celei mai mari curse de ciclism să se simtă cât mai autentic, în Bulgaria.
Până în prezent peste 650 de persoane și-au manifestat dorința de participare, cu 20% mai multe decât la ediția de anul trecut. Înscrieri se vor fi accepta și în ziua primirii numerelor de start, au declarat organizatorii.
Detalii găsiți pe site-ul oficial al evenimentului
Foto: FB L’Etape Bulgaria by Tour de France, 2nd edition
Vrei să afli mai multe despre Bulgaria și tot ceea ce o leagă de România? Ne găsești pe Facebook, pe Linkedin și în grupul FB Descoperă Bulgaria!