MyBulgaria

Între 17 decembrie și 8 ianuarie, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse se va desfășura în ambele sensuri

Circulația pe Podul Dunării dintre Ruse și Giurgiu va fi reluată în ambele sensuri începând din această seară, 17 decembrie, și se va desfășura așa, fără restricții, până pe 8 ianuarie 2026.

În această seară, la ora 20:00, circulația în ambele sensuri pe Podul Dunării va fi restabilită anticipat, a anunțat prefectul regiunii Ruse, Dragomir Draganov. Decizia ține cont de creșterea traficului auto în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou și va fi valabilă până la 8 ianuarie, a precizat Draganov, citat de Radioul Național.

Peste Dunăre și peste timp: povestea Podului Giurgiu-Ruse

„După 8 ianuarie începe renovarea celui de-al cincilea tronson al podului, care este, de fapt, partea principală. Acesta are aproximativ 300 de metri și, în decursul acestor șase luni – până pe 30 iunie – vor fi reparate tronsonul al cincilea și al șaselea. Sperăm ca cel târziu până în prima săptămână a lunii iulie să fie deschis circulației întregul pod, așa cum am deschis în prezent tronsonul deja reparat”, a mai spus Draganov.

Până pe 1 februarie, taxa pentru traversarea podului va putea fi achitată atât în euro, cât și în lei, iar după această dată Consiliul de Miniștri va lua o decizie privind cuantumul acesteia.


Vrei să afli mai multe despre Bulgaria și despre tot ceea ce o leagă de România? Revino, atunci, pe www.byjulia.ro !

Sunt Iulia Bahovski, traducător, jurnalist și blogger, autor de vești și povești despre România și Bulgaria, și mă găsești pe Facebook, pe Linkedin și în grupul Descoperă Bulgaria! Mulțumesc pentru că citești și dai mai departe și prietenilor tăi, acest articol! 

Iulia Bahovski

Recent Posts

„Vara pe pavaj”: centrul capitalei Sofia se deschide pentru pietoni

Îmi place când străzile se închid pentru mașini și se deschid pentru oameni. Și, așa…

4 zile ago

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

o săptămână ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

o săptămână ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

2 săptămâni ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago