MyBulgaria

Cu cât au crescut prețurile locuințelor în Bulgaria, în ultimul trimestru din 2025?

În al treilea trimestru al anului 2025, prețurile locuințelor, măsurate prin indicele prețurilor locuințelor, au crescut cu 5,1% în zona euro și cu 5,5% la nivelul întregii Uniuni Europene comparativ cu același trimestru al anului precedent, arată datele Eurostat citate de BNR.

În al doilea trimestru al anului 2025, prețurile locuințelor au crescut cu 5,1% în zona euro și cu 5,5% în Uniunea Europeană.

Comparativ cu al doilea trimestru al anului trecut, prețurile locuințelor din perioada iulie–septembrie au crescut cu 1,6% atât în zona euro, cât și în UE.

Datele Eurostat arată că prețurile locuințelor din Bulgaria au crescut în al treilea trimestru al anului 2025 cu 15,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, țara fiind devansată doar de Ungaria, cu o creștere a prețurilor locuințelor de 21,1%, și de Portugalia, cu un avans de 17,7%.

Prețurile locuințelor din Bulgaria au crescut în al treilea trimestru al anului trecut cu 3,8% față de cele trei luni precedente, când de asemenea au crescut cu 3,8%.

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, un stat membru al UE a raportat o scădere anuală a prețurilor locuințelor în al treilea trimestru al anului 2025, iar douăzeci și cinci au înregistrat o creștere anuală, mai arată datele Eurostat.

Scăderea a fost înregistrată în Finlanda (o reducere a prețurilor locuințelor de 3,1%), în timp ce cele mai mari creșteri au fost raportate în Ungaria (un salt de 21,1%), Portugalia (17,7%) și Bulgaria (15,4%).

Comparativ cu trimestrul precedent, prețurile au scăzut în cinci state membre și au crescut în douăzeci și unu de state membre. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Luxemburg (-3,1%), Finlanda (-2,2%) și Slovenia (-1,1%), în timp ce cele mai mari creșteri au fost raportate în Letonia (+5,2%), Slovacia (+4,9%), Portugalia (+4,1%) și Bulgaria (o creștere de 3,8% pe bază trimestrială).

Într-un interval de 10 ani (al treilea trimestru al anului 2025 comparativ cu aceleași trei luni din 2015), prețurile locuințelor aproape s-au triplat în Ungaria (un salt de 275%). În alte 11 state s-au dublat, cele mai mari creșteri fiind observate în Portugalia (169%), Lituania (162%) și Bulgaria (156%).

Finlanda este singura țară în care prețurile locuințelor au scăzut în această perioadă (o reducere de 2%), arată datele Eurostat.

Redactia MyBG

Recent Posts

12-14 iunie: Friendship Regatta aduce spectacolul velierelor între Mangalia și Varna

În după-amiaza zilei de vineri, 12 iunie, în Portul Varna sunt așteptate să sosească primele…

5 zile ago

Întâlnire istorică pe scena Naționalului din Sofia: Jernej Lorenci montează „Fizica tristeții” de Georgi Gospodinov

„Nu suntem oare cu toții, Minotauri? Fiecare dintre noi este legat de propria cruce a…

6 zile ago

Sofia, Varna, Burgas și Plovdiv concurează pentru Eurovision 2027

Sofia, Varna, Burgas și Plovdiv continuă competiția pentru organizarea concursului Eurovision din 2027, informează Radioul…

6 zile ago

Cărțile autorilor bulgari, în topurile de vânzări la Bookfest 2026

Grădinarul și moartea de Gheorghi Gospodinov, cel mai bine vândut titlu de ficțiune de la…

o săptămână ago

Atenționare de călătorie: Republica Bulgaria – restricții temporare de circulație în perioada 04-05 iunie 2026

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în…

2 săptămâni ago