La Budapesta, în ziua inaugurării lui Péter Magyar, momentul viral nu a fost un discurs politic.
A fost dansul plin de energie, de pe treptele Parlamentului, al lui Zsolt Hegedüs, viitorul ministrul al Sănătății, unul dintre personajele-cheie ale noului guvern de la Budapesta, devenit celebru încă din noaptea alegerilor din 12 aprilie când a făcut pași de dans în stil AC/DC când a ieşit în mijlocul susţinătorilor. Imaginile s-au viralizat și atunci și ieri, pe reţelele sociale.
La
Sofia, fostul ministru de Interne a cucerit inimile bulgarilor, la momentul învestirii noului guvern, pentru că purta o cravată cu șiruri de oi albe și una neagră. Despre simbolistica acestui gest, am scris
la acest link.
Nu am un exemplu actual din România, poate îmi scapă, dar îmi amintesc de câtă simpatie se bucura la început Johannis când apărea pe bicicletă sau pe munte. Ca să nu mai vorbesc de Nicușor Dan, tot la început, când își ducea fetița la școală. Bine, acolo era și momentul SPP-istului ală de-a cucerit toate inimile.
Însă în toate cazurile era vorba de normalitate, de umanitate, de emoție, de senzația că liderul din fața lor trăiește în aceeași lume cu noi.
După preluarea puterii, însă, autenticitatea dispare. Și pe de o parte e firesc. Funcțiile mari vin cu presiune, protocol, filtre de securitate și decizii care cer vigoare, autoritate și control. Și atunci apare din nou, ruptura. Ca să nu mai zic că uneori, puterea seduce atât de mult, că uiți cine ești și de unde ai plecat, dar asta e o altă temă:
Deși politica pare să aibă nevoie mai mult ca niciodată, de lideri care să pară oameni, nu personaje construite în laboratoare de PR și imagine.
Cu toate că acum, când scriu, îmi vine în minte Maia Sandu, care cred că este un cel mai bun exemplu care jonglează perfect momentele de determinare și autoritate, cu cele de umanitate.