MyBulgaria

Bulgaric – noul produs de marketing al Bulgariei pentru sezonul turistic de anul acesta

În condițiile în care concurența între destinațiile turistice din Europa este din ce în ce mai mare și în dorința de a-și loializa oaspeții din străinătate,, o companie din Varna, filială și agenția din Bulgaria a unui mare turoperator german – Schauinsland Reisen a dezvoltat un produs turistic inovativ:  o cutie-suvenir cu informații și produse culinare bulgărești, pe  care turiștii străini o pot cumpăra ca amintire sau cadou simbolic din Bulgaria, pentru cei dragi.

„De ani de zile, echipa noastră caută modalități diferite și inovatoare de a le arăta oaspeților ceva mai mult din țara noastră și de a lăsa amintiri care să-i aducă pe oameni înapoi la noi. La sfârșitul verii trecute, o idee ne-a inspirat foarte tare – nu doar să oferim amintiri, ci să împachetăm o bucată de Bulgaria pentru ca oaspetele să o ducă acasă cu el”, a declarat Iliya Iliev, administratorul companiei, pentru BgTourism.bg.

Produsul a fost lansat în acest an, cu mare entuziasm la începutul lunii martie, de Ziua Națională a Bulgariei și a început deja să fie distribuit prin intermediul operatorilor de turism și la recepțiile hotelurilor, în data de 1 iulie.

Turiștii au astfel ocazia să părăsească Bulgaria cu produse culinare bulgărești tradiționale  de înaltă calitate, ambalate atractiv într-o cutie de carton care conține și o broșură în 7 limbi, care prezintă pe scurt, istoria Bulgariei și oferă informații despre produsele incluse.

Cutia Bulgaric a fost  proiectată cu dimensiuni practice pentru a se potrivi în orice valiză. Cântărește 4,5 kg,  are dmensiunile 28 cm x 28 cm x 12 cm și costă 100 de leva.  

Sursa: BgTourism.bg partener byjulia.ro

Iulia Bahovski

Recent Posts

De la leva la euro: povestea unui drum de 28 de ani

8 august 2026. În Bulgaria s-a încheiat perioada obligatorie de afișare a prețurilor atât în…

23 de ore ago

Bulgaria exportă cantități record de energie electrică cu ajutorul a peste 6 gigawați de baterii

„Bulgaria exportă cantități record de energie electrică, iar centrala nucleară de la Kozloduy continuă să…

2 zile ago

Ultima zi cu prețuri afișate în leva și euro în Bulgaria

Sâmbătă, 8 august, este ultima zi în care comercianții din Bulgaria sunt obligați să afișeze…

2 zile ago

Dimitar Berbatov: „Am greșit”. Lecția unui campion despre responsabilitate, succes și curaj

În ultimii ani, imaginea sportului a devenit tot mai strâns legată de reclamele la pariuri…

2 zile ago

Bulgaria va găzdui reuniunea conducerii unuia dintre cei mai mari tour-operatori din lume – TUI Group

În luna septembrie, 155 de manageri de top ai TUI Group se vor reuni în…

3 zile ago

Plovdiv găzduiește Campionatul Mondial de canotaj pentru juniori sub 19 ani. Două echipaje românești calificate în Finalele A

Plovdiv găzduiește, în perioada 6–9 august, Campionatul Mondial de canotaj pentru juniori sub 19 ani,…

3 zile ago