Editoriale

Renăscut prin culoare, satul Staro Zhelezare devine capitala artei stradale în regiune

În inima Bulgariei, lângă orașul Plovdiv, se găsește un mic sat pe nume Staro Zhelezare, fost cândva un simbol al industrializării în era comunistă, și motiv de mândrie națională pentru dictatorul bulgar de odinioară, Todor Jivkov. Aici el a primit vizite ilustre, precum cea a premierului Indiei, Indira Gandhi, în 1968, și a legendarului lider cubanez Fidel Castro, în 1972.

Cu fabrici înfloritoare, tractoare pe ogoare și muncitori dedicați, satul era pe-atunci un exemplu al realizărilor comuniste. Cu toate acestea, după ’89, satul a fost uitat și a intrat în declin. Sătenii au plecat să caute oportunități în Occident, iar industria a fost lăsată în paragină.

 

Cu toate acestea povestea satului nu s-a încheiat aici. Staro Zhelezare a găsit o nouă viață prin arta stradală, datorită artistului contemporan bulgar Ventsislav Pironkov și a soției sale poloneze, Katarzhina – ambii artiști înzestrați nu numai cu talent și pasiune, ci și cu dorință de a schimba lumea, de a o face mai frumoasă și mai bună.

Acum zece ani, ei au început să picteze pereții și poarta propriei case din sat, transformând apoi zidurile și gardurile din sat, în adevărate opere de artă. Ulterior, ei au invitat studenți la Arte, atât polonezi cât și bulgari, să se alăture proiectului.

Sub îndrumarea lor, tinerii artiști au transformat pereții caselor, zidurile și gardurile noi și vechi, în pânze colorate și pline de viață.

Imaginile reprezintă oameni celebri din sat, eroi, actori, muzicieni și personalități politice, dar și mesaje puternice, comicsuri și reproduceri de picturi celebre.

[slb_group

Din sat nu lipsește nici primul muzeu de artă stradală din regiune, aflat într-o anexă din magazinul central al satului și unde sunt expuse fotografii și texte care redau întreaga poveste.

Această renaștere artistică a adus un nou început pentru satul Staro Zhelezare, aducându-l din nou în lumina reflectoarelor, de această dată ca un loc al artei și al creativității, dovedind că, într-adevăr, arta și culoarea pot da o nouă viață locurilor uitate, putând transforma nu doar spațiile și clădirile, ci și viețile oamenilor.

Așa cum o localnică, membră în corul satului, apare pictată cu Karl Lagerfeld. Iar pe strada alăturată te așteaptă cu zâmbetul pe buze, Marilyn Monroe.

În timp ce pe strada MOMA (Museum of Modern Art), direct intrarea la muzeu 🙂

Ce mai poți vizita în apropiere?

Bineînțeles, orașul Plovdiv 

 

Iulia Bahovski

Recent Posts

„Vara pe pavaj”: centrul capitalei Sofia se deschide pentru pietoni

Îmi place când străzile se închid pentru mașini și se deschid pentru oameni. Și, așa…

4 zile ago

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

o săptămână ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

o săptămână ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

2 săptămâni ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago