Burgas, Bulgaria – Vineri, 4 iulie 2025, la ora 18:00, în parcul „Ezero”, în apropierea bazei hipice, a fost deschis oficial Festivalul Sculpturilor din Nisip din orașul de pe litoral Burgas. Evenimentul, organizat de Municipalitatea Burgas, a fost marcat de o atmosferă festivă, muzică live și dans.
Expoziția de anul acesta se întinde pe o suprafață de 5.000 mp și reunește lucrările a 13 sculptori bulgari, mulți dintre ei originari din Burgas.
Tema ediției din acest an este „Orașul poveștilor”, iar printre personajele recreate din nisip se numără: Alice în Țara Minunilor, Ridichea uriașă, Baronul Münchhausen, Cei trei mușchetari, Cenușăreasa, Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici, Păcală, Nastratin Hogea, Motanul încălțat, Ali Baba și cei 40 de hoți, Aladin și lampa fermecată, Pinocchio, Pippi Șosețica și multe alte personaje îndrăgite.
Deschiderea a fost accesibilă gratuit publicului, conform tradiției, și s-a bucurat de prezența Orchestrei de suflători a orașului și a dansatorilor de la Școala de Dans „Estrella”, conduși de coregrafa Olga Mohova.
Program de vizitare
Lunile iulie, august și septembrie – între orele 9:00 și 21:00, fără zi de pauză.
Tarife
Copii până la 7 ani și persoane cu dizabilități – gratuit
Bilet pentru copii între 7 și 18 ani – 2,50 leva
Bilet pentru pensionari – 2,50 leva
Bilet pentru grupuri – 3,50 leva
Bilet standard – 4,50 leva
Bilet 2 adulți + 1 copil – 9,00 leva
Bilet 2 adulți + 2 copii – 11,00 leva
Bilet 2 adulți + 3 copii – 13,00 leva
Sursă text și foto: Pagina de internet și FB a Municipalității Burgas