Și dacă pentru noi, „La Paștele Cailor” e o expresie peiorativă sinonimă cu „niciodată”, la bulgari, sintagma reprezintă o sărbătoare cât se poate de reală, numită de bulgarii din România Tudorița, iar de bulgarii din Bulgaria, ziua lui Teodor — Todorovden.
Veche de zeci de ani, sărbătoarea are loc întotdeauna prima sâmbătă din Postul Paștelui, când este venerat Sf. Teodor, asociat în tradiția ortodoxă cu Sf. Teodor Tiron, considerat protectorul cailor și vestitorul primăverii.
În dimineața acestei zile, caii sunt împodobiți cu mărgele, ciucuri și flori, duși la adăpat și sfințiți la biserică.
Momentul cel mai așteptat al zilei e dat, însă, de parada și întrecerile tradiționale de cai, numite în bulgară, kușii.
Todorovden nu e însă doar sărbătoarea cailor — e și un semnal că primăvara bate la ușă. Se spune că tinerele femei își spală părul în apă în care au pus paie din ieslea cailor, crezând că astfel părul le va crește sănătos și lung, obicei păstrat cu sfințenie mai ales la sate, unde sărbătoarea capătă și azi un caracter aproape magic.
Nestinarii și dansul pe cărbuni încinși – tradiție, credință și mister
Tradiția a traversat și Dunărea — la bulgarii din cartierul Matei Voievod din Târgoviște, Tudorița se păstrează vie de peste 150 de ani, dovadă că unele lucruri rezistă oricărei graniță și oricărui timp.
Sărbătoarea se celebrează în toată Bulgaria, în unele locuri chiar super festiv!
Fotografiile din articol sunt din cartierul Dragalevți din Sofia, situat pe muntele Vitoșa, unde am fost și eu azi să mă bucur de bucuria localnicilor, care, după cum se vede au participat cu multă voie bună la ceremonia organizată de municipalitate.
Pe scurt: Peste 1 milion de călătorii ale cetățenilor bulgari în străinătate s-au înregistrat în…
Nikola Tsolov a făcut un pas major spre Formula 1, după ce pilotul bulgar a…
Zborurile dintre Viena și Burgas vor începe mai devreme anul viitor, pentru a oferi mai…
Peste 60.000 de iubitori ai artei au vizitat MINA Sofia, o expoziție românească itinerantă denumită…
Un avion guvernamental rusesc de tip IL-76, aparținând Ministerului Situațiilor de Urgență al Federației Ruse,…
Pe 10 octombrie 2026, de la ora 19:00, sala Arena Ruse va deveni scena unuia…