Business

Sectorul turistic din Bansko, în alertă: aderarea la euro îi prinde de Revelion, când băncile sunt închise

Sectorul turistic din Bansko are  îngrijorări serioase legate de modul de plată și de raportare a veniturilor de Revelion și începutul anului. Reprezentanții industriei cer o întâlnire urgentă cu experți ai ministerului de resort și ai Agenției Naționale de Venituri, transmite Radioul Național din Bulgaria.

Turismul este primul sector care va resimți greutățile tranziției de la leva la euro – chiar în perioada în care stațiunea este plină de turiști, iar băncile sunt închise. Proprietarii de hoteluri și restaurante din Bansko au o serie de întrebări concrete, spune Malin Bistrin, președintele Uniunii afacerilor în turism.

„Imaginați-vă că la ora 24 fără un minut plătiți notele în leva, iar după miezul nopții în euro. Cât euro trebuie să avem? Nu știm. Trebuie să ținem banii separat – un portofel cu euro, unul cu leva? Apoi, cât numerar ar trebui să avem? Putem să estimăm, având în vedere că băncile nu lucrează, iar sancțiunile sunt serioase? Toate acestea ne îngrijorează. Nu suntem pregătiți”, a explicat el.

Reprezentanții industriei așteaptă răspunsuri clare la aceste întrebări în cadrul unei întâlniri cu experți ai instituțiilor de stat.

Am cerut ajutor de la Ministerul Turismului, împreună cu reprezentanți ai Administrației F, să vină și să aducă puțină liniște. Întâlnirea este programată peste aproximativ două săptămâni, astfel încât să avem timp să ne pregătim”, a adăugat Bistrin.

În ciuda îngrijorărilor actuale, reprezentanții sectorului turistic din Bansko sunt convinși că aderarea Bulgariei la zona euro va avea un efect pozitiv asupra celei mai puternice industrii din țară.

„Consider că introducerea monedei euro este extrem de benefică pentru sectorul nostru”, a concluzionat el.

Iulia Bahovski

Recent Posts

„Vara pe pavaj”: centrul capitalei Sofia se deschide pentru pietoni

Îmi place când străzile se închid pentru mașini și se deschid pentru oameni. Și, așa…

3 zile ago

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

6 zile ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

o săptămână ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

2 săptămâni ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago