Events

„În Bucătăria Inimii Mele”: o expoziție despre gustul memoriei, prezentată de Anna Stoeva aduce la Casa Tranzit, în Cluj

Expoziția documentară multimedia „În Bucătăria Inimii Mele”, semnată de artista documentaristă bulgară Anna Stoeva, a avut vernisajul pe 20 februarie 2026,  la Tranzit House din Cluj-Napoca.

Expoziția este prezentată în premieră la Cluj și poate fi vizitată până la 1 martie 2026, zilnic între orele 14:00 și 20:00.

Artista documentaristă bulgară Anna Stoeva invită publicul în lumea a patru femei bulgare foarte diferite și a familiilor lor, prin intermediul rețetelor familiale delicioase și nostalgice.  „În Bucătăria Inimii Mele” îmbină filmul documentar, povestirea, tradițiile și o notă de realism magic într-o expoziție multimedia care explorează istoria, identitatea, amintirile și emoțiile purtate de ritualul cotidian al pregătirii mâncării.

Context: Bucătăria ca spațiu al memoriei și al istoriei

În ultimul secol, industrializarea a schimbat radical modul în care ne pregătim mâncarea. Expoziția transportă vizitatorii într-o lume a aromelor și a metodelor vechi de gătit, aflate pe cale de dispariție, dar și într-un spațiu al nostalgiei, al pierderii, al apartenenței și al eliberării de povara prescriptivă a tradiției.

Dincolo de poveștile personale, bucătăria păstrează urmele marilor procese care au zguduit Bulgaria în secolul XX: instaurarea și căderea comunismului, epurarea etnică a turcilor bulgari și prejudecățile față de minoritatea romă. Expoziția și filmul documentar care o însoțește sunt concepute ca o călătorie în care rețetele devin o cheie intimă și emoțională pentru înțelegerea acestor transformări.

Personaje și povești

Expoziția este construită ca o experiență senzorială ghidată de elementele rețetelor de familie – imagini, sunete, videoclipuri și obiecte.

Una dintre povești urmărește originile aromelor care inspiră bucătăria lui Myuzeyen, provenit dintr-o familie de turci bulgari strămutați forțat în timpul epurării etnice din perioada comunistă, pentru ceea ce credeau că va fi definitiv, revenind un an mai târziu.

Proiecție specială a coproducției româno-bulgare „De ce eu?”, regizat de Tudor Giurgiu

O altă poveste o prezintă pe Velichka Obreykova, absolventă a Conservatorului din Viena și membră a unui clan de antreprenori din Plovdiv, ale căror proprietăți au fost confiscate după venirea comunismului. Forțată să părăsească bucătăria grandioasă a familiei și să se mute în camera servitoarelor, ea a păstrat tradițiile culinare ale elitei bulgare în anii de penurie, transmițând rețetele mai departe nepoatei sale, Lalka.

Publicul o întâlnește și pe Lelya Snezha, care de 26 de ani gătește ciorba de burtă în restaurantul rom „La Aylyatin”, fără a modifica vreun condiment, păstrând rețeta secretă chiar și față de fiicele sale.

Aceste istorii reflectă experiențe paralele din România, unde războiul, foametea și austeritatea comunistă au remodelat tradițiile culinare, iar bucătăria a rămas un spațiu intim de conservare a identității.

Lumea vizuală

Pe durata celor șapte zile de expoziție, Anna Stoeva transformă spațiul Casei Tranzit prin straturi de țesături albe, foi de aluat translucid, proiecții și instalații inspirate de realismul magic al amintirilor din copilărie. În centrul spațiului se află patru naturi moarte „în mișcare” – cinemagrafii cu mișcări subtile, aproape imperceptibile.

Instalația include trei scurtmetraje documentare de aproximativ zece minute fiecare, vizionabile cu căști, oferind o experiență imersivă care completează mediul expozițional.

Ce urmează

După prezentarea din România, expoziția va fi itinerată la Sofia în vara anului 2026, inclusiv în parteneriat cu Asociația Gradoscope, în cadrul evenimentului cultural organizat la Stochna Gara, fosta gară de marfă din capitala Bulgariei. Scurtmetrajul documentar va participa la un circuit internațional de festivaluri.

Echipă și parteneri

Autor și regizor: Anna Stoeva
Director de imagine: Carmen Tofeni
Sunet: Ivan Manov
Producători: Anna Stoeva și David Djambazov (tanuki films)
Producător junior: Evgenia Evtimova
Muzică: Yuliyan Stoyanov

Organizarea și producția expoziției sunt realizate de tanuki films, cu sprijinul Centrului Cultural Român Casa Tranzit și Lorand Maxim (Cluj), în parteneriat cu Luft Film (București) și Academia Culinară HRC (Sofia).

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene – NextGenerationEU, prin programul de granturi pentru industriile culturale și creative, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență gestionat de Fondul Național pentru Cultură din Bulgaria.

Iulia Bahovski

Recent Posts

„Vara pe pavaj”: centrul capitalei Sofia se deschide pentru pietoni

Îmi place când străzile se închid pentru mașini și se deschid pentru oameni. Și, așa…

2 zile ago

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

6 zile ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

o săptămână ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

2 săptămâni ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago