„Vreau cu tărie să elimin toate insinuările că Bulgaria abandonează zona euro în următorul an”, a declarat ministrul de Finanțe Temenuzhka Petkova, după zvonurile apărute că guvernul ar amâna proiectul de adoptare a monedei unice.
„Există o procedură pentru a fi audiați în Eurogrup – la mijlocul lunii februarie. Abia după aceea vom vedea care sunt indicatorii – dacă Bulgaria îndeplinește criteriul prețurilor și vom prezenta un raport pentru a solicita un raport de convergență. Nu am renunțat la aderarea la zona euro în 2026, a declarat Petkova la bTV, relatează Radioul Național de la Sofia.
„Cea mai importantă sarcină a noastră acum este ca Bulgaria să aibă un buget pentru 2025, a menționat ministrul de Finanțe.
Nu există nicio dezbatere în cadrul coaliției cu privire la aderarea Bulgariei la zona euro. Este scris în acord că aceasta este o prioritate absolută, a notat Petkova. Ea este optimistă că la 1 ianuarie 2026 este posibil ca țara să adopte moneda euro.”
România a încheiat Campionatele Mondiale de Canotaj Under19 de la Plovdiv, Bulgaria, pe primul loc…
8 august 2026. În Bulgaria s-a încheiat perioada obligatorie de afișare a prețurilor atât în…
„Bulgaria exportă cantități record de energie electrică, iar centrala nucleară de la Kozloduy continuă să…
Sâmbătă, 8 august, este ultima zi în care comercianții din Bulgaria sunt obligați să afișeze…
În ultimii ani, imaginea sportului a devenit tot mai strâns legată de reclamele la pariuri…
În luna septembrie, 155 de manageri de top ai TUI Group se vor reuni în…