Octombrie devine, an de an, luna de referință pentru vinul bulgăresc și bogăția sa de soiuri locale. Pe 26 octombrie, Bulgaria marchează Ziua Internațională a soiului Mavrud, o sărbătoare care aduce în prim-plan tradiția, terroir-ul și inovația din spatele vinurilor autohtone.
Pentru al șaselea an consecutiv, această inițiativă reunește pasionați de vin, specialiști și curioși să afle cât mai multe despre vin, din întreaga lume, în cadrul unui roadshow de 5 festivaluri urbane, desfășurate în orașe-cheie din Bulgaria.

Inițiativa aparține Asociației Bulgare a Profesioniștilor în Vin (BAWP) și reunește cinci dintre cele mai dinamice orașe ale țării – Plovdiv, Ruse, Varna, Veliko Tarnovo și Sofia – care devin, pe rând, gazde ale unor evenimente efervescente dedicate vinului. Fiecare festival aduce o experiență unică, completată de degustări, muzică live, gastronomie locală și povești captivante din lumea vinului bulgăresc.
Urban Wine Fest – 5 orașe, 5 experiențe diferite
Ruse | 26–27 septembrie 2025
📍 Piața Svoboda
⏰ Vineri: 16:00–22:00 | Sâmbătă: 14:00–22:00
Festivalul de la Ruse dă startul turneului oenologic. Vizitatorii vor putea degusta o selecție amplă de vinuri bulgărești și o colecție specială de vinuri românești din soiuri autohtone, completate de preparate culinare locale, masterclass-uri și ateliere de artă. Atmosfera festivă va fi animată de concertele susținute de Militsa Gladnishka, The Fox and the Cats, Big Band Ruse și o petrecere cu DJ.

Plovdiv | 3–5 octombrie 2025
📍 Podul peste strada Gladstone
Timp de trei zile, Plovdiv devine scena unei sărbători a vinului în aer liber, cu un program bogat în degustări, muzică și gastronomie. Festivalul începe cu Fanfara din Plovdiv, urmată de seri de jazz cu Gorbachev Quartet și seturi marca DJ Manev, care transformă atmosfera într-o adevărată petrecere.
Printre atracțiile de neratat se numără standul Plovdiv Wine Routes, care pune în valoare terroir-ul local și identitatea vinurilor din regiune. Evenimentul este inclus și în agenda oficială a Conferinței Globale privind Turismul Vinicol organizate de UN Tourism.
Varna | 10–11 octombrie 2025
📍 ReBonkers, capitala maritimă a Bulgariei
Varna aduce la festival un aer boem și marin. Vinurile locale se alătură preparatelor culinare semnate de maeștri bucătari din zonă, într-o atmosferă relaxată, animată de sunetele de jazz și bossa nova ale duo-ului Yanitsa Stancheva-Jazzika și Georgi Iliev Mista Future. Weekendul devine, astfel, o evadare urbană cu gust, sunet și miros de mare.
Veliko Tarnovo | 17–18 octombrie 2025
📍 Samovodska Charshia – Strada Meșteșugarilor
Orașul vechi oferă un decor aparte pentru festival. Vinul, muzica și gastronomia se împletesc într-un peisaj cu farmec istoric. The Sunshine Duo aduce jazz-ul live, iar trupa The Hitch-Hikers & Gabo revine cu rock local plin de energie. Trecutul și prezentul se întâlnesc într-o celebrare autentică, specifică orașului Veliko Tarnovo.
Sofia | 31 octombrie – 1 noiembrie 2025
📍 Sub cupola Largo, în centrul capitalei
Finalul acestei serii de festivalui va avea loc în Sofia, acolo unde vinul și muzica se vor reuni, iarăși, într-o atmosferă rafinată. Sub cupola Largo, vizitatorii vor putea descoperi soiuri bulgărești în combinații savuroase cu preparate festive. Muzica simfonică și selecțiile bine-cunoscutului DJ Manev oferă fundalul perfect pentru încheierea unei luni dedicate vinului local.
Vinurile locale în centrul atenției
Sărbătoarea este despre soiurile care definesc identitatea Bulgariei ca țară producătoare de vin. În centrul degustărilor se vor regăsi soiuri endemice precum: Mavrud, Rubin, Shiroka Melniska Loza, Gergana, Melnik 55, Cherven Misket, Pamid, Vrachanski Misket Keratsuda
…alături de soiuri clasice balcanice precum Dimyat și Gamza. Alături de ele, bucătarii locali vor propune asocieri culinare menite să potențeze gustul vinului și să ofere o experiență completă.
Jivko Enchev, președintele Asociației bulgare a profesioniștilor în vinuri: „Colaborarea între Bulgaria și România arată că în lumea vinului nu există granițe.” (interviu)
Informații utile pentru participanți:
-
✅ Intrarea este gratuită
-
🍷 Degustările și consumul se achită la fața locului
-
🥂 Puteți aduce propriul pahar de degustare sau utiliza paharele oferite contra unui mic depozit
-
🔞 Evenimentul este dedicat persoanelor peste 18 ani
-
📸 Pe durata festivalurilor vor avea loc filmări și fotografii
-
⚠️ Se încurajează un consum moderat și responsabil
Despre Ziua Internațională a soiului Mavrud
Creată de Asociația Bulgară a Profesioniștilor în domeniul Vinului, Ziua Internațională a soiului Mavrud a devenit, în doar șase ani, un reper în calendarul internațional al vinului. Scopul inițiativei este promovarea soiurilor locale și creșterea vizibilității vinului bulgăresc, atât în țară, cât și în afara granițelor.
26 octombrie este, astfel, ziua în care Bulgaria își afirmă unicitatea pe harta mondială a vinului, punând în valoare soiurile sale tradiționale – cele care definesc caracterul autentic al regiunii.
Evenimentul se desfășoară sub patronajul Ministrului Turismului și beneficiază de sprijinul oficial al Ministerului Turismului, Ministerului Agriculturii și Alimentației, al municipalităților din Plovdiv, Ruse, Varna, Veliko Tarnovo și Sofia, precum și al Mastercard.






