Traficul rutier pentru toate vehiculele pe podul Ruse – Giurgiu va fi oprit timp de opt ore, din data de 12 iunie, de la ora 20:00, până pe 13 iunie, la ora 04:00, anunță API- Agenția Drumurilor din Bulgaria
Motivul este reparaţia urgentă a rosturilor de dilatare în segmentul de pod care nu a fost reabilitat, au anunţat reprezentanţii Agenţiei, care menționează în comunicat faptul că executarea acestor lucrări urgente va asigura siguranţa circulaţiei până la începerea lucrărilor de construcţie şi în această porţiune a podului.
API aminteşte că lucrările de reparaţie capitală a podului Ruse – Giurgiu au început pe 10 iulie anul trecut. Lucrările se desfăşoară zilnic, fără oprirea traficului, iar activităţile sunt organizate, astfel încât vehiculele să circule în ambele sensuri pe partea de carosabil pe care nu se lucrează. Până acum, au fost reabilitate complet cele două benzi pe un tronson de 413 metri.
În prezent, sunt reparaţi următorii 320 de metri ai benzii în direcţia spre Bulgaria. În timpul executării lucrărilor de construcţie, traficul pe pod se desfăşoară în ambele sensuri pe banda către România. Traseul de pe teritoriul bulgăresc al Podului Dunării are o lungime totală de 1,057 kilometri. De la punerea sa în funcţiune, acum 70 de ani, în 1954, nu a fost efectuată nicio reparaţie capitală.
Vrei să afli mai multe despre Bulgaria și tot ceea ce o leagă de România? Ne găsești Facebook, pe Linkedin și în grupul Descoperă Bulgaria!