Varna, orașul care găzduiește cel mai vechi aur prelucrat din lume - By Julia Varna, orașul care găzduiește cel mai vechi aur prelucrat din lume - By Julia
Obiecte de aur expuse la Muzeul de Arheologie

Varna, orașul care găzduiește cel mai vechi aur prelucrat din lume

În toamna anului 1972, o simplă lucrare de infrastructură avea să schimbe definitiv istoria arheologiei mondiale.

În timp ce săpa un șanț pentru un cablu electric în zona industrială de vest a Varnei, șoferul de excavator Raycho Marinov a scos la lumină obiecte metalice și unelte din silex. După ce le-a predat autorităților locale, descoperirea a ajuns rapid în atenția specialiștilor Muzeului de Arheologie din Varna, dar nimeni nu bănuia că tocmai fusese descoperită cea mai veche comoară de aur prelucrat din lume.

Săpăturile arheologice au început oficial în noiembrie 1972, sub coordonarea arheologului Ivan Ivanov, cel care avea să devină ulterior director al Muzeului de Arheologie din Varna. Cercetările au confirmat existența unei necropole calcolitice datate între anii 4600–4350 î.Hr., adică la finalul epocii cuprului.

În 1976, situl a fost declarat monument arheologic de importanță națională.

Investigațiile s-au desfășurat pe parcursul a 13 sezoane, până în anul 1991, cu unele întreruperi. La cercetări au participat arheologi, antropologi și specialiști ai Academiei Bulgare de Științe. Rezultatele au depășit orice așteptări: până în prezent au fost descoperite 294 de morminte.

Cel mai bogat mormânt este Mormântul nr. 43, cu cel mai decorat schelet al unui bărbat considerat conducătorul comunității, este literalmente plin de aur, fiind expus in mijlocul sălii dedicate “aurului de Varna”.
Varna, orașul care găzduiește cel mai vechi aur prelucrat din lume - By Julia
Muzeul de Arheologie, cel mai bogat mormânt plin de aur găsit în Necropola Varna
Acest mormânt conține majoritatea bijuteriilor din aur descoperite și rămâne o dovadă impresionantă a primelor etape de dezvoltare a unei societăți cu o organizare ierarhică complexă și structuri de putere consacrate. Pentru membrii săi, primele produse din aur tratat, aveau o semnificație simbolică sacră și marcau statutul social al proprietarilor lor.
Dar in aceste morminte nu s-a descoperit doar aur, ci si obiecte de ceramica complexe, ceea ce este uimitor dacă reflectăm la faptul că urmele acestei civilizații a precedat cam cu 800 de ani, civilizația minoica din Creta, prima civilizație europeana complexa si piramidele de la Giza!

Ceea ce face necropola de la Varna unică în lume este cantitatea impresionantă și diversitatea obiectelor din aur. Peste 3.000 de piese, cu o greutate totală de peste 6 kilograme, au fost recuperate din morminte. Sunt identificate peste 38 de tipuri diferite de artefacte: coliere, brățări, diademe, plăcuțe ornamentale, dar și obiecte cu rol simbolic și ritualic. Toate acestea reprezintă cel mai vechi aur prelucrat tehnologic cunoscut pe Pământ.

Descoperirile arată clar că oamenii acestei comunități aveau deja o societate bine organizată, cu diferențe sociale vizibile și structuri de putere. Aurul nu era doar un material decorativ, ci un simbol al statutului, al autorității și, cel mai probabil, al credinței. Unele morminte conțin cantități impresionante de aur, în timp ce altele sunt aproape lipsite de obiecte, ceea ce confirmă existența unei ierarhii sociale bine conturate.

Importanța necropolei de la Varna depășește cu mult granițele Bulgariei. Ea este considerată unul dintre cele mai valoroase monumente ale preistoriei europene și mondiale. Aici se regăsesc primele dovezi clare ale apariției elitelor și ale utilizării aurului ca simbol al puterii.

Astăzi, tezaurul este expus la Muzeul de Arheologie din Varna, unde poate fi admirat alături de colecții din epoca elenistică, romană și antică târzie. Este una dintre cele mai importante atracții culturale ale orașului și un punct de referință pentru cercetători și turiști din întreaga lume.

Varna nu este doar un oraș al plajelor și al vacanțelor. De mai bine de un secol, de când a fost declarată oficial stațiune turistică, și-a construit identitatea ca un centru cultural viu, cu festivaluri, expoziții și evenimente internaționale. Însă adevărata întâlnire cu trecutul are loc în liniștea muzeului, acolo unde strălucirea aurului vechi de peste șase milenii spune povestea începuturilor civilizației europene.

Ieșind din muzeu, nu rămâi doar cu imaginea unei comori spectaculoase, ci cu sentimentul că ai fost martor, pentru câteva clipe, la una dintre cele mai vechi expresii ale puterii, credinței și organizării umane. Varna nu este doar un oraș de la malul mării — este un punct de origine al istoriei universale a aurului.

După vizita la muzeu am făcut și un scurt reel cu imagini din Muzeu. Îl poți vedea la acest link în Facebook.

Poți vedea aurul din Varna chiar acum, la București

Dacă drumul până la Varna mai așteaptă, vestea bună este că aurul din celebra necropolă poate fi văzut chiar acum în România, la Palatul Suțu din București. O selecție valoroasă de artefacte preistorice este expusă aici, în cadrul unei expoziții realizate în parteneriat cu Muzeul Regional de Istorie din Varna.

Este o ocazie rară să vezi, la doar câțiva pași de centrul Capitalei, piese de aur vechi de peste șase milenii, obiecte funerare și artefacte care spun povestea uneia dintre cele mai vechi civilizații europene. Practic, înainte să ajungi la Marea Neagră, poți face o oprire culturală chiar în inima Bucureștiului.

Expoziția de la Palatul Suțu creează o legătură firească între Varna și București și oferă publicului român șansa de a intra direct în contact cu una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale lumii.