Proiectul „Vecinii” va prezenta Bulgaria la cea de-a 60-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, care se va desfășura între 20 aprilie și 24 noiembrie 2024. Acesta a fost selectat din 17 candidaturi, s-a anunțat în cadrul unei conferințe de presă speciale organizate de Ministerul Culturii, organizatorul Pavilionului Bulgariei în Italia.
„Vecinii” scoate la lumină amintirile reduse la tăcere și estompate ale supraviețuitorilor violențelor politice ale regimului comunist din Bulgaria între 1945-1989 și analizează moștenirea lor problematică în prezent.
Prin intermediul obiectelor interactive, al instalațiilor video și sonore ale unor narațiuni autentice din acea perioadă, publicul va experimenta interpretarea bulgară a motto-ului Bienalei din acest an stabilit de curatorul acesteia, Adriano Pedrosa – „Stranieri Ovunque” (Străini peste tot).
Autorii proiectului bulgar sunt artista vizuală, scriitoarea și cercetătoarea Krasimira Butseva de la University of the Arts London, istoricul prof. Liliya Topuzova de la Universitatea din Toronto și Julian Chehirian, doctorand în Istoria științei la Universitatea Princeton. Sarcina curatorială la granița dintre artă, politică și istorie i-a fost încredințată lui Vasil Vladimirov, licențiat în Istorie modernă și politică la Royal Holloway, Universitatea din Londra și master în Sociologie politică la London School of Economics and Political Science.
Pavilionul național al Republicii Bulgaria este organizat de Ministerul Culturii și realizat de Galeria Națională de Artă și de comisarul Nadejda Giacova, directoarea muzeului Arsenal din Sofia – filială a Muzeului de Artă Contemporană a Galeriei Naționale de Artă. Informațiile sunt furnizate de reporterul Radio Bulgaria, Vesela Krâsteva.
Text: Radio Bulgaria
Foto: BTA prin Radio Bulgaria
Traducere: Vladimir Mitev