Prin Lume

Prima pârtie de schi între Carpați și Balcani, s-a deschis la 50 de km de Varna

Pârtie de schi aproape de mare? Chiar dacă nu ninge?

Da, există așa ceva în Bulgaria!

La 50 de km de Varna, în localitatea Valchi Dol. Este singura pârtie de schi între munții Carpați și Balcani, are 250 de metri, fiind amplasată la 234 de metri altitudine, pe un deal din localitate.

Ce oferă și ce nu oferă pârtia din Valchi Dol?

Păi există instalație de cablu și iluminat în regim de nocturnă. Nu se pot însă, închiria schiuri sau săniuțe. De asemenea, nu există vestiare.

Practic, dacă locuiești sau ești cazat în apropiere – te duci, de distrezi, revii la baza de înnoptare.

În primele zile, accesul pe pârtie a fost gratuit, urmând ca în perioada următoare, consiliul local să introducă o taxă despre care administrația locală a declarat pentru presa bulgară, că va fi una simbolică, primăria orașului dorind doar să acopere costurile de întreținere

E o pârtie nouă?

Nu, ea a fost înființată încă din 1998, fiind de-atunci mai mult înschisă decât deschisă, mentenanța dificilă, lipsa zăpezii, dificultățile administrative numărându-se printre cele mai mari provocări.

Ultima dată a funcționat în 2017. Acum, după renovări, achiziționarea de tunuri de zăpadă, cumpărarea porțiunii de teren care nu era a municipalității și o investiție totală de aproximativ 300 000 de euro, există speranța este pârtia va funcționa mult timp, în fiecare iarnă. Doar frig să fie!

Că altfel, pârtia este o adevărată comoară pentru o localitate care, deși aflată la 50 de km de mare, este amenințată cu depopularea!

Foto: FB Valchi Dol

 

 

Iulia Bahovski

Recent Posts

„Vara pe pavaj”: centrul capitalei Sofia se deschide pentru pietoni

Îmi place când străzile se închid pentru mașini și se deschid pentru oameni. Și, așa…

3 zile ago

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

6 zile ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

o săptămână ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

2 săptămâni ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago