MyBulgaria

15 noiembrie: dublu spectacol ”Sunet și lumină” la Cetatea Tsarevets din Veliko Târnovo

Pentru prima dată în cei 40 de ani de istorie ai spectacolului audio-vizual  Tsarevgrad Târnovo – Sunet și lumină, pe cetatea  Tsarevets, situată pe dealul cu acelaști nume, din Veliko Târnovo, vor fi proiectate ambele versiuni în aceeași zi, au anunțat reprezentanții serviciului de presă al administrației municipale.

Pe lângă cunoscuta versiune populară de 16 minute, apreciată în întreaga lume, va fi difuzat și prima variantă originală, proiectată doar de câteva ori în 1985.

Veliko Târnovo: spectacol de lumini și sunet la Cetatea Tsarevets

Evenimentul va avea loc pe 15 noiembrie, iar toți locuitorii și vizitatorii orașului Veliko Târnovo îl vor putea urmări din piața Țar Asen I, aflată în fața cetății medievale. Proiecțiile din seara de sâmbătă vor începe cu versiunea originală și vor continua cu varianta modernă, care a fost vizionată până acum de peste 7 milioane de spectatori de pe 5 continente.

Data de 15 noiembrie nu este aleasă întâmplător: în această zi, acum 40 de ani, zidurile cetății Tsarevets au strălucit pentru prima oară în lumini, proiectoare, lasere și muzică impresionantă, povestind istoria ascensiunii și prăbușirii celui de-al Doilea Țarat Bulgar.

Iulia Bahovski

Recent Posts

Cât de bine cunosc tinerii politica de coeziune a UE? 680 de persoane au răspuns la „quiz-uri” în proiectul COHERO4EU

În joacă, dar serios: puțin peste jumătate dintre tinerii care au participat la chestionarele rapide…

2 zile ago

În Bulgaria, în drum spre Grecia prin Makaza? Descoperă Ardino, poarta spre misterele Munților Rodopi (I)

Ești în drum spre Grecia, te apropii de Makaza și vezi  cum peisajul se schimbă…

5 zile ago

Violonista Ioana Cristina Goicea, puntea muzicală dintre România și Bulgaria

Minute întregi de aplauze și ovații. Public în picioare. Zâmbete, emoții și chiar lacrimi de…

o săptămână ago

FIFA introduce o premieră istorică: câștigătorii Cupei Mondiale vor primi inele personalizate

Câștigătoarea Cupei Mondiale FIFA 2026 va primi o distincție fără precedent în istoria competiției. Pentru…

2 săptămâni ago

Tot mai mulți turiști aleg Sofia și Plovdiv, în loc de litoralul bulgăresc

Bulgaria a înregistrat în acest sezon estival o creștere de 2% a numărului de turiști…

2 săptămâni ago

Dua Lipa, dincolo de hituri: lecții despre Kosovo, Albania și identitate

Pe Dua Lipa o descopeream anul trecut, când fiica mea Daria, mi-a mărturisit că, pentru…

2 săptămâni ago