Sezonul de iarnă în staţiunea Borovets (Bulgaria) ar urma să se deschidă oficial pe 21 decembrie, conform unui comunicat publicat marţi pe site-ul staţiunii, transmite BTA.
Cu toate acestea, în anunţ se precizează că sezonul ar putea fi deschis mai devreme, dacă condiţiile meteo vor permite acest lucru.
La Borovets, turiştii pot beneficia, până în 27 decembrie, de preţurile abonamentelor de anul trecut. Iniţial, termenul limită până la care erau valabile aceste preţuri era cel de 15 decembrie.
Conform site-ului staţiunii, preţul unui skipass valabil între orele 8:30 AM şi 12:30 PM este de 75 de leva pentru turiştii cu vârsta între 23 şi 64 ani, iar pentru tinerii între 14 şi 22 de ani şi persoanele peste 65 de ani este de 55 de leva. Preţul pentru copii cu vârsta între 7 şi 13 ani este de 45 de leva. Pentru un card valabil între orele 12 şi 16, preţul pentru adulţi este de 65 de leva, pentru tineri 50 de leva, iar pentru copii 40 de leva.
Pentru întreaga zi, skipass-ul costă 90 de leva pentru adulţi, 70 de leva pentru tineri şi 55 de leva pentru copii. Pentru o perioadă de şase zile în sezonul de iarnă, skipass-ul costă 500 de leva pentru adulţi, 380 de leva pentru tineri şi 300 de leva pentru copii. Pe timpul nopţii, preţurile sunt de 55 de leva pentru adulţi şi pentru tineri şi 35 de leva pentru copii.
Cei care doresc pot cumpăra un card valabil pentru întregul sezon, pentru 1.700 de leva. Pentru copiii şi tinerii care au până la 22 de ani costă 1.200 de leva iar pentru persoanele de peste 75 de ani – 100 de leva.
Concesionarul „Borosport” oferă şi carduri contactless precum şi un discount pentru persoanele cu dizabilităţi. Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul staţiunii.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.
România a încheiat Campionatele Mondiale de Canotaj Under19 de la Plovdiv, Bulgaria, pe primul loc…
8 august 2026. În Bulgaria s-a încheiat perioada obligatorie de afișare a prețurilor atât în…
„Bulgaria exportă cantități record de energie electrică, iar centrala nucleară de la Kozloduy continuă să…
Sâmbătă, 8 august, este ultima zi în care comercianții din Bulgaria sunt obligați să afișeze…
În ultimii ani, imaginea sportului a devenit tot mai strâns legată de reclamele la pariuri…
În luna septembrie, 155 de manageri de top ai TUI Group se vor reuni în…