Prin Lume

O expoziție de fotografie în Sofia prezintă viața renumitului artist Picasso

Galeria de Artă Municipală din Sofia găzduiește până în data de 12 februarie o expoziție cu peste 80 de fotografii inedite cu Picasso, realizate de renumiții fotografi ai acelor vremuri, André Villers și Edward Quinn, între 1951 si 1973.

„Această expoziție îl prezintă pe omul Picasso. Specialiștii din domeniul artei spun că Pablo Picasso avea un caracter dificil, foarte dur, uneori chiar și arogant. Dar în aceste fotografii, îl puteți vedea pe blândul Picasso, cealaltă față a lui”, a subliniat, conform presei de la Sofia, José Félix Benz Oliver, unul din cei doi curatori ai expoziției.

Multe dintre fotografiile expuse îl arată pe artist alături de copiii săi. În altele, Picasso apare în atelier, la Festivalul de Film de la Cannes, sau în public, la o coridă organizată în cinstea sa.

Redactia MyBG

Recent Posts

Bulgarii călătoresc tot mai mult. România, pe locul trei în preferințele lor

Pe scurt: Peste 1 milion de călătorii ale cetățenilor bulgari în străinătate s-au înregistrat în…

3 zile ago

Nikola Tsolov, tot mai aproape de Formula 1: pilotul bulgar a obținut superlicența

Nikola Tsolov a făcut un pas major spre Formula 1, după ce pilotul bulgar a…

3 zile ago

Eurovision 2027: Zborurile Viena–Burgas încep mai devreme

Zborurile dintre Viena și Burgas vor începe mai devreme anul viitor, pentru a oferi mai…

3 zile ago

Peste 60 000 de oameni au vizitat MINA Sofia în primul an

Peste 60.000 de iubitori ai artei au vizitat MINA Sofia, o expoziție românească itinerantă denumită…

4 zile ago

Un avion guvernamental rusesc a survolat Bulgaria. Încotro se îndrepta și cu ce scop?

Un avion guvernamental rusesc de tip IL-76, aparținând Ministerului Situațiilor de Urgență al Federației Ruse,…

2 săptămâni ago

Ara Malikian, într-un concert de talie mondială la Ruse, pe 10 octombrie

Pe 10 octombrie 2026, de la ora 19:00, sala Arena Ruse va deveni scena unuia…

2 săptămâni ago