Locuri

Melnik – popasul ideal în drum spre sau din Grecia

Aflat în vestul Bulgariei, foarte aproape de frontiera Kulata, între Bulgaria și Grecia, orășelul Melnik cu o istorie bogată cu vremuri de glorie, cu arhitectură renascentistă impresionantă și priveliști de vis, este o destinație ideală de popas numai pentru o noapte de odihnă, ci și pentru o zi de turism activ în care să te „pierzi” pe străzile vechi în care aproape fiecare casă are teren cu viță-de-vie și produce vin.

Asta pentru că Melnik este cunoscut în întreaga lume pentru dealurile din nisip, vinul său fin și soiurile locale unice de struguri. Toate premisele pentru un popas cu adevărat interesant!

 

Orașul oferă o mare diversitate de spații de cazare, de la case de oaspeți până la hoteluri mai mari, restaurante tradiționale cu specialități culinare tradiționale și vinuri foarte bune.

Ba există chiar și un Muzeu al Vinului!

Din punct de vedere al turismului, locul oferă trei tipuri de activități:

  • Plimbare pe platoul Sf. Nikola, unde se află multe obiective turistice naturale, istorice și religioase, precum ruine de cetăți, mănăstiri, trasee ecologice.

  • Tururi de crame și degustări de vinuri

Tur al caselor vechi din oraș, construite în stil tipic renascentist bulgar, din care eu îți spun să nu ratezi Casa Kordopulov!

=>Dacă vrei să afli mai multe informații inedite despre locuri, oameni și întâmplări din Bulgaria, hai în grupul Descoperă Bulgaria!

 

Iulia Bahovski

Recent Posts

„Vara pe pavaj”: centrul capitalei Sofia se deschide pentru pietoni

Îmi place când străzile se închid pentru mașini și se deschid pentru oameni. Și, așa…

3 zile ago

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

6 zile ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

o săptămână ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

2 săptămâni ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago