Events

Se apropie Bansko film fest 2024, festivalul internațional de film montan. Acces gratuit

Între 20 și 24 noiembrie, Bansko devine capitala cinematografiei montane. Aflat la cea de-a 24-a ediție, festivalul reunește 75 de filme din 39 de țări, aducând în prim-plan cele mai bune scurtmetraje și documentare pe teme de alpinism, ciclism, călătorii, aventură, parapantă, schi extrem și snowboarding, speologie, cultura popoarelor montane și altele.

Evenimentul include proiecții în 3 săli, invitați din Bulgaria și din străinătate, întâlniri, prezentări, celebrarea aniversărilor unor realizări de neuitat în alpinismul bulgar și mondial, program pentru copii, expoziții, concerte, activități în aer liber, intrarea într-o peșteră, concurs de alpinism, zonă de mâncare și băuturi și momente de neuitat de întâlnire cu invitații festivalului.

Aventurieri faimoşi în toată lumea vor lua parte la festival, printre care schiorul polonez Andrzej Bargiel, care a escaladat cu succes toate vârfurile de peste 8.000 de metri din masivul Karakorum (Pakistan) pe schiuri. Un alt invitat din Polonia va fi Adam Bielecki, care a obţinut succesul după escaladarea curajoasă a unora dintre cele mai dificile vârfuri de pe planetă, inclusiv primele escalade pe timp de iarnă ai munţilor Gasherbrum şi Broad Peak.

Legendarul alpinist australian Beat Kammerlander se va afla de asemenea pe scena festivalului, precum şi exploratorul italian Alex Bellini şi alpinistul şi ghidul Peter Moser, iar Andrej Stremfelj, care a câştigat de două ori Golden Pickel Award, va vorbi, pe 22 noiembrie, despre cariera sa ameţitoare în alpinism. Printre invitaţii bulgari se vor număra Doychin Boyanov, Kuncho Dolapchiev, Nikola Kalistrin şi Stefan Ivanov, transmit organizatorii.

Accesul la festival este gratuit.

Foto și detalii: Bansko Film Fest

 

Redactia MyBG

Recent Posts

12-14 iunie: Friendship Regatta aduce spectacolul velierelor între Mangalia și Varna

În după-amiaza zilei de vineri, 12 iunie, în Portul Varna sunt așteptate să sosească primele…

5 zile ago

Întâlnire istorică pe scena Naționalului din Sofia: Jernej Lorenci montează „Fizica tristeții” de Georgi Gospodinov

„Nu suntem oare cu toții, Minotauri? Fiecare dintre noi este legat de propria cruce a…

5 zile ago

Sofia, Varna, Burgas și Plovdiv concurează pentru Eurovision 2027

Sofia, Varna, Burgas și Plovdiv continuă competiția pentru organizarea concursului Eurovision din 2027, informează Radioul…

5 zile ago

Cărțile autorilor bulgari, în topurile de vânzări la Bookfest 2026

Grădinarul și moartea de Gheorghi Gospodinov, cel mai bine vândut titlu de ficțiune de la…

o săptămână ago

Atenționare de călătorie: Republica Bulgaria – restricții temporare de circulație în perioada 04-05 iunie 2026

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în…

2 săptămâni ago